Antonescu nu doreşte renunţarea la mandatul de 5 ani pentru preşedinte

Liderul PNL Crin Antonescu a susţinut, miercuri, la Iaşi, că personal nu susţine ideea renunţării la mandatul şefului statului de cinci ani, opinie similară cu a lui Victor Ponta, precizând că recuplarea alegerilor prezidenţiale cu cele parlamentare favorizează partidele cu candidaţi puternici.
Economica.net - J, 24 ian. 2013, 07:54
Antonescu nu doreşte renunţarea la mandatul de 5 ani pentru preşedinte

Antonescu a fost întrebat dacă susţine ideea ca mandatul prezidenţial să fie redus, la modificarea Constituţiei, de la cinci ani la patru ani.

„Cinci ani mie îmi par lungi, parcă e mult cinci ani, pe de altă parte, revenirea la patru ani ar însemna din nou conjugarea alegerilor parlamentare cu cele prezidenţiale”, a explicat preşedintele PNL.

El a menţionat că în cadrul discuţiilor cu preşedintele PSD, Victor Ponta, acesta a pledat pentru menţinerea mandatului de cinci ani.

„Domnia sa (Victor Ponta, n.r.) e foarte hotărât să pledeze pentru cinci ani şi probabil că acest argument, să separăm alegerile parlamentare de alegerile prezidenţiale, dorinţă pe care şi eu o am, pentru că nu este normal, am văzut care sunt caracteristicile şi gusturile noastre electorale, ale noastre ale românilor în general, e foarte clar, vedem asta de la alegerile pentru primării, am văzut asta şi de la alegerile prezidenţiale, indiferent cine a câştigat, cine a pierdut, e clar că sunt candidaţi care tractează. Şi nu este normal ca un candidat foarte valoros, hai să vă dau un exemplu, foarte valoros ca şi candidat, un candidat puternic şi care a tras foarte mult, Traian Băsescu a gonflat, aşa cum s-a văzut până la urmă în chip artificial, un partid, PDL, care a ajuns la 30%, când el nu avea mai mult de, hai să zic generos, un 15% pe structurile sale, pe ceea ce avea el de spus societăţii. Deci probabil că vom merge pe cinci ani”, a susţinut Antonescu.

El a ţinut să precizeze că această poziţie a USL nu este definitivă şi asumată oficial, însă la momentul revizuirii Constituţiei discuţiile se vor purta inclusiv cu partidele din opoziţie.

Totodată, preşedintele PNL a mai afirmat că în situaţia organizării alegerilor prezidenţiale simultan cu cele europarlamentare există posibilitatea ca PSD şi PNL să participe în alegeri pe liste separate, dar varianta mai probabilă este aceea a listelor comune.

„Există posibilitatea să avem, dacă vor fi, de pildă, iată, în ipoteza asta alegeri simultane, să avem candidat USL care e comun şi liste separate pentru Parlamentul European. E la fel de probabil, ba poate chiar mai, candidat comun, listă comună cu ponderea pe care o vom decide atunci şi cu identitatea foarte clară pusă pentru fiecare, repet, şi cu traseu diferit după aceea în Parlamentul European, fiecare se alătură grupului lui”, a mai spus Antonescu.

Te-ar mai putea interesa și
Călin Georgescu, lăsat în libertate sub control judiciar (surse)
Călin Georgescu, lăsat în libertate sub control judiciar (surse)
Un judecător de la Tribunalul Bucureşti a respins marţi cererea DIICOT privind arestarea preventivă a lui Călin Georgescu şi a decis ca acesta să fie plasat sub control judiciar, în dosarul......
VIDEO Imagini spectaculoase de pe șantierul A1 Sibiu–Pitești: A început lansarea unui viaduct de 420 de metri la Cornetu–Tigveni
VIDEO Imagini spectaculoase de pe șantierul A1 Sibiu–Pitești: A început lansarea unui viaduct de 420 de metri la Cornetu–Tigveni
Lucrările pe cel mai dificil lot al Autostrăzii A1 Sibiu–Pitești avansează și a început lansarea tablierului metalic ...
Criza din Golf ar putea creşte producţia mondială de biocombustibili cu aproape 70% până în 2030
Criza din Golf ar putea creşte producţia mondială de biocombustibili cu aproape 70% până în 2030
Producţia mondială de biocombustibili este aşteptată să se majoreze cu aproape 70% până în 2030, faţă de nivelurile ...
FOTO Investiție de 10 milioane de euro lângă Brașov: Cum arată casele alpine dezvoltate de grupul Teleferic Grand Hotel și cât costă o vilă
FOTO Investiție de 10 milioane de euro lângă Brașov: Cum arată casele alpine dezvoltate de grupul Teleferic Grand Hotel ...
Proprietarii Teleferic Grand Hotel din Poiana Brașov au finalizat un proiect rezidențial cu 32 de vile și 12 apartamente ...