Antonescu: Proiectul Roşia Montană poate fi votat şi fără PNL. În Parlament, liberalii n-au majoritate

Economica.net
10 09. 2013
antonescu_ziuaveche_ro_49039800_60404900_59256100

„Proiectul poate fi votat şi fără PNL. PNL nu e majoritar în Parlamentul României”, a declarat liderul PNL.

Antonescu a fost întrebat cum vede declaraţiile premierului Ponta care acuza un joc politic şi o încercare de a „prosti lumea” în ceea ce priveşte constituirea unei comisii pe subiectul Roşia Montană.

„Faptul că eu sau oricine altcineva dintre liderii politici sau dintre parlamentari este pentru sau contra nu înseamnă că nu mai discutăm în Parlament. Oricât m-ar flata, domnul Ponta nu mă poate confunda pe mine sau nu poate substitui voinţa unui Parlament întreg cu voinţa mea. Eu sunt pentru sau sunt contra, am anunţat că sunt contra, dar asta nu însemna cu nimic că nu se mai discută în Parlament, în comisii, speciale sau nu”, a replicat Antonescu.

El a precizat că subiectul Roşia Montană nu a fost discutat la nivel politic în USL înaintea adoptării proiectului de lege în Guvern, dar a precizat că acest lucru ar fi fost indicat.

Liderul PNL a fost întrebat, de asemenea, dacă a luat în calcul eventualele despăgubiri despre care a făcut vorbire Victor Ponta în cazul nerealizării proiectului Roşia Montană.

„Dar premierul le-a luat în calcul? N-am avut o discuţie despre asta. Presupun că nu e vorba de despăgubiri semnificative sau de asemenea riscuri, pentru că altfel premierul nu ar fi spus că votează împotriva proiectului. Dacă să spune căderea acestui proiect atrage despăgubiri, atunci cum să votezi ca prim-ministru împotriva lui? Deci eu cred că aici e o neînţelegere…”, a explicat Antonescu.

El a menţionat că nu are de ce să-şi asume politic niciun fel de plată şi nici PNL deoarece „nu a încheiat niciun fel de înţelegere cu niciun fel de firmă, cu niciun fel de grup de afaceri”.

„Cred că avem libertatea în Parlament să ne pronunţăm într-un fel sau altul şi nu văd niciun fel de legătură între opţiunea noastră pentru un vot sau altul cu aceste sume înspăimântătoare pe care le spuneţi dumneavoastră”, a mai afirmat liderul PNL, răspunzând unei întrebări care invoca declaraţii ale premierului privind despăgubiri de 2 miliarde de lei.

„Eu nu prea înţeleg, de când până când statul român are obligaţii. Dacă statul român avea obligaţii ce mai discutăm noi la Parlament? În orice caz, eu nu am angajat statul român în nişte obligaţii încât cineva să-mi povestească mie despre daune şi nu ştiu nimic de la premier”, a mai spus Antonescu.

Liderul PNL a fost întrebat care a fost poziţia miniştrilor PNL care au avizat proiectul de lege şi au votat împotriva actului normativ.

„Un singur ministru liberal a avizat acest proiect şi anume ministru Culturii, Daniel Barbu. A dat toate justificările, sunt de acord cu domnia sa, din punct de vedere al Ministerului Culturii, proiectul merita avizat”, a mai explicat Antonescu.