Antreprenoriatul la vârsta adolescenței, un trend care atrage tot mai mulți tineri. Sunt flexibili și trec mai ușor peste eșec

23 01. 2026
calcul 45756678

„Pentru mulți dintre ei, miza nu este profitul imediat, ci accelerarea procesului de învățare și înțelegerea timpurie a pieței. Este o formă curajoasă de explorare, cu beneficii reale, dar care vine și cu provocări – de la lipsa unei plase de siguranță până la nevoia de educație financiară”, a declarat pentru Termene.ro Petronela Sănduleasa – Senior People & Culture Executive@Art 4 People.

Realitatea este că nu toți vor deveni antreprenori, dar cei care trec prin astfel de experiențe ajung, de regulă, mult mai ancorați și maturi profesional.„Văd o monetizare a stilului de viață, de la sport și wellbeing, unde disciplina personală se transformă firesc în servicii, până la inițiative care încearcă să simplifice nevoi cotidiene prin soluții digitale. Interesul apare frecvent la intersecția dintre tehnologie și domenii precum educația sau medicina, acolo unde tinerii încearcă, în primul rând, să reducă birocrația și pierderile de timp”, a declarat pentru Termene.ro Petronela Sănduleasa.

Citeşte toată ştirea în Termene.ro.