Antreprenorii români vor finanţare, dar să-şi păstreze şi independenţa în luarea deciziilor- studiu EY

Tinerii antreprenori români spun că au un acces dificil la finanţare şi vor sprijin de la autorităţi în acest sens, căutând în special finanţări care să nu le afecteze independenţa în deciziile de business, potrivit unui studiu al companiei de audit şi consultanţă EY.
Economica.net - J, 26 sept. 2013, 09:49
Antreprenorii români vor finanţare, dar să-şi păstreze şi independenţa în luarea deciziilor- studiu EY

„Antreprenorii tineri români care au companii cu venituri până la 1 milion de euro consideră că finanţarea se obţine dificil în România. Totuşi, pentru ei factorul decisiv în alegerea sursei de finanţare este păstrarea independenţei în deciziile de business, conform studiului EY România – Percepţia antreprenorilor asupra accesului la finanţare”, arată compania, într-un comunicat.

Studiul analizează percepţiile a 107 antreprenori români, care au răspuns chestionarului EY în perioada 22 august – 18 septembrie, 59% dintre ei având sub 40 de ani, iar 74% deţinând companii cu venituri sub un milion de euro.

Circa 75% dintre antreprenori consideră că autorităţile nu facilitează accesul la finanţare al companiilor şi doar 8% menţionează un sprijin oferit de guvern în acest sens.

„Printre ariile pe care guvernul ar trebui să se concentreze pentru a îmbunătăţi accesul la finanţare, antreprenorii au subliniat facilităţile fiscale pentru investiţiile în companiile mici (34 răspunsuri), promovarea unei legislaţii eficiente şi echitabile a muncii (27), sisteme de reglementare simplificate şi mai eficiente ale afacerilor (25) şi oferirea de fonduri pentru scheme de finanţare (20). În marea lor majoritate, antreprenorii tineri români se orientează spre creditul bancar, dar iau în considerare şi alte surse de finanţare ca fondurile europene şi joint ventures cu parteneri de afaceri. Cei mai mulţi antreprenori au nevoie de finanţare pentru investiţii (49%), pentru capitalul circulant (20%) şi pentru proiectele noi de tip start-up (20%)”, arată EY.

În ultimul an, 41% dintre antreprenorii care au participat la sondaj au obţinut finanţare, iar aproape unul din trei a obţinut finanţare în ultimele şase luni. Sumele primite au fost, însă, de cele mai multe ori mici, 44% dintre respondenţi afirmând că au avut o finanţare de sub 25.000 de euro.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...