În 2019 se vor finaliza mai multe tranzacții cu terenuri începute acum doi ani

09 05. 2019
catalin_gavrila_new_67217700

„Suntem de părere că 2019 va fi un an mai bun decât 2018, cererea urmând să vina din partea tutoror claselor de active. Atât dezvoltatorii de rezidențial, birouri, retail ori industrial lucrează la noi achiziții de terenuri. Creșterea cererii de birouri de clasă A din orașele regionale, cât și planurile unor dezvoltatori de rezidențial de a deschide și alte piețe, alte orașe decât cele cu care ne-au obișnuit, fac că cererea să rămână puternică. Toți retailerii din piață cu care discutăm plănuiesc noi locații și noi deschideri atât în București cât și în orașe secundare sau chiar terțiare, destinații care nu ar fi făcut până acum subiectul unor investiții precum cele aflate acum în derulare”, spune Cătălin Gavrilă, Associate Director, Land Development Crosspoint.

Potrivit oficialului Crosspoint, în prezent sunt foarte multe tranzacții a căror finalizare se va întâmpla în acest an. Există tranzacții cu terenuri mari, care au fost începute acum 2 ani de zile și se vor concretiza în 2019, finalizarea lor presupunând în unele cazuri obținerea unor Planuri Urbanistice Zonale sau condiții de altă natură.

Din ce în ce mai mulți dezvoltatori se orientează spre orașe secundare și terțiare din țara, deci există premisele unei dezvoltări sănătoase la nivel național, și nu mai vorbim de o dezvoltare concentrată la nivelul Bucureștiului. În acest sens apar orașe precum Constanța, care duce lipsă de un pol de birouri noi, sau alte orașe care au validat interesul investitorilor – Cluj-Napoca sau Timișoara. În același timp, interesul crescut pentru dezvoltarea de parcuri logistice va pune pe hartă logistică orașe precum Craiova, Brașov, Bacău sau Iași.

„În 2019, toți indicatorii analizați arată că prețurile vor rămâne constante. Pe piața de birouri, creșterile vor fi temperate de presiunea indusă de noile reglementări fiscale și de majorarea salariilor. Pe segmentul rezidențial, vânzările nu mai au același ritm, iar acest lucru va ține și costurile terenurilor la un nivel similar cu cel din ultima perioadă. Pe viitor, tendința de temperare a prețurilor ar putea fi întreruptă de punerea în vânzare a unor terenuri foarte bine amplasate, care dispun și de Plan Urbanistic Zonal (PUZ), ceea ce le-ar crește valoarea”, spune Andrei Brînzea, head of Land Development al CBRE Romania.

Potrivit CBRE, suprafața totală de teren tranzacționată în 2018 şi destinată proiectelor de spații de birouri, spații comerciale, rezidențiale sau industriale este de aproximativ 140 ha. Segmentul spațiilor de birouri a fost dominat de companii ca Globalworth, Portland Trust și Forte Partners, care au achiziționat loturi de teren cu o valoare totală estimată la 23,7 milioane euro.

De asemenea, printre cele mai importante tranzacții care au marcat piața terenurilor în 2018, se află achiziția de către Mitiska REIM, a terenului fostei fabrici Helitube din Colentina, care ocupă o suprafață de 89.500 mp și unde va fi început un proiect de spații comerciale. Dezvoltatori de spații logistice și industriale cum sunt P3 și WDP au cumpărat în 2018 loturi de teren care totalizează 600.000 mp și în perioada următoare se așteaptă demararea mai multor construcții pe acest segment.