Anumite investiții în rețelele electrice ar putea fi plătite mai întâi de la buget, nu din facturile clienților. Ce recomandă Comisia Europeană

Investițiile anticipative care ar trebui făcute în rețelele electrice de transport și distribuție a energiei electrice ar putea fi făcute parțial și de la bugetele publice, arată Comisia Europeană într-o comuncare „privind orientări în ceea ce privește investițiile anticipative pentru dezvoltarea rețelelor de energie electrică orientate spre viitor”.
Mihai Nicuţ - lun, 09 iun. 2025, 19:14
Anumite investiții în rețelele electrice ar putea fi plătite mai întâi de la buget, nu din facturile clienților. Ce recomandă Comisia Europeană

“În concordanță cu Planul de acțiune pentru energie la prețuri accesibile, în cazuri specifice, statele membre și-ar putea utiliza bugetul public pentru a reduce tarifele de rețea cu scopul de a acoperi costurile suplimentare care rezultă din investițiile majore în rețea necesare pentru accelerarea decarbonizării și a integrării pieței, în conformitate cu cadrul juridic, cu normele privind ajutoarele de stat și cu dreptul concurenței.

Statele membre ar putea, de asemenea, să ia în considerare opțiunea de a utiliza veniturile rezultate din gestionarea congestiilor pentru a finanța investiții anticipative în vederea reducerii sarcinii globale asupra sistemului tarifar.

O altă opțiune ar putea fi împrumuturile din partea statului pentru dezvoltarea infrastructurii, rambursate la rata efectivă de utilizare a activelor. În plus, garanțiile de stat ar putea contribui la o mai bună finanțare a investițiilor anticipative în cazurile în care noua investiție necesară este prea mare în comparație cu baza de active reglementate existentă sau cu gradul de îndatorare a întreprinderilor”, arată Comisia Europeană.

“Statele membre pot juca un rol în reducerea riscurilor unei părți a investiției, în timp ce activul de rețea este subutilizat. Pe lângă regimurile de rentabilitate adaptate și tarifele de racordare adaptate, utilizarea fondurilor publice disponibile pentru finanțarea investițiilor ar putea reduce sarcina globală asupra tarifelor de rețea, în conformitate legislația în vigoare, precum și cu normele privind ajutoarele de stat și cu dreptul concurenței, astfel cum se menționează în Planul de acțiune pentru energie la prețuri accesibile.

Comisia va prezenta un document de orientare, astfel cum a fost anunțat în Planul de acțiune pentru energie la prețuri accesibile. O altă opțiune ar putea fi împrumuturile din partea statului pentru dezvoltarea infrastructurii, rambursate la rata efectivă de utilizare a activelor, întârziind rambursarea, riscul fiind suportat de entitatea de stat care acordă împrumutul”, mai arată Comisia Europeană.

Ce sunt investițiile anticipative

Nu există o definiție unanim acceptată, deși „investiție anticipativă” este un termen utilizat în legislația UE.

Comisia înțelege investițiile anticipative ca fiind “investiții în active ale infrastructurii de rețea, care abordează în mod proactiv nevoile de dezvoltare a rețelei, altele decât cele care corespund consolidărilor legate de cererile de racordare la rețea existente în prezent, prin intermediul unor proiecte de capacități de producție sau de consum”.

“Investițiile anticipative sunt investiții în rețea orientate spre viitor, bazate pe nevoile identificate ale rețelei pe termen mediu și lung, justificate în planurile de dezvoltare a rețelei, pe baza unor scenarii care proiectează traiectorii plauzibile ale capacităților de producție și de consum care sprijină politicile energetice, climatice și industriale, inclusiv planurile naționale privind energia și clima”, mai spune Comisia.

În mod normal, investițiile în rețele se fac de operatori cu recupererea lor ulterioară din tarifele plătite de utilizatori, ca urmare a utilizării noilor elemente de rețea și sunt aprobare de autoritățile de reglementare. Dacă și investițiile “pentru viitor” ar avea, toate, același tratament, poate apărea o problemă legată de suportabilitatea tarifelor de rețea pentru clienți.

În documentul citat mai sus , Comisia dă câteva exemple de astfel de investiții anticipative.

Un exemplu ar fi “consolidările rețelei terestre, cum ar fi noile stații electrice, pentru a putea face față schimbărilor previzibile ale cererii și ofertei – de exemplu, prin supradimensionarea capacității stației electrice, a stației de transformare sau a liniilor propriu-zise. Consolidările ar putea fi legate, de exemplu, de zonele pretabile accelerării proiectelor de producere a energiei din surse regenerabile”.

Un alt exemplu: “dezvoltarea pentru creșterea rezilienței pe termen lung a sistemului. Un exemplu ar fi dezvoltarea rețelei pentru a spori reziliența la schimbările climatice (asigurarea pregătirii pentru mai mulți ani cu fenomene meteorologice nefavorabile, de exemplu prin consolidarea structurală a liniilor)”.

Un alt exemplu: “amplasarea în șanțuri a unor tuburi de rezervă pentru protecția cablurilor cu scopul de a fi pregătite pentru viitoare creșteri ale capacității, deoarece o altă rundă de lucrări de construcții civile poate implica timp și costuri semnificative pentru obținerea unor noi autorizații. În mod similar, activele de rețea pot fi proiectate astfel încât să fie pregătite pentru a fi echipate cu circuite suplimentare, dacă este necesar. Liniile pot fi construite cu stâlpi pentru două circuite, fiind echipate inițial cu un singur circuit”.

Potrivit estimărilor Comisiei, “până în anul 2040 sunt necesare investiții în valoare de 730 de miliarde de euro pentru dezvoltarea rețelei de distribuție și de 472 de miliarde de euro pentru dezvoltarea rețelei de transport în vederea impulsionării pieței interne a energiei și a extinderii capacității rețelei, permițând racordarea unor proiecte de capacități de producție noi, curate, cu costuri marginale scăzute, care reduc prețurile medii angro ale energiei electrice”.

Investițiile celor patru operatori de rețea de distribuție din România și ale Transelectrica, operatorul rețelei naționale de transport, se ridică, însumat, la 22 de miliarde de lei, în perioada 2025-2029, potrivit programelor trimise la ANRE.

Te-ar mai putea interesa și
Scandalul „miliardelor pierdute” din PNRR. Ce-am câștigat și ce-am pierdut de fapt la capitolul autostrăzi
Scandalul „miliardelor pierdute” din PNRR. Ce-am câștigat și ce-am pierdut de fapt la capitolul autostrăzi
Un calcul grosier al efectelor excluderii unor proiecte de autostrăzi din PNRR, în paralel cu creșterea la 100% a finanțării europene pentru cele care rămân în program, arată că România......
Franța va plăti anul viitor cu 1,6 miliarde de euro mai puțin la bugetul UE, după o negociere cu Comisia Europeană
Franța va plăti anul viitor cu 1,6 miliarde de euro mai puțin la bugetul UE, după o negociere cu Comisia Europeană
Franţa va plăti anul viitor o contribuţie mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, a declarat miercuri ...
Bursa de la București a închis pe creștere ședința de tranzacționare de miercuri
Bursa de la București a închis pe creștere ședința de tranzacționare de miercuri
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis pe plus şedinţa de tranzacţionare de miercuri, la o valoare a tranzacţiilor ...
Se clatină scaunul lui Netanyahu. Al doilea partid ultrareligios părăsește Guvernul israelian, lăsăndu-l fără majoritate
Se clatină scaunul lui Netanyahu. Al doilea partid ultrareligios părăsește Guvernul israelian, lăsăndu-l fără majoritate
Un partid ultrareligios a părăsit miercuri coaliţia condusă de premierul israelian Benjamin Netanyahu, după o decizie ...