Anunţ-bombă. Israelul anunţă că va ocupa teritorii dintr-un stat vecin

Israelul intenţionează să ocupe o parte din sudul Libanului odată ce războiul se va fi terminat, a declarat marţi ministrul israelian al apărării, Israel Katz, citat de AFP.
AGERPRES - mar, 31 mart. 2026, 15:21
Anunţ-bombă. Israelul anunţă că va ocupa teritorii dintr-un stat vecin

„La încheierea acestei operaţiuni, Forţele de apărare israeliene (IDF) se vor instala în zona de securitate din interiorul Libanului, pe o linie defensivă împotriva rachetelor antitanc şi vor menţine controlul asupra securităţii în întreaga zonă până la râul Litani”, la circa 30 km mai la nord de linia de demarcaţie între Israel şi Liban, a declarat Katz într-o înregistrare video difuzată de biroul său, scrie Agerpres.

„Întoarcerea la sud de Litani a celor peste 600.000 de locuitori din sudul Libanului, care au fost evacuaţi în nord, va fi complet împiedicată atât timp cât securitatea şi siguranţa locuitorilor din nordul Israelului nu vor fi garantate”, a adăugat Katz.

„Toate casele din localităţile (libaneze) adiacente frontierei cu Israelul vor fi demolate după modelul Rafah şi Beit Hanoum din Fâşia Gaza pentru a elimina odată pentru totdeauna orice ameninţare de-a lungul frontierei pentru locuitorii (israelieni) din nord”, a adăugat Katz, referindu-se la două oraşe din enclava palestiniană devastată în urma operaţiunilor militare ale Israelului în războiul acestuia împotriva grupării Hamas după 7 octombrie 2023.

Libanul a fost atras în războiul dus de Israel şi SUA împotriva Iranului după atacul lansat de gruparea islamistă Hezbollah în 2 martie împotriva Israelului, ca represalii pentru moartea ghidului suprem iranian Ali Khamenei, ucis în prima zi a conflictului.

De atunci, atacurile masive israeliene asupra Libanului au ucis peste 1.200 de persoane şi au rănit peste 3.600, potrivit ultimului bilanţ al Ministerul Sănătăţii libanez. Armata israeliană susţine că a eliminat 850 de terorişti în Liban, notează AFP.

Te-ar mai putea interesa și
Grecia, sub Cod roșu de incendii. Temperaturile ajung la 42 de grade, iar valul de căldură se intensifică
Grecia, sub Cod roșu de incendii. Temperaturile ajung la 42 de grade, iar valul de căldură se intensifică
Attica și alte unsprezece regiuni din Grecia au fost plasate luni sub alertă „Cod Roșu”, din cauza riscului semnificativ de incendii de vegetație, scrie Greek Reporter, citat de Mediafax.ro.......
Miruță, despre Uzina Mecanică Sadu: Avem două linii moderne care produc muniție NATO / US Ballistics a oferit 1,4 milioane euro avans
Miruță, despre Uzina Mecanică Sadu: Avem două linii moderne care produc muniție NATO / US Ballistics a oferit 1,4 milioane ...
Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a declarat, în direct la DC News, că la uzina mecanică Sadu există ...
Nemulţumiri privind legea salarizării: Federaţia CulturMedia începe strângerea de semnături pentru greva generală
Nemulţumiri privind legea salarizării: Federaţia CulturMedia începe strângerea de semnături pentru greva generală
Federaţia Naţională a Sindicatelor din Cultură şi Presă CulturMedia a anunţat luni că începe, în regim de urgenţă, ...
Zelenski solicită UE plata în avans a unor tranşe din asistenţa financiară oferită Ucrainei pentru apărare
Zelenski solicită UE plata în avans a unor tranşe din asistenţa financiară oferită Ucrainei pentru apărare
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a sugerat luni în faţa mai multor lideri europeni ca o parte din împrumutul ...