Anunţ de la gigantul Alro Slatina: Am reuşit să asigurăm întreaga cantitate de energie pentru următoarele şase luni

Compania producătoare de aluminiu Alro Slatina, unul dintre cei mai mari consumatori de energie din ţară, şi-a asigurat întreaga cantitate de energie pentru prima jumătate a anului viitor, a declarat presei joi, directorul general al companiei, Marin Cilianu.
AGERPRES - J, 04 dec. 2025, 12:11
Anunţ de la gigantul Alro Slatina: Am reuşit să asigurăm întreaga cantitate de energie pentru următoarele şase luni

Directorul general al Alro Slatina a menţionat că unitatea şi-a asigurat pentru anul următor materiile prime şi energia, însă profitabilitatea activităţii va depinde şi de preţul aluminiului, scrie Agerpres.

„Am reuşit (asigurarea energiei pentru anul 2026 – n.r.), a fost greu, este în continuare greu pentru că nu întreaga cantitate este cumpărată, dar am reuşit să ne asigurăm pentru primele şase luni întreaga cantitate şi pentru următoarele şase luni vom lua ce va veni atunci. (…) Deci, din punct de vedere materii prime, energie sunt asigurate (perspectivele), acum trebuie să vedem dacă preţul aluminiului şi preţul la care reuşim să vindem va fi în aşa fel încât să ne ducă pe profit”, a spus Cilianu.

Referitor la proiectul de construire a unui bloc energetic de 850 MW pe gaz natural la Işalniţa, Cilianu a arătat că termenul de depunere a ofertelor pentru construcţie şi montaj este 15 decembrie şi, în situaţia în care, de această dată, se vor contracta respectivele lucrări, centrala ar putea fi realizată până la finalul anului 2029.

„În acest moment este în contractare, este pe SEAP, trebuie să depun ofertele până pe data de 15 decembrie, deci pe 15 decembrie vom şti câte oferte să depun pentru construcţie şi montaj. (…) La sfârşitul anului 2029, deci la început anului 2030 (ar putea începe producţia de energie electrică la centrala pe gaz de la Işalniţa – n.r.)”, a mai spus Marin Cilianu.

Conducerea Alro, reprezentantă de directorul general şi de preşedintele Consiliului de Administraţie, Marian Năstase, precum şi alţi directori din companie, a participat joi, la Slatina, la Gala excelenţei în artă, eveniment anual de premiere a tinerilor artişti talentaţi din judeţul Olt, susţinut financiar de producătorul de aluminiu.

Te-ar mai putea interesa și
Acoperire 5G în România. Cât din țară acoperă Orange, Vodafone și Digi
Acoperire 5G în România. Cât din țară acoperă Orange, Vodafone și Digi
Rețelele 5G sunt încă departe de a acoperi uniform teritoriul României, mai ales că încă nu au fost lansate ”standalone”, iar diferența dintre marile centre urbane și restul țării......
SUA au ca prioritate coordonarea, nu reglementarea în domeniul Inteligenței Artificiale (AI)
SUA au ca prioritate coordonarea, nu reglementarea în domeniul Inteligenței Artificiale (AI)
Preşedintele american Donald Trump l-a numit oficial duminică pe Jay Clayton, directorul comunităţii naţionale de informaţii, ...
Romarm are nevoie de specialiști tineri, dar lucrează cu utilaje vechi
Romarm are nevoie de specialiști tineri, dar lucrează cu utilaje vechi
România dispune de resurse financiare pentru achiziții militare și înzestrare, însă industria de apărare autohtonă ...
Diana Buzoianu, ministrul Mediului, vrea eliminarea competițiilor sportive poluante din orașe
Diana Buzoianu, ministrul Mediului, vrea eliminarea competițiilor sportive poluante din orașe
Diana Buzoianu, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, a trimis garda de Mediu să verifice legalitatea desfășurării ...