Anunţ de la Guvern despre reglementarea preţurilor gazelor după 1 aprilie 2026. Când va fi adoptată noua lege

Actul normativ cu privire la reglementarea preţului la gaze naturale după data de 1 aprilie va fi adoptat în Guvern cel mai târziu săptămâna viitoare, a anunţat, luni, ministrul Energiei, Bogdan Ivan.
AGERPRES - lun, 02 mart. 2026, 13:29
Anunţ de la Guvern despre reglementarea preţurilor gazelor după 1 aprilie 2026. Când va fi adoptată noua lege

„România, din fericire, este ţara care produce aproximativ 90% din gazele pe care le consumă în momentul de faţă. Din acest motiv, este extrem de important pentru strategia de securitate energetică a României în perioada următoare să ne asigurăm, pe de o parte, că producem suficiente gaze pentru piaţa internă şi, doi, să diversificăm capacităţile de aprovizionare cu gaze atât în România, cât şi în întreaga regiune, a declarat ministrul, scrie Agerpres.

„Vorbim de o piaţă liberalizată, vorbim de piaţa în care astăzi, la nivel naţional, noi ne acoperim aproximativ 90% din consumul intern, iar în clipa în care avem deja acest mecanism transpus în transparenţă, care o să fie activ de la 1 aprilie 2026, cu preţ reglementat atât la producător, cât şi la transportator, distribuitor, furnizor, vorbim despre o stabilitate în preţ. În momentul de faţă, este evident, avem un preţ pe piaţă, dar indiferent de preţul din piaţă, în România gazele naturale pentru populaţie se vând la un preţ plafonat, ceea ce automat va duce la stabilitatea preţului şi, indiferent de contexte, nu va putea să crească acest preţ. Actul normativ despre care vorbesc l-am pus săptămâna trecută în transparenţă, am discutat despre el, l-am prezentat şi urmează să fie adoptat, dacă nu în joia asta, cel târziu săptămâna viitoare, într-o şedinţă de Guvern”, a declarat Ivan, la sediul central al PSD.

El a adăugat că în România depozitele de gaze sunt „undeva la 40%”, astăzi, cu aproximativ 10% peste media Uniunii Europene.

„Avem marele avantaj că încă de anul trecut din vară ne-am asigurat şi am cerut tuturor operatorilor să facă achiziţii în timpul verii, când sunt preţuri reduse la gaze naturale, să le înmagazineze în depozitele din România şi să le folosim în timpuri iernii, care s-a dovedit a fi cea mai grea iarnă din ultimii cinci ani. În momentul de faţă, nu sunt perturbări nici pe piaţa de gaze. Este evident e o piaţă internaţională care ne afectează şi pe noi, dar am luat toate măsurile pentru a ne asigura că limităm efectele negative asupra populaţiei în materie de combustibil şi de gaze naturale”, a susţinut ministrul.

Te-ar mai putea interesa și
Ministerul Finanțelor: România mai are de încasat 6,43 de miliarde de euro din PNRR. Comisia Eurpeană va decide până pe 20 noiembrie ce se va întâmpla cu banii
Ministerul Finanțelor: România mai are de încasat 6,43 de miliarde de euro din PNRR. Comisia Eurpeană va decide până ...
Încasarea celor 6,43 de miliarde de euro rămase din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) este esenţială pentru respectarea ţintei de deficit bugetar, în condiţiile în care......
Fondul suveran al Norvegiei, de 2.300 de miliarde de dolari, ar putea investi în mari companii occidentale din industria de apărare
Fondul suveran al Norvegiei, de 2.300 de miliarde de dolari, ar putea investi în mari companii occidentale din industria ...
Fondul suveran al Norvegiei, cel mai mare din lume, ar putea primi permisiunea de a investi în mari companii occidentale ...
Tururi ghidate gratuite pentru familii în Parcul Natural Văcăreşti, azi
Tururi ghidate gratuite pentru familii în Parcul Natural Văcăreşti, azi
Administraţia Parcului Natural Văcăreşti îi invită sâmbătă pe copii şi părinţi să descopere împreună natura ...
Irakul a pierdut 60 de miliarde de dolari de la începutul războiului din Orientul Mijlociu
Irakul a pierdut 60 de miliarde de dolari de la începutul războiului din Orientul Mijlociu
Irakul a pierdut aproximativ 60 de miliarde de dolari de la începutul războiului din Orientul Mijlociu, din cauza scăderii ...