Anunț de la ING pentru clienții din România

ING Bank România propune Kitul de siguranţă din aplicaţia Home'Bank, care a înregistrat aproape 400.000 de vizite în perioada unei campanii derulate în perioada 7-18 august, semn că românii caută activ soluţii pentru a se proteja de fraude, a anunţat luni banca, printr-un comunicat.
AGERPRES - lun, 25 aug. 2025, 17:28
Anunț de la ING pentru clienții din România

Conform sursei citate, Kitul de siguranţă este o funcţionalitate centrală în aplicaţia Home’Bank, care reuneşte o serie de opţiuni de securitate pentru a proteja conturile clienţilor.

Acesta permite utilizatorilor să verifice ce setări sunt active şi să le activeze pe cele pe care nu le folosesc încă, pentru a-şi consolida protecţia împotriva fraudelor din mediul online, menţionează sursa citată.

„Fraudatorii urmăresc scopuri precise: să obţină datele cardului, informaţiile de autentificare sau să determine persoanele să facă plăţi direct în conturile lor. Pentru a adăuga un strat suplimentar de protecţie, am dezvoltat instrumente precum Kitul de siguranţă. Geolocalizarea, setarea unui dispozitiv de încredere, folosirea parolelor puternice, confirmarea prin SMS şi activarea notificărilor fac tranzacţiile mult mai sigure. Totodată, prevenţia începe de la atenţia fiecărei persoane: evitarea link-urilor suspecte şi aplicarea constantă a măsurilor de securitate creează o protecţie solidă, esenţială pentru siguranţa financiară pe termen lung”, a afirmat Alin Becheanu, Head of Fraud Monitoring & Prevention ING Bank România.

Funcţionalităţile cheie ale Kitului de siguranţă au generat un interes semnificativ, cu zeci de mii de activări în perioada 7-18 august.

„În top 3 se află: autentificarea biometrică, o metodă simplă şi sigură de acces în aplicaţie şi de autorizare a operaţiunilor (amprentă sau recunoaştere facială) – peste 60.000 de activări; geolocalizarea, care poate bloca automat tranzacţiile suspecte realizate din alte ţări decât cea în care se află utilizatorul, folosind coordonatele GPS ale telefonului – peste 45.000 de activări şi notificări push, care informează clienţii în timp real despre orice activitate din cont – aproape 27.000 de activări. Alături de acestea, utilizatorii au optat şi pentru alte măsuri de protecţie, incluse în Kitul de siguranţă, precum modificarea parolei cu o variantă complexă, confirmarea acţiunilor prin SMS, setarea unui dispozitiv de încredere şi menţinerea aplicaţiei la zi, evidenţiind nevoia crescută de vigilenţă digitală”, se mai precizează în document.

Ca răspuns la nevoia tot mai mare de educaţie financiară şi siguranţă online, ING Bank România a lansat campania „Distracţie în siguranţă, fără gogoşi financiare”, parte din proiectul SummerKiss de pe litoral. Iniţiativa abordează un subiect serios într-un mod relaxat, adaptat atmosferei de vacanţă, pornind de la expresia populară „a vinde gogoşi” – o metaforă relevantă pentru promisiunile false prin care acţionează fraudatorii.

Campania transmite un mesaj simplu şi direct: recunoaşte tipologiile de fraudă. Prin metafora „gogoşilor financiare”, ING Bank România atrage atenţia asupra celor mai frecvente capcane, ilustrate prin mesaje creative şi amuzante: „Gogoaşa dulce-de-lege” (impersonarea autorităţilor), „Gogoaşa imediată” (oferte false şi presiunea de a acţiona rapid), „Gogoaşa profit-erol” (promisiuni nerealiste de câştig garantat) şi „Gogoaşa haihui” (tentative de accesare a contului din alte locaţii), precizează banca.

Campania a început pe 7 august şi se desfăşoară zilnic până la finalul lunii august, în cadrul proiectului ING Bank România x SummerKiss. Două plaje populare de pe litoral devin spaţiul unor activări interactive, concepute să atragă atenţia publicului asupra riscurilor de fraudă, într-un mod creativ şi memorabil.

ING Bank România este parte a ING Group, instituţie financiară internaţională globală, care oferă servicii bancare unui număr de peste 38 de milioane de clienţi individuali, companii sau instituţii din peste 40 de ţări. Înfiinţată în 1994, ING Bank România este în prezent o bancă universală, oferind produse şi servicii tuturor categoriilor de clienţi – companii mari şi mici, instituţii financiare, mici antreprenori şi persoane fizice.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile să evacueze aproximativ 20-25 de persoane din hotelurile şi unităţile de......
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii ...
Europa se pregătește să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani, situație ...
Ucraina – Cel puţin 27 de persoane au murit atac al Rusiei asupra unui depozit de muniţii
Ucraina – Cel puţin 27 de persoane au murit atac al Rusiei asupra unui depozit de muniţii
Cel puţin 27 de persoane au murit după ce o dronă rusă a lovit un depozit de muniţii în apropiere de Kiev vineri noaptea, ...
Cel mai mare acord petrolier din istoria mondială. Moment istoric, înţelegere între SUA şi Venezuela – Trump: Preţul benzinei va scădea considerabil pentru toţi americanii
Cel mai mare acord petrolier din istoria mondială. Moment istoric, înţelegere între SUA şi Venezuela – Trump: ...
Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri încheierea unui acord în sectorul petrolier cu Venezuela, în virtutea ...