Anunţ de ultimă oră de la Guvern despre situaţia românilor blocaţi în Orientul Mijlociu – război Iran

02 03. 2026
aeroport 64676867564

Ţoiu a spus că în cursul zilei va fi lansat un canal de WhatsApp special dedicat cetăţenilor care se află în Orientul Mijlociu. Totodată, a subliniat necesitatea urmăririi canalelor de informare oficiale.

Şefa diplomaţiei române a amintit că, în cursul zilei de luni, români care au rămas blocaţi în regiune se vor întoarce în ţară, cu două zboruri.

„Prioritatea rămâne menţinerea în siguranţă a cetăţenilor noştri”, a mai spus Oana Ţoiu.

De asemenea, ministrul a spus că speră ca situaţia românilor a căror viză expiră să nu fie afectată şi că viza va fi prelungită automat.

Ea a spus că situaţia în regiune escaladează iar ministerele se coordonează pentru a asigura cetăţenilor români asistenţa necesară.

În prezent sunt 14.000 de cetăţeni români în Emiratele Arabe Unite, dar există un număr minim de cazuri de urgenţă extremă, a declarat, luni, ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu.

„Estimarea autorităţilor este că păstrarea azi-mâine a locului actual în care se află cetăţenii români este varianta recomandată”, a afirmat şefa diplomaţiei române, în cadrul unui briefing de presă.

Oana Ţoiu a adăugat că în Israel sunt aproximativ 200 de români, dintre care 140 în Ierusalim. Acestora li se adaugă cei cu dublă cetăţenie.

Printre cetăţenii din Israel există patru cazuri medicale urgente, a spus ea. Evacuarea din Israel ar putea fi făcută prin Egipt sau prin Iordania, a adăugat Ţoiu.

Potrivit acesteia, luni va avea loc o întâlnire de urgenţă cu transportatorii, în vederea găsirii de soluţii pentru returnarea cetăţenilor români din zonele afectate de conflictul din Orientul Mijlociu.

Ştirea este în curs de actualizare.