Anunţ despre pădurile din România de la Guvernul Bolojan

Actele normative subsecvente din domeniul mediului vor beneficia, pentru prima dată, de sprijinul experţilor în schimbări climatice, iar în aceste zile vom crea un grup de lucru care va elabora normele menite să protejeze pădurile din România, a declarat, joi, ministra Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu, la conferinţa de lansare a Planului Naţional de Acţiune a Tinerilor privind Schimbările Climatice (PNATSC).
AGERPRES - J, 23 oct. 2025, 10:42
Anunţ despre pădurile din România de la Guvernul Bolojan

„Ce facem noi la Ministerul Mediului? Încercăm, în această perioadă, să pregătim ambiţiile pentru anii următori. Legat de schimbările climatice, pentru prima dată am adus experţi în schimbări climatice care să ne ajute să scriem actele normative subsecvente, care nu erau scrise până acum, cu experţii aceştia la masă. De exemplu, zilele acestea creăm un grup de lucru pentru a scrie normele care să protejeze pădurile din România, care se usucă de la an la an pentru că nu mai fac faţă schimbărilor climatice. Practic, speciile care sunt, astăzi, în anumite zone nu mai faţă la clima care există pentru respectivii arbori. În acest context, va trebui să gândim o strategie, pe de o parte, de cum ajutăm pădurile, care încă mai pot fi salvate, să fie salvate şi, pe de altă parte, să începem să plantăm speciile care sunt mai reziliente la noile temperaturi din zonele respective. Nu şi-a pus aproape nimeni problema până acum şi de asta cred că este important să vedem atât de mulţi actori la masă care sunt interesaţi de subiectul acesta, care fac din schimbările climatice o temă absolut vitală”, a spus Buzoianu, scrie Agerpres.

Potrivit acesteia, două teme sunt absolut vitale pentru următoarele generaţii, respectiv digitalizarea şi schimbările climatice.

„Mă bucur că voi (tinerii, n.r.) sunteţi aici şi că aveţi o voce atât de puternic. Sunteţi atât de interesaţi de subiectul ăsta. Când am intrat prima dată în Parlament, am zis de la bun început că vreau să intru la Mediu şi la Digitalizare. Practic, acestea erau cele două comisii în care voiam să merg în Parlament şi eram foarte pregătită să mă bat pentru orice. Puteam să renunţ la orice în Parlament, doar să fiu Comisia de mediu, şi am spus asta tuturor. I-am spus inclusiv liderului de grup de atunci că nu mă interesează, renunţ la orice fel de delegaţie, renunţ la orice, dar vreau neapărat să fiu în Comisia de mediu. S-a uitat mine şi mi-a zis: „A, foarte drăguţ, dar pentru asta mai trebuie să găseşti încă doi colegi”. Nimeni nu consideră că aceasta este o comisie principală. De altfel, în Parlament e considerată o comisie secundară, cumva informal. Dacă vorbeşti cu oamenii, au impresia că este o comisie care e mai degrabă aşa „la altele”, pe lângă comisiile serioase, de buget, transporturi etc. Răspunsul meu a fost că sunt două teme absolut vitale pentru următoarele generaţii: digitalizarea şi schimbările climatice. Ce am făcut în ultimii şase ani de zile, cumva a fost în ideea aceasta, ce ne aşteaptă pe noi în viitor, în următorii 20 de ani pe cele două schimbări dramatice, pe zona de digitalizare şi pe zona de mediu. Trebuie să facem tot ce putem ca să pregătim aceste schimbări, să fie în favoarea noastră, nu împotriva noastră”, a punctat şefa de la Mediu.

Planul Naţional de Acţiune al Tinerilor privind Schimbările Climatice va fi prezentat în marja COY20 şi COP30, în Belem, Brazilia, ca parte a Global Youth Statement (GYS), principalul document global de poziţie al tinerilor dezvoltat de Youngo, grupul oficial de tineret al Convenţiei ONU privind Schimbările Climatice.

Prin acest demers, contribuţiile tinerilor şi copiilor din România vor fi integrate în procesul internaţional de negociere şi în priorităţile globale de acţiune climatică.

Platforma Tinerilor pentru Sustenabilitate (PTS), cu sprijinul Ambasadei Franţei în România şi al Institutului Francez din România, a organizat, joi, la sediul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), evenimentul de lansare a Planului Naţional de Acţiune a Tinerilor privind Schimbările Climatice.

Iniţiativa este susţinută de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor şi UNICEF România, sub egida LCOY (Local Conference of Youth) România 2025.

Te-ar mai putea interesa și
Ce se va întâmpla cu facturile la gaze după 1 aprilie? “Nu avem lichiditate, nu avem un semnal de preț” – Crsitina Păun, ACUE
Ce se va întâmpla cu facturile la gaze după 1 aprilie? “Nu avem lichiditate, nu avem un semnal de preț” – Crsitina ...
Populația este protejată de creșterea prețuilor la gaze în această iară, dar nu se știe ce se va întâmpla după 1 aprilie 2027, moment de la care în teorie dispare actualul mecanism pe......
Polonezii de la Symfonia Group, activi și în România, intră pe piața austriacă a software-ului pentru consultanță fiscală prin achiziția dvo Software
Polonezii de la Symfonia Group, activi și în România, intră pe piața austriacă a software-ului pentru consultanță ...
Symfonia Group, companie de software din Europa Centrală cu peste 30 de ani de experiență și peste 55.000 de clienți, ...
Banca Transilvania şi Endeavor Romania continuă în Grecia programul Beyond Borders, de susținere a dezvoltării externe a companiilor românești
Banca Transilvania şi Endeavor Romania continuă în Grecia programul Beyond Borders, de susținere a dezvoltării externe ...
Banca Transilvania şi Endeavor Romania organizează, în perioada 12-14 octombrie, la Atena, cea de-a doua etapă a programului ...
Una dintre cele mai înalte clădiri de locuințe din România: One United Properties investește 130 de milioane de euro într-un turn de peste 100 de metri în Capitală
Una dintre cele mai înalte clădiri de locuințe din România: One United Properties investește 130 de milioane de euro ...
One United Properties a mai cumpărat un teren în zona Floreasca din Capotală, unde vrea să construiască un turn înalt ...