Anunţ despre preţul gazelor de la Consiliul Concurenţei

Ne-am fi aşteptat ca preţurile pe piaţa gazelor naturale să fie reliberalizate, însă suntem convinşi că decizia de întârziere a liberalizării a fost luat în urma unei analize serioase, a declarat, marţi, la o conferinţă de specialitate, vicepreşedintele Consiliului Concurenţei, Dan Pascu.
AGERPRES - mar, 10 feb. 2026, 11:33
Anunţ despre preţul gazelor de la Consiliul Concurenţei

„Noi ne-am fi aşteptat şi ne aşteptăm ca preţurile pe piaţa de gaze naturale să fie reliberalizate. Acum nu ştim în ce parametri va fi extinsă schema aceasta de plafonare, nici în ceea ce priveşte vectorul temporal, nici în ceea ce priveşte preţurile. Noi am transmis, recent, în perspectiva reliberalizării, către Guvernul României un punct de vedere prin care evident susţinem această reliberalizare. Vreau să subliniez că acesta este punctul de vedere al autorităţii de concurenţă care are perspectiva funcţionării pieţelor şi asigurării unei concurenţe eficiente pe piaţă, noi neluând în considerare când formulăm puncte de vedere alte aspecte cum ar fi protecţia consumatorului final vulnerabil, eventual o necesitate politică de temporizare a procesului de reliberalizare. Asta decurgând dintr-o eventuală intrare pe piaţă a Romgaz, după modelul Hidroelectrica pe piaţa energiei electrice, care să exercite presiune asupra furnizorilor tradiţionali de gaze naturale şi care să se reflecte într-un termen relativ scurt în preţuri mai scăzute”, a transmis Pascu, scrie Agerpres.

Oficialul Consiliului Concurenţei a adăugat că, în urma analizei ofertelor publice ale furnizorilor, după data de 1 aprilie 2026, „nu s-a conturat un pericol iminent şi serios de explozie a preţurilor pe piaţa gazelor naturale”.

„Noi suntem convinşi că decizia de temporizare, de întârziere a liberalizării, a fost luat în urma unei analize serioase, deşi din toate analizele pe care le avem nu ar fi reieşit sau nu s-a conturat un pericol iminent şi serios de explozie a preţurilor pe piaţa gazelor naturale, din ofertele publice ale celor mai mari furnizori, pe care noi le avem în analiză. Deci, a reieşit faptul că preţurile pe care le-ar fi ofertat după 1 aprilie 2026 ar fi fost mai mici sau mai mari, în orice caz în jurul valorii preţului care este acum reglementat pe piaţă”, a menţionat Dan Pascu.

Potrivit sursei citate, instituţia pe care o reprezintă nu a stabilit o strategie de comunicare publică privind o eventuală extindere a termenului de reglementare a preţurilor pe piaţa gazelor naturale.

„Noi încă nu ne-am stabilit o strategie de comunicare publică privind o eventuală extindere a termenului de reglementare a preţurilor pe piaţa gazelor naturale. Ne aşteptam ca, de la 1 aprilie, măsurile să fie ridicate, pe de o parte. Pe de altă parte, noi suntem autoritatea care veghează asupra funcţionării pieţelor. Evident, într-o piaţă reglementată starea noastră de veghe e mai puţin trează, e mai atrofiată, pentru că nu prea ai ce să verifici (…) Măsura reglementării preţurilor în noiembrie 2021 a fost una necesară şi legitimă. Când cu un an şi un pic înainte, în iulie 2020, am ajuns în sfârşit să liberalizăm piaţa de gaze naturale în România, nu ar fi putut anticipa nimeni în Uniunea Europeană sau chiar la nivel global că Putin încearcă să facă o „vizită” în Ucraina. Preţurile au explodat, consumatorii trebuiau protejaţi, astfel încât măsura a fost binevenită. Faptul că nu a fost pripită se oglindeşte şi în împrejurarea că la nivel european toate celelalte state-membre au recurs sub diferite forme la aceeaşi măsură de reglementare a preţurilor la gaze naturale. Ea vine, însă, cu marele dezavantaj că atrofiază concurenţa pe piaţă”, a precizat vicepreşedintele autorităţii de concurenţă.

O nouă ediţie a conferinţei PRIA Energy Market Liberalization & Strategic Challenges, organizată marţi la Bucureşti, are ca temă de dezbatere stadiul actual al sectorului energetic din România.

Te-ar mai putea interesa și
Germania va comanda drone de atac în valoare de peste o jumătate de miliard de euro, de la două firme autohtone noi
Germania va comanda drone de atac în valoare de peste o jumătate de miliard de euro, de la două firme autohtone noi
Guvernul de la Berlin intenţionează să comande drone de atac în valoare de 536 de milioane de euro de la două firme germane noi, Helsing şi Stark Defence, în cadrul unui efort de reînarmare......
Avantaj pentru șoferii asigurați RCA cu risc ridicat și pentru firmele de transport. RCA direct de pe site la Eazy Asigurări, firma fondatorului Superbet
Avantaj pentru șoferii asigurați RCA cu risc ridicat și pentru firmele de transport. RCA direct de pe site la Eazy Asigurări, ...
Eazy Asigurări lansează un nou serviciu pentru asigurațin în ritm cu procesul de digitalizare totală. Este vorba despre ...
Dezastrul demografic din România – Imaginea prăbuşirii: 34 de ani de declin al populației. Sporul natural a rămas negativ din 1992 şi până acum, fără întrerupere (FOTO)
Dezastrul demografic din România – Imaginea prăbuşirii: 34 de ani de declin al populației. Sporul natural a rămas ...
Sporul natural s-a menţinut negativ (-10.184) în luna decembrie 2025, numărul deceselor înregistrate fiind de 1,9 ori ...
Schimbare în managementul Bergenbier. Strategul de marketing pe Europa Centrală și de Est s-a întors în România pentru o poziție în zona comercială
Schimbare în managementul Bergenbier. Strategul de marketing pe Europa Centrală și de Est s-a întors în România pentru ...
Teodora Agafiței, CEE Marketing Strategy Director Bergenbier, a revenit în echipa de leadership din România pe poziția ...