Cei peste 12.300 de beneficiari care au încasat activul din pilonul II de pensii în primele trei luni din 2025 au luat, în medie, 30.370 de lei, arată calculele Economica bazate pe ultimul raport ASF privind evoluția sistemul de pensii administrate privat. Suma este de departe cea mai mare din istoria sistemului (lucru deloc anormal având în vedere că sumele acumulate cresc de la an la an și din contribuții și din randamente), dar și dublă față de media anului 2024, fapt care nu poate fi explicat prin creșterea contribuției sau a randamentelor. În 2024, cei aproape 60.000 de noi pensionari sau moștenitori ai participanților decedați au încasat, în medie, doar 16.950 de lei.
Până la ora la care scriem acest material, nu am primit un răspuns de la niciun specialist din domeniu contactat, fiind direcționați către Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), care are acces la toate datele privind structura plăților. Am trimis întrebări ASF și vom reveni cu răspunsurile primite. Este foarte probabil ca media din primul trimestru al acestui an să fi fost influențată substanțial de plata unor conturi care au beneficiat de contribuții foarte mari, aparținând unor persoane cu salarii considerabile.
Din valoarea totală a plăților efectuate în primele trei luni din 2025, un procent de 74,5% este aferent deschiderii dreptului la pensie, 10,6% ca urmare a decesului participantului și 14,9% ca urmare a invalidității. În trimestrul I 2025, ca și modalitate de plată a activului personal net, 77% dintre participanți/beneficiari au preferat plățile unice în detrimentul celor eșalonate. Ca urmare a deschiderii dreptului la pensie, au fost efectuate plăți unice în valoare de 202 milioane lei și plăți eșalonate în valoare de circa 78 milioane lei. Au fost înregistrate plăți unice în cuantum de 33,8 milioane lei și plăți eșalonate în cuantum de 5,9 milioane lei către beneficiarii activului personal net ca urmare a decesului participantului. Pentru invaliditate, cuantumul activului net personal plătit a fost de aproximativ 46,8 milioane lei aferent plăților
unice și 9 milioane lei prin plăți eșalonate.
Încă o încercare de lege de plată a pensiilor
Deși aflat deja în al 16-lea an de existență, sistemul de pensii administrate privat nu are încă o lege de plată. În acrst moment, plățile se fac în baza unei norme ASF care spune, simplu, că beneficiarul poate opta pentru plata integrală a activului sau pentru plata eșalonată, pe maximum 5 ani. la Guvern și în Parlament au existat mai multe variante de lege de plată, însă, până la urmă, niciuna nu a parcurs traseul până la promulgare. Și în prezent este în discuție, la Ministerul Muncii, o variantă, venită chiar pe filiera ASF. Noul proiect, publicat de Ministerul Muncii, compilează, practic, mai multe încercări de până acum, într-o formă care include și forma clasică de plată a pensiilor (pensia viageră sau anuitățile), dar și posibilitatea retragerii întregii sume acumulate, pentru cei cu active sub un anumit nivel. Aceștia din urmă vor putea solicita o sumă forfetară care pornește de la 25% din activul net și poate ajunge și la 100%, în cazul celor cu pensii foarte mici.
Citește și: E oficial: bani în plus pentru 8 milioane de viitori pensionari. Calcule concrete
Amintim că doar jumătate din participanții la sistem au și cotizații la zi, ceea ce face ca suma medie din conturi să fie în prezent undeva sub 18.000 de lei, după 16 ani de existență a sistemului. Totuși, pentru persoanele care au cotizat de la început și lunar, suma ajunge deja la proximativ 50.000 de lei, în condițiile în care grosul pensiilor vor începe să fie plătite abia după 2035-2036, aproximativ, când vor începe să iesă la pensie mare parte din cei înscriși automat în 2009.
Mai amintim și că, în prezent, pensiile private se plătesc fie integral fie în tranșe pe maximum cinci ani. Este sunt supuse impozitării cu 10% pe valorile de peste 3.000 de lei și plății contribuției către sănătate. De la an la an, tot mai multe pensii intră la plată, fie că este vorba despre situații în care se împlinește vârsta legală, fie despre invalidități, fie despre decese (caz în care activul merge către moștenitori).
Conform proiectului amintit, plata pensiilor se va face prin constituirea unor fonduri speciale de plată.
Proiectul de Lege stabilește reguli privind organizarea și funcționarea sistemului de plată a pensiilor private, prin stabilirea criteriilor de autorizare/avizare a entităților care alcătuiesc acest sistem, a principiilor prudențiale și cerințelor de funcționare aplicabile acestor entități. În cadrul procesului de elaborare a proiectului de lege au fost luate în considerare practicile internaționale legate de plata pensiilor private, cu precădere cele din țări al căror sistem de pensii private prezintă cele mai mari similarități cu sistemul românesc, de exemplu Bulgaria.
Pentru instituirea unei pensii private, activul acumulat ar trebui să fie de cel puțin 12 ori mai mare decât valoarea indemnizației sociale stabilită pentru pensionarii din sistemul public de pensii (de 1.281 de lei). Astfel, 12 indemnizații sociale = 12X1.281 lei = 15.372 lei.
Citește AICI detalii despre proiectul aflat la Ministerul Muncii