Anunț mare de la ING pentru toți clienții din România

29 06. 2026
Netherlands ING
FILE -- An Oct. 20, 2008 file photo shows the Dutch flag flying outside ING head office in Amsterdam, Netherlands. ING Groep NV, one of the world's largest financial services companies, announced plans Monday Oct. 26, 2009 to sell or list its insurance and investment management arms and to issue €7.5 billion ($11.3 billion) in new shares to repay state aid and bolster its finances. (AP Photo/Peter Dejong/file)

Atunci când sistemele de monitorizare ING Bank identifică o plată care se abate de la comportamentul obișnuit al clientului, acesta primește automat un apel telefonic de verificare de la numărul dedicat 0374647233 (adică 037INGSAFE).

În cadrul apelului, clienții ING Bank pot confirma sau respinge tranzacția:

  • Apasă 9 dacă recunosc și confirmă plata;
  • Apasă 1 dacă nu recunosc tranzacția sau au fost manipulați să o efectueze.

Răspunsul clienților este foarte important pentru a declanșa măsurile necesare pentru prevenirea unei eventuale fraude și protejarea banilor clientului.

„Fraudele financiare din prezent se bazează, în principal, pe tehnici de inginerie socială, prin care utilizatorii sunt manipulați și determinați să realizeze tranzacții frauduloase.

Primul serviciu de prevenire a fraudelor este ING SAFEcall, care aduce un nivel suplimentar de siguranță, prin verificarea tranzacțiilor cu potențial de fraudă. Ne dorim să construim un parteneriat real cu clienții noștri pentru eliminarea fraudelor financiare, iar prin noul serviciu ING SAFEcall, aceștia au puterea să oprească frauda chiar atunci când se întâmplă.

În plus, subliniem mereu că nicio instituție bancară nu va solicita niciodată, prin telefon sau mesaje, date de autentificare, parole, coduri OTP, accesarea unor credite sau inițierea de transferuri către conturi necunoscute”, a spus  Alin Becheanu, Head of Fraud Monitoring & Prevention, ING Bank România.

„Maria”, vocea apelului ING SAFEcall

Un element distinctiv al serviciului ING SAFEcall este vocea Mariei, cunoscută din call center-ul ING, care permite clienților să identifice mai ușor autenticitatea tranzacției, spune banca.

Pentru a evita confuziile și tentativele de impersonare, clienții sunt încurajați să salveze în agenda telefonului numărul oficial ING SAFEcall.

Atacurile care exploatează încrederea utilizatorilor reprezintă una dintre principalele cauze ale fraudelor financiare. Infractorii folosesc frecvent mesaje de tip phishing, apeluri telefonice false în numele unor instituții publice sau financiare și solicitări urgente de actualizare a datelor personale pentru a obține acces la conturi sau pentru a determina victimele să autorizeze transferuri de bani sau să obțină credite bancare.

Cele mai frecvente scenarii includ:
• Mesaje care solicită actualizarea urgentă a datelor personale sau bancare;
• Linkuri către site-uri false care imită platforme oficiale;
• Apeluri telefonice în care atacatorii pretind că reprezintă instituții financiare sau autorități;
• Solicitări de instalare a unor aplicații de acces la distanță pe telefon sau calculator;
• Cereri de divulgare a parolelor, codurilor OTP sau datelor cardului.

Noile servicii ING SAFE completează funcționalitățile de securitate deja integrate în aplicația Home’Bank, precum serviciul de geolocalizare, gestionarea permisiunilor pentru diferite operațiuni, avertizări inteligente pentru tranzacții suspecte și inițiative dedicate de prevenire a fraudelor, precum „Închide apelul fraudei”.

Recomandări importante pentru clienți

ING Bank România reamintește că nu va solicita niciodată prin telefon, SMS sau e-mail:
• Userul și parola de acces;
• Coduri de autentificare sau coduri OTP;
• Date complete ale cardului;

• Obținerea de credite urmată de transferuri sau retrageri de numerar sub diverse pretexte;
• Transferuri de bani pentru „securizarea” conturilor.

Clienții sunt încurajați să verifice întotdeauna sursa mesajelor primite, să acceseze serviciile bancare exclusiv prin canalele oficiale și să nu furnizeze informații sensibile persoanelor necunoscute.

Pentru a recunoaște tentativele de fraudă online și a nu le cădea victimă, ING Bank România recomandă utilizatorilor de servicii bancare să se informeze constant despre acestea din surse de încredere precum site-ul DNSC și secțiunea de securitate de pe site-ul ING Bank.