Anunț pentru toți consumatorii de energie electrică din România. Ce pot să ceară acum, lege nouă

Orice client, consumator sau prosumator, are dreptul să ceară distribuitorului de energie electrică date referitoare la consumul său din trecut, potrivit unei reglementări ANRE aflate în stadiu de proiect deocamdată
Mihai Nicuţ - mie, 15 iul. 2026, 14:33
Anunț pentru toți consumatorii de energie electrică din România. Ce pot să ceară acum, lege nouă

Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), a pus recent în dezbatere “regulamentul privind accesul la datele înregistrate de contoare”, prin cate orice consumator de energie electrică poate avea acees, la datele legate de consumul său de energie măsurat de contor.

Potrivit regulamentului, aflat acum în stadiul de proiect, “operatorii de rețea (OR)  sunt obligați să asigure accesul nerestricţionat, gratuit, garantat şi nediscriminatoriu la informaţiile din baza de date referitoare la locurile de consum racordate la reţeaua electrică pe care o exploatează (…) clienţilor finali, inclusiv prosumatorilor și clienților activi, pentru locurile de consum proprii”.

În acest scop, “fiecare OR are obligația de a realiza și administra o bază de date care să conţină informaţii privind punctele de măsurare pentru care este responsabil conform legislaţiei în vigoare”, iar “informaţiile din baza de date aferente unui loc de consum/producere şi orice alte informaţii referitoare la acesta, pe care le conţine baza de date a OR, conform reglementărilor ANRE, pot fi accesate prin intermediul unei aplicaţii securizate a cărei adresă se publică pe pagina de internet a OR, prin introducerea datelor de identificare ale locului de consum”.

Accesul la informaţiile din baza de date prin intermediul aplicaţiei se acordă la solicitarea clientului final făcută operatorului de rețea.

În cazul în care clentul are montat un contor inteligent, operatorul de rețea are obligația să stocheze și să furnizeze, la cererea clientului, următoarele date:

-date cumulative utilizate la emiterea facturilor pentru ultimii 3 ani sau pentru perioada scursă de la încheierea primului contract de furnizare de la data montării contorului inteligent, dacă aceasta este mai mică de 3 ani;

-date detaliate în funcţie de perioada de utilizare pentru fiecare zi, săptămână, lună şi an pentru o perioadă de cel puţin 24 de luni anterioare sau pentru perioada scursă de la începutul contractului de furnizare, sau de la data montării contorului inteligent, dacă aceasta este mai mică de 24 de luni.

“Prezentul proiect de ordin are ca scop instituirea unui cadru unitar privind accesul clienților finali și a părților eligibile la datele de măsurare și consum (validate și nevalidate), precum și unificarea tuturor prevederilor existente referitoare la accesul la date, într-un singur act normativ cu caracter de regulament”, mai arată ANRE de ce a fost necesar să elaboreze reglementarea.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile să evacueze aproximativ 20-25 de persoane din hotelurile şi unităţile de......
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii ...
Europa se pregătește să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani, situație ...
Ucraina – Cel puţin 27 de persoane au murit atac al Rusiei asupra unui depozit de muniţii
Ucraina – Cel puţin 27 de persoane au murit atac al Rusiei asupra unui depozit de muniţii
Cel puţin 27 de persoane au murit după ce o dronă rusă a lovit un depozit de muniţii în apropiere de Kiev vineri noaptea, ...
Cel mai mare acord petrolier din istoria mondială. Moment istoric, înţelegere între SUA şi Venezuela – Trump: Preţul benzinei va scădea considerabil pentru toţi americanii
Cel mai mare acord petrolier din istoria mondială. Moment istoric, înţelegere între SUA şi Venezuela – Trump: ...
Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri încheierea unui acord în sectorul petrolier cu Venezuela, în virtutea ...