Anunț pentru toți fermierii. Ce subvenții vor primi la finele acestui an

Ministerul Agriculturii vrea să redistribuie sumele aferente avansului pentru unele plăți directe finanțate din FEGA, din cadrul Planului strategic PAC 2023-2027. În plus, a stabilit ce subvenții vor încasa fermierii și crescătorii de animale care vor accesa un avans de cel mult 70% până pe 30 noiembrie.
Alina Stanciu - lun, 06 oct. 2025, 14:20
Anunț pentru toți fermierii. Ce subvenții vor primi la finele acestui an

Fermierii vor primi până în dat de 30 noiembrie avansuri de 70% din următoarele tipuri de subvenții:

  • intervenții pentru care se acordă plăți directe decuplate:
    a) PD-01 Sprijin de bază pentru venit în scopul sustenabilității (BISS),
    b) PD-02 Sprijin redistributiv complementar pentru venit în scopul sustenabilității (CRISS),
    c) PD-03 Sprijin complementar pentru venit pentru tinerii fermieri,
    d) PD-04 Practici benefice pentru mediu aplicabile în teren arabil,
    e) PD-05 Practicarea unei agriculturi prietenoase cu mediul în fermele mici (gospodăriile
    tradiționale),
    f) PD-06 Înierbarea intervalului dintre rânduri în plantațiile pomicole, viticole, pepiniere și hameiștii
  • intervenții pentru care se acordă sprijin cuplat pentru venit în sectorul zootehnic:
    a) PD-21 Sprijin cuplat pentru venit – vaci de lapte,
    b) PD-22 Sprijin cuplat pentru venit – carne de vită,
    c) PD-23 Sprijin cuplat pentru venit – bivolițe de lapte,
    d) PD-24 Sprijin cuplat pentru venit – ovine-caprine

Cât despre valoarea ajutorului, acesta este de:

  • 89,3 euro pe hectare, în cazul sprijinului de bază pentru venit în scopul sustenabilității (BISS)
  • 46,8 euro pe hectar, în cazul sprijinului redistributiv complementar pentru venit în scopul sustenabilității (CRISS)
  • 43,2 euro pe hectar, în cazul sprijinului complementar pentru venit pentru tinerii fermieri
  • 52,8 euro pe hectar, în cazul practici benefice pentru mediu aplicabile în teren arabil
  • 85 de euro pe hectar în cazul practicării unei agriculturi prietenoase cu mediul în fermele mici (gospodăriile tradiționale)
  • 85 de euro pe hectar în cazul înierbarea intervalului dintre rânduri în plantațiile pomicole, viticole, pepiniere și hameiști.
  • 296,1 euro pe cap de animal în cazul sprijinului cuplat pentru venit – vaci de lapte
  • 190,8 euro pe cap de animal în cazul sprijinului cuplat pentru venit – carne de vită
  • 160 de euro pe cap de animal în cazul sprijinului cuplat pentru venit – bivolițe de lapte
  • 12,5 euro pe cap de animal în cazul sprijinului cuplat pentru venit – ovine-caprine

Informațiile apar într-un proiect de ordin al Ministerului Agriculturii, aflat în dezbatere publică.

Potrivit sursei citate, fermierii vor beneficia de alte sume aferente intervențiilor ce vizează practicile benefice pentru mediu și cele privind practicarea agriculturii de către fermele mici, potrivit unui proiect de ordin al Ministerului Agriculturii aflat în dezbatere publică.

Mai exact, potrivit proiectului, se vor tăia 3,9 milioane de euro de la intervenția „Practicarea unei agriculturi prietenoase cu mediul în fermele mici (gospodăriile tradiționale) în favoarea intervenției „Practici benefice pentru mediu aplicabile în teren arabil”.

Motivul schimbării constă în gradul de accesare a banilor (cereri de plată depuse) situat sub țintele preconizate pentru anul 2025, la nivelul intervențiilor ce vizează ecoschema Practicarea unei agriculturi prietenoase cu mediul în fermele mici (gospodăriile tradiționale).

Practic, din datele APIA, există sume disponibile chiar și în situația în care s-ar acorda cuantumul maxim planificat.

„Realocarea sumei de 3.989.358 euro disponibilă la nivelul PD-05 Practicarea unei agriculturi prietenoase cu mediul în fermele mici (gospodăriile tradiționale) către PD-04 Practici benefice pentru mediu aplicabile în teren arabil urmărește atingerea cel puțin a cuantumului unitar planificat în valoare de 56,28 euro/ha (nefiind planificat la nivelul PS PAC o valoare minimă pentru cuantumul unitar planificat), urmărindu-se astfel asigurarea atingerii țintei de utilizare a minimum 25% din fondurile FEGA în acest scop”, explică Ministerul.

Posibilă o nouă realocare. Cereri de trei ori mai mari pentru menținerea de zone neproductive

Pentru restul intervențiilor ce vizează plata pe suprafață cât și pentru intervențiile care vizează sprijinul cuplat în sectorul zootehnic care fac obiectul avansului, cuantumul unitar al plății la care se raportează nivelul avansului se va stabili la valoarea minimă pentru cuantumul unitar planificat prevăzută în cadrul PS PAC pentru fiecare intervenție.

Abordare are în vedere gradul ridicat de accesare (cereri de plată depuse) pentru ecoschema Menținerea de zone neproductive și/sau înființarea de elemente noi de peisaj pe terenurile arabile, situat peste țintele preconizate pentru anul 2025, suprafețele solicitate depășind de peste 3 ori suprafețele planificate la nivelul PS PAC.

Așadar, în situația în care după finalizarea tuturor controalelor datele nu vor suferi modificări, Ministerul intenționează să facă o nouă relocare substanțială de fonduri către această ecoschemă.

 

Te-ar mai putea interesa și
Argentina revine după șapte ani pe piețele financiare internaționale, cu o emisiune de obligațiuni denominată în dolari
Argentina revine după șapte ani pe piețele financiare internaționale, cu o emisiune de obligațiuni denominată în dolari
Preşedintele Javier Milei a anunţat vineri revenirea Argentinei pe pieţele financiare internaţionale, după o absenţă de peste şapte ani, odată cu lansarea unei emisiuni de obligaţiuni......
SUA reduc valabilitatea permiselor de muncă pentru sute de mii de imigranți de la cinci ani la 18 luni
SUA reduc valabilitatea permiselor de muncă pentru sute de mii de imigranți de la cinci ani la 18 luni
Guvernul preşedintelui american Donald Trump a redus de la cinci ani la 18 luni valabilitatea permiselor de muncă pentru ...
IMM România: Doar 30% dintre agricultori au reușit în 2025 să obțină finanțare europeană sau națională
IMM România: Doar 30% dintre agricultori au reușit în 2025 să obțină finanțare europeană sau națională
Doar 30% dintre agricultori au reuşˆit anul acesta să obţină finanţare europeană sau naţională, în timp ce 70% ...
Piața globală a investițiilor va crește cu 50% până în 2030, ajungând la 200 de trilioane dolari – raport PwC
Piața globală a investițiilor va crește cu 50% până în 2030, ajungând la 200 de trilioane dolari – raport PwC
Industria globală de administrare a activelor și a averilor intră într-o nouă fază de creștere: activele administrate ...