Anunț pentru toți proprietarii de locuințe. Se schimbă site-ul firmei care emite toate asigurările obligatorii

Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor(PAID) anunță că își schimbă denumirea domeniului de internet, începând cu 1 martie. Conform celor de la PAID, mișcarea face parte dintr-un proces de consolidare a imaginii în domeniul virtual.
Şerban Buşcu - vin, 27 feb. 2026, 11:19
Anunț pentru toți proprietarii de locuințe. Se schimbă site-ul firmei care emite toate asigurările obligatorii

Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale anunță schimbarea domeniului oficial din www.paidromania.ro în www.padrom.ro începând cu data de 01 martie 2026, ca parte a unui demers de clarificare a identității sale comerciale în mediul digital. Schimbarea vizează exclusiv domeniul web și acronimul comercial. Denumirea legală a societății, mecanismul asigurării obligatorii și funcționarea poliței PAD rămân neschimbate.

Citește și: EXCLUSIV Proprietarii de case și apartamente vor plăti mai mult. Firma care emite asigurările obligatorii de locuință mai face un pas spre o scumpire necesară

„Decizia vine ca răspuns la provocările mediului digital actual, unde acronimul „PAID” se suprapune cu un termen extrem de frecvent în limba engleză. Această ambiguitate afectează vizibilitatea societății în rezultatele căutărilor online, indexarea în sistemele algoritmice și generează confuzii recurente în comunicarea telefonică. Noul domeniu padrom.ro valorifică notorietatea deja existentă a poliței PAD și ancorează clar identitatea instituției în România prin sufixul „ROM”.”, transmite Pool-ul.

Vechiul domeniu paidromania.ro va rămâne activ și va redirecționa automat către padrom.ro, iar adresele de email existente vor continua să funcționeze în paralel pentru a asigura continuitatea relației cu publicul și partenerii instituționali. Website-ul păstrează aceeași structură, conținut și funcționalități.

Citește și: Important pentru proprietarii de locuințe din România. Omniasig intră la PAID, firma care emite toate asigurările obligatorii de locuință. Evaluarea companiei scade, după tranzacție

De asemenea, am modificat numele de profil al conturilor de Facebook și LinkedIn folosind denumirea legală a companiei „Pool-ul de Asigurare Impotriva Dezastrelor Naturale” in scopul obtinerii etichetei „cont verificat”.

Potrivit legii, toți proprietarii de locuințe au obligația de a încheia o poliță de asigurare împotriva riscurilor catastrofice (cutremurelor, alunecărilor de teren și inundațiilor) care poate fi emisă doar de PAID, în limita sumei asigurate de 50.000 de lei sau 100.000 de lei, în funcție de structura constructivă a locuinței asigurate. În funcție de suma asigurată, valoarea primei este de 50 lei, respectiv 130 lei, echivalentul în lei la momentul plății. Proprietarii care nu își asigură locuințele pot fi amendați de autoritățile locale cu până la 500 lei. În practică, însă, amenzile nu sunt aplicate, primarii nedorind să își nemulțumească alegătorii cu astfel de acțiuni.

 

Te-ar mai putea interesa și
Zelenski îi cere lui Trump să adopte imediat sancțiuni severe împotriva Rusiei, după intensificarea atacurilor cu rachete
Zelenski îi cere lui Trump să adopte imediat sancțiuni severe împotriva Rusiei, după intensificarea atacurilor cu rachete
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a cerut vineri omologului său american, Donald Trump, să adopte "chiar acum" sancţiuni "severe" împotriva Rusiei pentru a împiedica capacităţile de......
Simon’s Burger, rivalul McDonald’s din Ungaria la care clienții se așează la coadă de la 1:30 noaptea, deschide azi primul său restaurant din România
Simon’s Burger, rivalul McDonald’s din Ungaria la care clienții se așează la coadă de la 1:30 noaptea, deschide azi ...
Simon’s Burger, cel mai mare lanț de burgeri din Ungaria, concurentul McDonald’s și Burger King, deschide azi la Cluj-Napoca ...
Numărul mașinilor electrice din România a ajuns la 75.000, dar piața “se răcește”. Ce s-a întâmplat în luna august și ce modele au preferat românii
Numărul mașinilor electrice din România a ajuns la 75.000, dar piața “se răcește”. Ce s-a întâmplat în luna ...
După ritmul mai alert înregistrat în lunile iunie și iulie, piata mașinilor electrice a intrat într-o fază de răcire ...
Restricții de trafic pe mai multe străzi din București
Restricții de trafic pe mai multe străzi din București
Traficul auto va fi restricţionat în mai multe zone din Bucureşti, sâmbătă şi duminică, când sunt programate mai ...