Anunțul PSD pentru alegerile de la Primăria Capitalei

Organizaţia PSD Bucureşti va demara procedura de desemnare a candidatului pentru Primăria Capitalei, a declarat, miercuri, preşedintele interimar al partidului, Sorin Grindeanu.
AGERPRES - mie, 22 oct. 2025, 16:48
Anunțul PSD pentru alegerile de la Primăria Capitalei

„Am avut discuţii şi cu Daniel Băluţă şi cu Gabi Firea. A rămas data de 7 decembrie (pentru alegerile la Primăria Capitalei – n.r.). Vom demara în interiorul Organizaţiei Bucureşti, urmând ca validarea să vină în Biroul Permanent Naţional, procedura de desemnare a candidaţilor. În acest moment avem şi măsurători în desfăşurare, astfel încât să vedem cine are şansele cele mai multe”, a precizat Grindeanu, la Palatul Parlamentului, scrie Agerpres.

Potrivit acestuia, atât europarlamentarul Gabriela Firea, cât şi primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, „pot să câştige alegerile” de la Bucureşti.

Liderii coaliţiei de guvernare au agreat ca alegerile parţiale pentru Primăria Capitalei să se desfăşoare în data de 7 decembrie.

Te-ar mai putea interesa și
Cluj Business Campus crește cu 20% prezența angajaților la birou pentru companiile chiriașe prin ecosistemul de beneficii integrate
Cluj Business Campus crește cu 20% prezența angajaților la birou pentru companiile chiriașe prin ecosistemul de beneficii ...
Cluj Business Campus (CBC), proiect de real estate urban și workplace experience dezvoltat la Cluj-Napoca, crește cu aproximativ 20% prezența angajaților la birou în rândul companiilor......
Ministerul Transporturilor colectează sesizări privind problemele întâmpinate la călătoria cu trenul
Ministerul Transporturilor colectează sesizări privind problemele întâmpinate la călătoria cu trenul
Un formular online prin care se pot semnala problemele întâmpinate în timpul călătoriilor cu trenul a fost lansat de ...
Bolojan, lovit de Justiție. Ce a decis Curtea de Apel București
Bolojan, lovit de Justiție. Ce a decis Curtea de Apel București
Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a admis, luni, o cerere depusă de un ONG şi a anulat decizia premierului interimar Ilie ...
România este prima ţară NATO care a primit sistemul de luptă naval Advent din Turcia
România este prima ţară NATO care a primit sistemul de luptă naval Advent din Turcia
Sistemul național turc de gestionare a luptei ADVENT a fost exportat pentru prima dată către un stat membru al NATO, după ...