Apărarea antiaeriană nu trebuie să fie doar responsabilitatea Lituaniei, întrucât apărăm flancul estic al NATO – Kestaustis Budrys, ministru de Externe

06 08. 2025
nato_59183100

Acesta și colegul său de la Apărare i-au adresat secretarul general al NATO, Mark Rutte, o scrisoare în care afirmă că Alianța trebuie să demonstreze că este pregătită să apere fiecare centimetru din teritoriul său.

În cel mai recent incident, o dronă a trecut granița Lituaniei pe 28 iulie. Ministerul lituanian al Apărării estimează că această dronă a fost lansată de Rusia în direcția Ucrainei, dar a fost dezorientată de sistemele de război electronic ale armatei ucrainene.

Pentru a combate dronele, pe lângă sistemele de apărare aeriană folosite pentru a le doborî, Ucraina folosește și mijloace de război electronic, inclusiv tehnica denumită GPS spoofing, o tehnologie care deturnează dronele de la traiectorie prin interferențe în coordonatele lor GPS corecte, astfel că dronele se prăbușesc la întâmplare departe de țintele prestabilite.

Respectiva dronă a fost găsită prăbușită într-o zonă de intrucție militară la aproximativ 100 de kilometri de granița cu Belarus și conținea două kilograme de explozibil.

Potrivit șefului Statului Major al armatei lituaniene, aceasta era o dronă Gerbera, o replică din lemn a dronei kamikaze iraniene Shahed, aceasta din urmă fiind folosită intens de armata rusă în atacurile asupra Ucrainei.

O altă dronă Gerbera a pătruns în Lituania tot dinspre Belarus pe 10 iulie, provocând panică în rândul autorităților țării baltice. Premierul Gintautas Paluckas (care între timp a demisionat) și președintele parlamentului, Saulius Skvernelis, au fost atunci duși pentru scurt timp în adăposturi antiaeriene. În cele din urmă, autoritățile și-au dat seama că drona nu reprezenta niciun pericol.