Apare o nouă agenție în subordinea Ministerului Agriculturii. Este finanțată cu 3,5 milioane de euro și va face angajări cu salarii de 2.800 de euro pe lună

România a primit în decembrie anul trecut de la UE 2,5 milioane de euro pentru a crea și dota o nouă Agenție în cadrul Ministerului Agriculturii, prin reorganizarea Agenției de Legătură RICA, o instituție ce se ocupă de colectarea și transmiterea de date despre fermieri către Comisie. Schimbarea este necesară pentru ca România să poată furniza și date despre durabilitatea în agricultură. Implică câțiva angajați noi care vor fi plătiți cu o medie de 2.800 de euro pe lună, brut, și un software ce trebuie realizat și testat pentru a putea intra în funcțiune începând cu anul 2026. Până acum nu există însă nici cadrul legal pentru înființarea structurii.
Alina Stanciu - D, 21 sept. 2025, 22:16
Apare o nouă agenție în subordinea Ministerului Agriculturii. Este finanțată cu 3,5 milioane de euro și va face angajări cu salarii de 2.800 de euro pe lună

Ministerul Agriculturii vrea ca Guvernul să adopte prin ordonanță de urgență un proiect prin care se va înființa o nouă structură în cadrul Ministerului Agriculturii. Este vorba despre Serviciul RDDA – Agenția de Legătură cu CE care va apărea prin reorganizarea Agenției de Legătură RICA și a Serviciului RICA existent în cadrul MADR, în subordinea directă a ministrului de resort.

Decizia vine în contextul în care Comisia Europeană solicită acum statelor membre și date despre durabilitatea în sectorul agricol și plătește pentru înființarea și dotarea acestor structuri formate pe scheletul RICA – un instrument statistic bazat pe o anchetă anuală efectuată pe un micro eşantion de exploataţii agricole în vederea evaluării veniturilor şi activităţii tehnico-economice a acestora.

Practic, scopul RDDA este să culeagă, să analizeze și să evalueze datele privind durabilitatea la nivel de exploatație, care să acopere dimensiunea economică, cea de mediu și cea socială. Ulterior, aceste informații vor fi folosite  pentru evaluarea aspectelor economice și pentru elaborarea de analize privind starea de durabilitate a agriculturii românești. De asemenea,  datele RDDA pot fi folosite și pentru a le oferi fermierilor consiliere sau informații referitoare la evaluarea comparativă, cu scopul de a facilita gestionarea exploatațiilor și de a îmbunătăți durabilitatea acestora. Nu în ultimul rând, noile date vor face posibilă formularea unor politici agricole care să sprijine practicile durabile și să răspundă eficient provocărilor legate de mediu și securitatea alimentară.

Banii pentru noua Agenție  au ajuns din decembrie în România

Procesul de transformare a RICA în RDDA va costa în perioada 2025-2027, conform înțelegerii dintre România și CE, cel mult 3,5 milioane de euro, din care 2,5 milioane de euro  reprezintă contribuția CE, iar restul de peste 930.200 euro contribuția României. Partea României va fi astfel doar pentru acoperirea cheltuielilor cu funcționarea Agenției de Legătură RDDA, respectiv Serviciul RDDA, sume suportate ca și până acum pentru RICA.

Cât despre cei 2,5 milioane de euro bani europeni, aceștia au intrat în conturile României încă din decembrie 2024 având ca destinație transformarea rețelei RICA ( sunt opt regiuni RICA pentru cele 42 de județe) și achiziționarea de echipamente software și hardware. Și aceasta pentru că România și-a luat angajamentul față de CE de a realiza și testa software RDDA până la finele acestui an pentru a putea intra în funcțiune începând cu anul 2026.

Până acum însă nu există nici cadrul legal pentru înființarea noii agenții. A fost doar consultată piața pentru a se putea bugeta investiția în componenta IT software/hardware. Astfel, până la finele anului va trebui lansată procedura de achiziție publică pentru dezvoltare software RDDA și achiziția de echipamente hardware și IT.

„Fondurile necesare transformării rețelei și achiziționării de echipamente software si hardware in valoare de 2.577.741 euro au fost transferate de CE României în data de 17.12.2024 motiv pentru care demararea procedurilor de achiziție publică reprezintă o urgență a sectorului. Pentru a putea lansa procedurile de achiziție publică pentru noua rețea de date RDDA legislația de sector trebuie să fie în vigoare fapt care justifică elaborarea în regim de urgență a noii legislații”, se arată în preambulul proiectului de OUG.

„Fondurile vor fi direcționate prioritar către dezvoltarea unei aplicații software moderne și achiziția de echipamente hardware, în valoare de aproximativ 1,83 milioane euro, necesare pentru a asigura interoperabilitatea cu platformele europene și colectarea în timp real a datelor. Alte sume sunt destinate stimulentelor acordate fermierilor participanți la rețea (aproximativ 765.000 euro), serviciilor de analiză economică și editării de rapoarte (circa 268.000 euro), activităților de promovare, instruire și schimb de experiență, precum și cheltuielilor indirecte de funcționare. Doar o parte redusă a bugetului – aproximativ 305.000 euro pentru întreaga perioadă – este prevăzută pentru plata a trei posturi noi de specialiști care vor lucra în cadrul RDDA, restul cheltuielilor de personal fiind acoperite ca și până acum din bugetul MADR.

Se fac angajări pe 2.800 de euro pe lună, brut

Schimbările implică și angajarea a trei specialiști care vor fi plătiți din fonduri europene FEGA cu  305.316 euro pentru o perioadă de trei ani, ceea ce înseamnă că, în medie, salariul oferit de MADR pe aceste posturi va fi de aproximativ 2.800 de euro pe lună.

Potrivit MADR, suma de 2.800 de euro se referă la salariul brut, echivalentul a 14.000 lei brut, ceea ce înseamnă aproximativ 8.100 lei net. „Acest nivel de salarizare corespunde funcției publice de consilier superior, conform grilei aplicabile în administrația publică centrală, și nu reprezintă o excepție sau un beneficiu suplimentar”, transmite Ministerul într-o clarificare transmisă presei.

De asemenea, s-au mai bugetat 21.560 de euro pentru  programe de schimb de experiență în două state membre UE , 10.000 de euro pentru construirea unei pagini web RDDA, 268.800 euro pentru  contractarea unor servicii de analiză economică a datelor și editarea de rapoarte sau 23.550 de euro pentru materiale promoționale.

„Înființarea RDDA nu reprezintă o opțiune facultativă, ci o obligație asumată de România prin legislația europeană. Prin acest demers, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale asigură respectarea angajamentelor europene și pune bazele unei agriculturi mai durabile, transparente și competitive, fundamentată pe date obiective și complete. Ministerul își reafirmă angajamentul pentru transparență și profesionalism în implementarea acestui proiect strategic pentru viitorul agriculturii românești”, mai transmite instituția.

Și fermierii vor primi bani

În afară de cei 2,5 milioane de euro încasați deja, România va mai primi anual de la UE bani pentru fiecare chestionar completat și validat, sumele fiind diferențiate pentru informațiile opționale colectate în perioada de transformare și sume necesare funcționării. Banii vor ajunge la fermierii care au furnizat date și structurile agricole participante la furnizarea de date. Astfel, fiecare agricultor va primi de la  Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, din fondurile FEGA-RDDA, 50 de euro pe an,  neimpozabili.

De asemenea, fermierii care vor furniza date RDDA vor beneficia de consultanță agricolă personalizată, acces la analize comparative, feedback cu privire la performanța fermelor, asistență tehnică și instruire. Pentru fermierii sau structurile agricole care furnizează date RDDA atunci când accesează intervențiile PAC, se pot acorda punctaje suplimentare integrate în criteriile de selecție ale diverselor scheme de finanțare potrivit cadrului național de implementare aferent PS PAC 2023-2027 și programelor/strategiilor post 2027.
În vederea menținerii punctajului suplimentar, fermierii sau structurile agricole trebuie să furnizeze colectorilor de date RDDA informațiile solicitate pentru o perioadă de minimum 5 ani de anchetă.

România are obligația de a transmite CE, 5100 chestionare completate integral cu date contabile, sociale și de mediu începând cu anul de raportare 2027.

Te-ar mai putea interesa și
Argentina revine după șapte ani pe piețele financiare internaționale, cu o emisiune de obligațiuni denominată în dolari
Argentina revine după șapte ani pe piețele financiare internaționale, cu o emisiune de obligațiuni denominată în dolari
Preşedintele Javier Milei a anunţat vineri revenirea Argentinei pe pieţele financiare internaţionale, după o absenţă de peste şapte ani, odată cu lansarea unei emisiuni de obligaţiuni......
SUA reduc valabilitatea permiselor de muncă pentru sute de mii de imigranți de la cinci ani la 18 luni
SUA reduc valabilitatea permiselor de muncă pentru sute de mii de imigranți de la cinci ani la 18 luni
Guvernul preşedintelui american Donald Trump a redus de la cinci ani la 18 luni valabilitatea permiselor de muncă pentru ...
IMM România: Doar 30% dintre agricultori au reușit în 2025 să obțină finanțare europeană sau națională
IMM România: Doar 30% dintre agricultori au reușit în 2025 să obțină finanțare europeană sau națională
Doar 30% dintre agricultori au reuşˆit anul acesta să obţină finanţare europeană sau naţională, în timp ce 70% ...
Piața globală a investițiilor va crește cu 50% până în 2030, ajungând la 200 de trilioane dolari – raport PwC
Piața globală a investițiilor va crește cu 50% până în 2030, ajungând la 200 de trilioane dolari – raport PwC
Industria globală de administrare a activelor și a averilor intră într-o nouă fază de creștere: activele administrate ...