Apare o nouă etichetă pe produsele alimentare care va atesta proveniența mărfii. Proiect

Pentru a-și promova alimentele, producătorii care folosesc ingredente locale își vor putea eticheta produsele cu DOR - De Origine România, potrivit unui proiect de lege aflat în dezbatere publică.
Alina Stanciu - D, 26 nov. 2023, 21:21
Apare o nouă etichetă pe produsele alimentare care va atesta proveniența mărfii. Proiect

Comisia pentru Agricultură din Camera Deputaților, Cameră Decizională, va dezbate marți un proiect de lege privind instituirea unei scheme de Certificare Voluntară „De Origine România – DOR, care a fost aprobată de Senat. Scopul, spun inițiatorii, este de a încuraja consumul de alimente locale și de a informa corect consumatorii.

„Cercetând modelul folosit de alte state pentru promovarea afacerilor locale și a intereselor economice ale producătorilor autohtoni, observăm că multe state dezvoltate din UE folosesc pe scară largă “schemele de certificare voluntară”. Spre exemplu, Germania are 107 scheme, Italia 52 și Spania 49. Pentru a veni, deopotrivă, în sprijinul consumatorilor și al producătorilor români, propunem introducerea unei scheme de certificare la care să aibă acces producătorii și procesatorii români, schemă care ar garanta că produsul alimentar este realizat pe teritoriul României și fabricat din materii prime de origine românescă”, se arată în nota de fundamentare.

eticheta dor

Pot folosi etichetarea voluntară DOR persoanele fizice ce dețin atestat de producător, societățile comerciale din sectorul agroalimentar, persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale, întreprinderile familiale, cooperativele agricole care utilizează în procesul de fabricație materii prime de bază de origine românească.

Mai exact, în cazul produselor neprelucrate, producția cultivarea sau reproducerea, inclusiv recoltarea și mulsul în cazul vacilor, ovinelor și caprinelor să aibă loc pe teritoriul României. În cazul cărnii, aceasta trebuie să fie obținută de la animale născute, crescute și sacrificate pe teritoriul României, iar în cazul produselor de origine animală, altele decât carnea, acestea trebuie să fie obținute de la animale crescute pe teritoriul României.

În cazul produselor prelucrate, fabricarea trebuie să aibă loc din produse neprelucrate obținute ca în mențiunile de mai sus. Totuși, în conținutul lor este permisă utilizarea, în cantitate de până la 25% din greutatea acestora, conform rețetei, a unor ingrediente care nu pot fi înlocuite cu ingrediente similare produse pe teritoriul României.

Schema se aplică pe tot teritoriul României, cu respectarea prevederilor din legislația UE.

Cum se obține dreptul de a folosi eticheta DOR

Potrivit proiectului de act normativ, pentru a putea folosi eticheta „De Origine România”, solicitanții trebie să depună la Ministerul Agriculturii un dosar cu acte printre care cerere, atestat de producător, lista produselor pentru care se solicită certificarea și  înregistrarea, un caiet de sarcini etc.

În termen de 30 de zile de la depunerea dosarului, MADR va trebui să verifice documentația și, în cazul în care sunt îndeplinite condițiile, să înscrie produsul în Registrul Național al Schemei de Certificare Voluntară „De Origine România – DOR”, să elibereze un certificat DOR și să comunice decizia producătorului.

Dacă acesta nu îndeplinește condițiile, procedura de certificare și înscriere se poate relua în baza unui nou dosar, după ce a remediat cauzele care au stat la baza respingerii comunicate de MADR.

Cercetând modelul folosit de alte state pentru promovarea afacerilor locale și a intereselor economice ale producătorilor autohtoni, observăm că multe state dezvoltate din UE folosesc pe scară largă “schemele de certificare voluntară”. Spre exemplu, Germania are 107 scheme, Italia 52 ;I Spania 49.

Pentru a veni, deopotrivă, în sprijinul consumatorilor și al producătorilor români, propunem introducerea unei scheme de certificare la care să aibă acces producătorii și procesatorii români, schemă care ar garanta că produsul alimentar este realizat pe teritoriul României și fabricat din materii prime de origine românescă.

Te-ar mai putea interesa și
Restructurare masivă la Netflix. 6% dintre angajați vor fi concediați
Restructurare masivă la Netflix. 6% dintre angajați vor fi concediați
Gigantul american de streaming Netflix urmează să disponibilizeze aproximativ 6% din forţa sa de muncă, adică în jur de 1.000 de locuri de muncă, în cadrul celei mai ample runde de......
MOL a inaugurat în Ungaria prima sa unitate de producție a biometanului
MOL a inaugurat în Ungaria prima sa unitate de producție a biometanului
Grupul MOL anunță că a inaugurat prima sa unitate de producție a biometanului în localitatea Szarvas, din Ungaria. În ...
Trei noi parcuri fotovoltaice, 15 MW în total, avizați de ANRE în Mehedinți. Investitori sunt turcii de la Defic Globe
Trei noi parcuri fotovoltaice, 15 MW în total, avizați de ANRE în Mehedinți. Investitori sunt turcii de la Defic Globe
Heliodor Solar Innovations, o companie locală controlată de compania turcă Defic Globe, a primit de la ANRE autorizația ...
La un an după maximul istoric al Bitcoinului… ce urmează?
La un an după maximul istoric al Bitcoinului… ce urmează?
Cu un an în urmă, Bitcoin a doborât recorduri, ajungând la peste 126.000 de dolari. Astăzi, se tranzacționează în ...