Apare o nouă piaţă de energie electrică, pentru contracte mai lungi de un an. Se pot înscrie şi producătorii care nu au încă licenţă

Economica.net
17 09. 2018
energie_electrica_8668687595404_52296700

Piaţa centralizată pentru atribuirea contractelor de energie electrică pentru perioade foarte lungi de livrare, denumită PCTL, va viza ofertele de vânzare sau de cumpărare de energie electrică pe perioade de cel puţin un an.

Participarea la PCTL este voluntară, iar înscrierea participanţilor se face la solicitarea scrisă a acestora. Sesiunile de tranzacţionare pe PCTL se desfăşoară în trei paşi succesivi: întâi o etapă de preselecţie a candidaţilor, apoi o etapă de dialog competitiv cu cei calificaţi, în care se stabilesc condiţiile finale aşe ofertei iniţiatoare, şi apoi etapa de licitaţie. Operatorul pieţei (OPCTL) organizează şedinţe de licitaţie cu negociare continuă, în sistem online, pentru evaluarea ofertelor finale.

O altă noutate este aceea că, pe această piaţă, se pot înscrie să vândă energie electrică şi firme care momentan nu o produc şi nu au licenţă de producător, dar care au semnat deja semnat un contract de racordare şi vor deveni producători. “Prezentul regulament se aplică operatorilor economici care au încheiat un contract de racordare cu un operator de reţea, având ca obiect racordarea unei capacităţi de producere a energiei electrice sau a unei capacităţi de producere a energiei electrice şi termice în cogenerare, care urmează să producă energia electrică ce va fi tranzacţionată în baza contractului încheiat pe PCTL”, scrie în proiectul re regulament.

Totuşi, firmele care nu sunt încă producătoare dar au iniţiat oferte au obligaţia să obţină licenţa pentru producerea de energie electrică cu cel puţin 60 de zile înainte de data de început a perioadei de livrare şi să o menţină pe toată durata de livrare.

PCTL va fi administrată de Operatprul Comercial al Pieţei de Energie Electrică şi Gaze OPCOM.

Puteţi descărca şi citi proiectul de regulament AICI: Regulament PCTL.