Apare o nouă platformă de livrări. Alin Şerban, fondatorul tazz by eMAG, și Călin Costinaș, fost deputy CEO la Profi, lansează Hambar cu produse românești direct de la producători

Alin Şerban, fondatorul platformei de livrări rapide EuCeMananc, devenită ulterior tazz by eMAG şi apoi Wolt România, lansează împreună cu Călin Costinaș, fost deputy CEO la Profi, platforma Hambar care aduce produse locale direct la ușa cumpărătorilor. 
Lidia Neagu - mie, 21 oct. 2026, 11:53
Apare o nouă platformă de livrări. Alin Şerban, fondatorul tazz by eMAG, și Călin Costinaș, fost deputy CEO la Profi, lansează Hambar cu produse românești direct de la producători

Hambar este noua platformă care conectează producătorii locali cu oamenii care îi caută și construiește legătura dintre ei: de la selecția și verificarea producătorului până la aplicație, comandă, plată și livrare.

”Misiunea Hambar este să conecteze producătorii locali cu oamenii care îi caută, astfel încât oamenii să descopere și să cumpere simplu produse locale bune, livrate în condiții sigure, iar producătorii să ajungă la cât mai mulți cumpărători și să crească din ceea ce fac, fără să fie nevoiți să își construiască singuri întreaga infrastructură necesară”, spun reprezentanții companiei.

La lansare, în platformă sunt listați peste 200 de producători din România, cu peste 4.000 produse în 10 categorii de produse. Comisionul perceput de platformă pentru producători este de 25%. Producătorii vor avea ambalaje și transport gratuite.

Obiectivul Hambar este să depășească 600 de producători mici și medii și 10.000 de produse listate. Produsele sunt livrate în România și în toată Uniunea Europeană.

Ce este diferit la Hambar

Producătorii sunt verificați la sursă. Inainte de listare, echipa Hambar merge la producător și verifică omul, locul și modul de producție.

Potrivit fondatorilor, în acest fel proveniența rămâne vizibilă.

Fiecare producător are propriul profil în platformă, astfel încât cumpărătorul poate afla cine se află în spatele produsului și de unde provine acesta. Produsele de la mai mulți producători pot fi adăugate in același coș.

Hambar construiește infrastructura necesară pentru ca experiența cumpărătorului să rămână simplă chiar și atunci când o comandă include mai multe surse.

Hambar include și infrastructură, nu doar listare. Platforma integrează tehnologia, comenzile, plățile și livrarea, astfel încât producătorul să se poată concentra pe ceea ce știe să facă cel mai bine.

Două aplicații, pentru cele două părți ale ecosistemului.

Hambar este aplicația destinată cumpărătorilor, iar Hambar Producător le permite producătorilor să își gestioneze produsele, stocurile și comenzile.

De asemenea, va exista și posibilitatea de a returna produsele, precum și posibilitatea de a acorda un rating.

Ce găsești pe Hambar

De la zacuscă, murături, dulcețuri, miere și produse de băcănie până la brânzeturi și lactate, fructe și legume de sezon, peşte, patiserie, carne și mezeluri, vinuri de la crame mici și mijlocii, bere artizanală, spirtoase, sucuri, siropuri și pachete pentru ocazii speciale.

Selecția include atât produse care duc mai departe rețete cunoscute, cât și produse contemporane dezvoltate de producători locali.

Parteneri la lansare eMAG/Genius și Salt Bank

Utilizatorii se pot autentifica în Hambar cu propriul cont eMAG. În plus, prin programul Genius Mot, utilizatorii Genius beneficiază de transport gratuit pe Hambar pentru două comenzi pe lună, de minimum 300 de lei fiecare, indiferent de câți producători sunt în coș.

Parteneriatul cu Salt Bank pornește de la apropierea dintre două businessuri digitale româneşti și de la obiectivul de a susține ecosistemul construit în jurul producătorilor și antreprenorilor locali.

Te-ar mai putea interesa și
Caroli Foods utilizează, din acest an, energie solară din propriul parc fotovoltaic în activitatea fabricii sale din Pitești
Caroli Foods utilizează, din acest an, energie solară din propriul parc fotovoltaic în activitatea fabricii sale din Pitești
Caroli Foods Group, unul dintre principalii producători de produse din carne ambalate din România, a început utilizarea propriului parc fotovoltaic, amplasat în proximitatea fabricii din......
Dezvăluire a directorului asociației băncilor despre Guvernul Ciolacu . Dănescu, ARB: Ne-am dus și am propus să plătim voluntar 1% pe cifra de afaceri. A doua zi am fost anunțați că vom plăti 2%. Apoi 4%
Dezvăluire a directorului asociației băncilor despre Guvernul Ciolacu . Dănescu, ARB: Ne-am dus și am propus să plătim ...
Florin Dănescu, directorul Asociației Române a Băncilor(ARB) dezvăluie că bancherii au mers la guvern în 2023, când ...
Managerul sub conducerea căruia Kingfisher a vândut lanțul Brico Depot către Altex va superviza activitatea Mega Image și Profi din România, din poziția de CEO Ahold Delhaize
Managerul sub conducerea căruia Kingfisher a vândut lanțul Brico Depot către Altex va superviza activitatea Mega Image ...
Thierry Garnier, fostul CEO al gigantului britanic Kingfisher, proprietarul lanțului de bricolaj Brico Depot ce a intrat ...
Preşedintele Nicuşor Dan a convocat CSAT. Ce este pe agendă
Preşedintele Nicuşor Dan a convocat CSAT. Ce este pe agendă
Preşedintele Nicuşor Dan a convocat pentru joi şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. Potrivit Administraţiei ...