Apare prima platformă open acces pentru fermierii români: undă verde pentru tranzacţia China CEE Investment şi Brise Group

Tranzacţia prin care fondul de investiţii China Central and Eastern Europe Investment a preluat 15 silozuri şi hub-urile logistice ale traderului independent de cereale Brise Group, deţinut de omul de afaceri Marius Bucur, s-a încheiat şi a primit avizul Consiliului Concurenţei, au declarat pentru ECONOMICA.NET surse din piaţă. Urmează investiţii de aproximativ 60 de milioane de euro în prima platformă de tip open acces din agribusiness-ul româesc.
Economica.net - mie, 28 aug. 2019, 19:14
Apare prima platformă open acces pentru fermierii români: undă verde pentru tranzacţia China CEE Investment şi Brise Group
Consiliul Concurenţei şi-a dat avizul asupra tranzacţiei dintre China Central Eastern Europe Investment Co-operation Fund II şi Brise Group, unul dintre  cele mai mari traderi independenţi de cereale din România, prin care chinezii au preluat 15 silozuri şi huburi logistice ale Brise, au declarat pentru ECONOMICA.NET surse din piaţă. Acest lucru înseamnă că tranzacţia s-a încheiat, iar investitorul chinez poate demara investiţiile de aproximativ 60 de milioane de euro în modernizarea şi dezvoltarea celor 15 silozuri şi hub-uri logistice,  la care s-a angajat. 
 
Practic, conform angajamentelor luate încă din luna februarie, compania Bristol Logistics SA deţinută de China-CEE Investment Cooperation Fund II şi care administrează acum cele 15 silozuri, va crea prima platformă de infrastructură agricolă cu acces deschis din România (platformă open acces). „Tranzacţia s-a încheiat şi a primit avizul Consiliului Concurenţei. Banii vor fi folosiţi atât pentru modernizarea silozurilor prin creşterea eficienţei la încărcare, cât şi pentru creşterea capacităţii silozurilor. Platforma de tip open acces constă în silozuri amplasate la nivel naţional. În cadrul acestor silozuri, atât operatorii mai mari, cât şi producătorii mai mici vor putea beneficia de servicii de depozitare, uscare şi altele pentru cerealele aduse”, au explicat sursele noastre.
 
Silozurile sunt situate strategic în  cele mai productive zone agricole din ţară și au conexiuni multimodale care permit transportul rutier, feroviar și / sau de apă direct în interiorul fermelor. „Activele vor fi modernizate în continuare pentru a îmbunătăți ratele de descărcare și încărcare, serviciile legate de depozitare şi tratament, precum şi de trasabilitate”, anunţa CEE, potrivit căruia Brise va deveni unul dintre principalii clienţi ai Bristol Logistics.
 
Brise Group este unul dintre cei mai importanți comercianți independenți de cereale din România, înființat în urmă cu peste 15 ani. Compania, controlată de omul de afaceri Marius Bucur, deține ferme proprii cu o suprafață totală de 13.000 hectare și operează o rețea națională de magazine sub marca Ogorul. 
BT Capital Partners a fost consultantul financiar exclusiv al Brise pentru această tranzacţie, Dentons și Kinstellar au acționat în calitate de consilieri legali ai tranzacției, PWC în calitate de consilieri fiscali, financiari și de piață ai Fondului și BASE în calitate de consilier tehnic.
Te-ar mai putea interesa și
Record absolut de căldură la Hong Kong – 36,9 grade Celsius
Record absolut de căldură la Hong Kong – 36,9 grade Celsius
Hong Kong a înregistrat duminică după-amiază cea mai ridicată temperatură de la începutul monitorizării datelor, în 1884, atingând 36,9°C la sediul observatorului meteorologic din......
Premieră în Europa reușită de un brand românesc: Compania Lyset a creat lumina artificială aproape identică cu cea naturală
Premieră în Europa reușită de un brand românesc: Compania Lyset a creat lumina artificială aproape identică cu cea ...
Compania românească Lyset anunță o premieră locală în domeniul iluminatului de interior odată cu dezvoltarea unei ...
Fondurile de pensii private obligatorii aveau active de 237,4 miliarde de lei, la finalul lunii iunie
Fondurile de pensii private obligatorii aveau active de 237,4 miliarde de lei, la finalul lunii iunie
Fondurile de pensii private obligatorii aveau active în valoare de 237,4 miliarde de lei, la finalul lunii iunie din 2026, ...
Rusia pregătește un atac de amploare în Ucraina înainte de 24 august. Moscova ar putea scoate rachete balistice din rezerva strategică
Rusia pregătește un atac de amploare în Ucraina înainte de 24 august. Moscova ar putea scoate rachete balistice din rezerva ...
Rusia ar pregăti o campanie de atacuri de amploare asupra infrastructurii energetice din Kiev în următoarele săptămâni, ...