APDRP simplifică procedura de achiziţie pentru benficiarii privaţi prin publicarea preţurilor de referinţă

Economica.net
27 05. 2014
bani_euro_72654500_39384200_36555700

Acest demers permite simplificarea achiziţiei de bunuri prin faptul că beneficiarii PNDR nu vor mai aplica procedura de achiziţie specifică beneficiarilor privaţi. Procedura, care este în acest moment aplicabilă în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2007 – 2013, are o durată medie de derulare de 3 luni şi presupune publicarea unei invitaţii de participare (care conţine specificaţii generale, astfel încât să nu fie considerată restrictivă participarea la licitaţie), primirea a minimum trei oferte conforme şi selectarea pentru achiziţie a ofertei care are preţul cel mai mic.

‘Baza de date cu preţuri de referinţă este un proiect ambiţios al Agenţiei, un nou demers care va simplifica radical procesul de accesare a fondurilor europene acordate prin PNDR 2020. Odată cu definitivarea bazei de date, beneficiarii PNDR vor cumpăra direct echipamentul dorit care este afişat în baza de date, fără a mai parcurge nicio altă procedură de achiziţie. Mai mult, beneficiarii vor putea achiziţiona exact echipamentul dorit şi nu unul care a fost oferit cu preţul cel mai mic de către ofertantul desemnat câştigător în urma parcurgerii procedurii de achiziţie. Acest demers, alături de depunerea on-line a Cererilor de Finanţare, sunt măsuri concrete şi care vor asigura o implementare corectă şi facilă a noului Program de finanţare a agriculturii şi a mediului rural’, a precizat directorul general al APDRP, David Eugen Popescu.

De asemenea, baza de date va facilita accesul solicitanţilor de fonduri europene la informaţiile specifice necesare achiziţionării de echipamente, utilaje sau maşini.

Preţurile cuprinse în baza de date a APDRP reprezintă preţurile maxime care vor fi decontate drept cheltuieli eligibile prin PNDR.

Baza de date cu preţuri de referinţă se realizează în urma colectării informaţiilor furnizate de către producătorii, importatorii sau distribuitorii de maşini, utilaje şi echipamente specializate, care sunt centralizate, verificate şi validate de către experţii APDRP.

În această bază vor fi afişate exclusiv informaţii despre codul CPV (Codul comun internaţional privind achiziţiile de produse şi servicii), marca, modelul, dotările standard şi preţul exprimat în euro, fără TVA. Identitatea producătorului, importatorului sau distribuitorului care a transmis informaţiile nu va fi făcută publică. Baza de date se va corela periodic cu ofertele primite de la producători, importatori sau distribuitori şi se va actualiza anual în funcţie de modificările de preţ operate asupra elementelor înscrise în baza de date.
Pentru înscrierea în această bază de date, APDRP pune la dispoziţia tuturor producătorilor, importatorilor sau distribuitorilor de maşini, utilaje şi echipamente specializate de la nivel mondial formularele tip ,,Solicitare de înscriere’ şi ‘Tabel cu oferta de preţuri’. Acestea se pot descărca gratuit de pe site-ul www.apdrp.ro. Formularele trebuie completate cu toate datele solicitate, semnate, datate şi ştampilate de reprezentantul legal şi transmise pe adresa de e-mail bazapreturi@apdrp.ro. Veridicitatea nivelurilor preţurilor incluse în solicitările trimise se va demonstra prin lista oficială de preţuri, valabilă pentru România, a producătorilor, importatorilor şi distribuitorilor. În cazul importatorilor sau distribuitorilor, este recomandabil ca lista să fie asumată şi de producător.

APDRP va efectua verificări suplimentare ale preţurilor prezentate şi va introduce în baza de date preţuri care, în urma verificărilor, pot fi mai mici decât cele prezentate iniţial de ofertant. În cazul în care APDRP identifică diferenţe între preţurile comunicate şi cele reale, verificările vor fi extinse asupra tuturor preţurilor comunicate şi, până la finalizarea verificărilor, va exclude din baza de date toate echipamentele comunicate de către respectivul producător, importator sau distribuitor.