APIA: Fermierii au primit 111 milioane euro. Alte 425 mil. euro vor fi plătite în această săptămână

Fermierii români au primit până în prezent aproape 111 milioane de euro din sprijinul financiar pe suprafaţă acordat din fonduri europene, aferent anului 2012, alte 425 de milioane de euro urmând să intre în conturile fermierilor în această săptămână, a anunţat luni Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).
Economica.net - lun, 25 mart. 2013, 13:49
APIA: Fermierii au primit 111 milioane euro. Alte 425 mil. euro vor fi plătite în această săptămână

„Vineri, 22 martie 2013, a început plata Schemei de plată unică regulară pe suprafaţă (SAPS) din Fondul European de Garantare pentru Agricultură. Astfel, s-a efectuat plata SAPS pentru un număr de 226.884 fermieri în valoare totală de 502,8 milioane lei, respectiv 110,8 milioane euro. Plata SAPS se va efectua şi în săptămâna 25 – 29 martie 2013, pentru un număr de 839.196 fermieri şi o valoare totală de 1,93 miliarde de lei lei (425,03 milioane euro)”, se arată în comunicatul APIA citat de Agerpres.

Potrivit APIA, pentru anul 2012 cuantumul alocat SAPS este de 119,66 euro/ha la care se aplică coeficientul de reducere liniară, iar plăţile se efectuează în lei, la cursul de schimb stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 28 septembrie 2012 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene din 29 septembrie 2012, respectiv 4,5383 lei pentru un euro.

În perioada octombrie-decembrie 2012, APIA a efectuat plăţi reprezentând avansul aferent SAPS 2012 în valoare totală de 2,25 miliarde de lei (496,23 milioane euro) pentru un număr de 1.043.172 fermieri.

Pachetul financiar aferent anului 2012 pentru plăţile pe suprafaţă se ridică la 1,043 miliarde de euro, respectiv 119,66 euro/hectar, însă prin aplicarea coeficientului de reducere liniară de 0,9011, datorită creşterii suprafeţelor solicitate la plată peste nivelul negociat cu UE, fermierii vor primi 107,82 euro/hectar.

Cererile depuse la APIA în campania 2012 au totalizat 1,21 milioane, acestea vizând o suprafaţă de 9,27 de milioane de hectare.

Sprijinul financiar acordat fermierilor români din Fondul European pentru Garantare în Agricultură (FEGA) a depăşit 4,24 miliarde de euro, în perioada 2007-2012, circa 86% din această sumă, respectiv 3,65 miliarde euro, reprezentând plăţi efectuate în cadrul Schemei de Plată Unică pe Suprafaţă (SAPS). Acest ajutor financiar acordat din fonduri europene a crescut de la 50,5 euro pe hectar în anul 2007, la 91,2 euro în 2011, 107 euro în 2012 şi va ajunge la 142 de euro pe hectar în 2013

Te-ar mai putea interesa și
Hagag nu renunță încă la proiectul gigant din Constanța: 2.100 de apartamente planificate lângă Delfinariu
Hagag nu renunță încă la proiectul gigant din Constanța: 2.100 de apartamente planificate lângă Delfinariu
Dezvoltatorul Hagag a anunțat prelungirea perioadei de due-dilligence în vederea achiziției unui teren de 8,6 hectare, pretabil pentru construcția de blocuri cu apartamente. Anunțul vine după......
A fost reluată producţia la grupurile Turceni 5 şi Rovinari 4
A fost reluată producţia la grupurile Turceni 5 şi Rovinari 4
Secretarul general al Ministerului Energiei, Sorin Elisei, anunţă că luni după-amiază a fost reluată producţia la ...
Mingea cu care Maradona a marcat golul cu mâna împotriva Angliei, vândută cu peste 3 milioane dolari
Mingea cu care Maradona a marcat golul cu mâna împotriva Angliei, vândută cu peste 3 milioane dolari
Mingea cu care legendarul fotbalist argentinian Diego Armando Maradona a înscris celebrul său gol cu mâna împotriva Angliei, ...
„Unii plăteau, alţii trăiau bine-mersi din privilegiile sistemului”: Guvernul schimbă regulile la RA-APPS, cea care administrează vilele și terenurile statului
„Unii plăteau, alţii trăiau bine-mersi din privilegiile sistemului”: Guvernul schimbă regulile la RA-APPS, cea care ...
Secretarul general al Guvernului, Dan Reşitnec, a anunţat luni că a semnat ordinul care introduce criterii noi de performanţă ...