„Datele finale pentru anul 2025 indică o piaţă auto relativ stabilă, cu 182.518 de autovehicule înmatriculate, în creştere cu 1,6% faţă de 2024, un rezultat foarte apropiat de prognoza APIA de 179.000 de unităţi, formulată la începutul anului, performanţă cu atât mai relevantă cu cât această estimare a fost realizată într-un context marcat de un grad ridicat de impredictibilitate, volatilitate a deciziilor publice şi multiple ajustări de natură politică, care au influenţat semnificativ comportamentul pieţei pe parcursul anului. Autoturismele au generat această evoluţie, cu 155.855 unităţi, marcând o creştere de 4,7% faţă de anul anterior, peste nivelul prognozat (…) În ceea ce priveşte electromobilitatea, anul 2025 confirmă avansul accelerat al motorizărilor electrificate, care au ajuns la 55,2% din totalul înmatriculărilor de autoturisme, devenind segmentul dominant al pieţei.
Totodată, autoturismele full electrice au înregistrat un recul, atât ca volum, cât şi ca pondere, cu o scădere de 9%. Această dinamică evidenţiază impactul major al disfuncţionalităţilor programului Rabla, marcată de întârzieri, amânări succesive şi reduceri impredictibile decise la nivel guvernamental, care nu a reuşit să susţin coerent tranziţia către vehiculele 100% electrice, în contrast cu evoluţia pozitivă a segmentelor hibride”, a declarat, într-un comunicat de presă transmis luni preşedintele APIA, Dan Vardie.
Conform statisticii oficiale, la nivelul lunii decembrie din anul anterior, autoturismele (care reprezintă aproximativ 88% din total piaţă) au raportat un volum de 21.203 de unităţi, cu 58,4% mai mult faţă de aceeaşi perioadă din 2024.
În ceea ce priveşte cota de piaţă, segmentul SUV este pe prima poziţie, cu o cotă de 51,7% (+88,7%), urmat de Clasa C – cu o cotă de 25% (+35,8%) şi Clasa B – cu o cotă de 16,7% (+62.5%).
Totodată, în funcţie de tipul de combustibil al autoturismelor înmatriculate, în luna decembrie din 2025, motorizările pe benzină au înregistrat un salt de 48,5% faţă de decembrie, anul anterior, până la o pondere de 38,9%, în timp ce motorizările pe motorină s-au majorat cu 1%, la o pondere în total piaţă de 4,6%.
Pe de altă parte, autoturismele „electrificate”, respectiv cele electrice (care pot fi încărcate din sursă externă de electricitate – BEV şi PHEV), precum şi cele mild-hibrid şi full hibrid (care dispun şi de propulsie electrică fără încărcare din sursă externă de electricitate) deţineau, în luna decembrie a anului 2025, o cotă de piaţă de 56,5%, peste ponderea deţinută de motorizările pe benzină şi motorină.
Potrivit sursei citate, autoturismele full electrice aveau o cotă de 6,4% din piaţă, iar cele plug-in hibrid, de 8,2%.
În anul 2025, primele trei cele mai vândute autoturisme 100% electrice sunt: Dacia Spring – cu 1.596 de unităţi (scădere de 51% faţă de anul precedent), Hyundai Kona (618 unităţi) şi Tesla Model 3 – cu 604 unităţi.
Pe segmentul autoturismelor Plug-In, pe primele trei locuri se clasează, în ordine: Ford Kuga – cu 845 de unităţi (+42,5%, de la un an la altul), Volkswagen Tiguan (769 de exemplare) şi Hyundai Tucson (719).
De asemenea, autoturismele hibride, fără reîncărcare din surse externe, au pe primul loc Toyota Corolla – cu 4.442 de unităţi şi o creştere de 35,4% faţă de anul precedent, urmat de Dacia Duster, cu 4.097 de unităţi şi Toyota Yaris Cross (2.866).
În acelaşi timp, la categoria autoturismelor mild hybrid, prima poziţie este ocupată de Dacia Duster, cu 6.823 de unităţi, urmată de Ford Puma (1.691) şi Skoda Octavia (1.519).
Datele citate arată că vehiculele comerciale uşoare au înregistrat, în decembrie 2025, o scădere de 32,9% faţă de decembrie 2024, din care vehiculele comerciale uşoare fără minibus o diminuare de 28,2%. Pe întreg anul trecut, vehiculele comerciale uşoare electrice au atins un volum de 651 de unităţi, în comparaţie cu 552 de unităţi, cu un an în urmă.
În schimb, înmatriculările de vehicule comerciale grele şi autobuze au crescut, în ultima lună a anului precedent, cu 96,8% faţă decembrie 2024, din care cele de vehicule comerciale grele de peste 16 tone plus autotractoarele s-au majorat cu 106%.