1EUR = 4.7216 RON | Bucureşti 35 º

News

APIA: Piaţa auto a crescut cu 10,7% în primul semestru. Vânzările sunt susţinute în continuare de persoane juridice

Piaţa auto din România a înregistrat, în iunie, o creştere totală de 7,6% comparativ cu luna similară din 2018, la finele primului semestru fiind înregistrată o creştere generală de 10,7%, conform unui comunicat al Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor Auto (APIA). 

19 iul, 2019 | Agerpres

"În acest context, este de reţinut faptul că, spre deosebire de majoritatea Statelor Membre UE, România înregistrează o creştere continuă a pieţei în ultimele 12 luni
(o singură lună fiind în scădere - martie 2019 - posibil datorită aşteptării demarării programului Rabla din acest an)", precizează reprezentanţii APIA.

Pe plan european au fost consemnate, după primele şase luni din 2019, volume mai mici ale vânzărilor de autoturisme noi din Uniunea Europeană, respectiv -3,1% comparativ cu 2018. Această scădere este determinată, în special, de ţările EU15, care au şi cea mai mare pondere în totalul pieţei UE, diminuarea în cazul acestora fiind, în ansamblu, de 3,6%. În iunie 2019 s-a consemnat o scădere importantă, respectiv 7,8%, după un uşor reviriment din luna mai.

Principalele ţări din UE care, împreună, acoperă circa 75% din piaţă, au înregistrat după 6 luni următoarea evoluţie: Franţa - minus 1,8%, Germania - plus 0,5%, Italia - minus 3,5%, Spania - minus 5,7% şi UK - minus 3,4%, se mai menţionează în comunicat.

Potrivit sursei citate, în continuare în România vânzările au fost susţinute în principal de persoanele juridice, care au acoperit 57% din totalul achiziţiilor de autoturisme realizate în primele şase luni ale lui 2019. Numărul de autoturisme achiziţionate de persoanele fizice în primul semestru (36.122 unităţi) a fost cu 25,6% superior celui din perioada similară a anului trecut (28.751 unităţi), chiar dacă, în 2019, Programul Rabla a demarat cu o lună mai târziu decât anul trecut. Însă, şi ponderea persoanelor fizice a crescut pe ansamblul perioadei analizate, de la 38% în 2018 la 43% în 2019.

În ceea ce priveşte autoturismele rulate (în marea lor majoritate nefiscalizate), în primele şase luni ale anului 2019 au fost înmatriculate 217.701 unităţi, cu 7,3% mai puţine decât în 2018, dar şi pe structură de vârstă îmbunătăţită (cele cu vârstă mai mare de 12 ani înregistrând, pe un volum important, o scădere de 12,2%).

În luna iunie, vânzările de autovehicule noi au consemnat un volum în creştere (+7,6%) comparativ cu luna similară a anului trecut. Ca urmare, în primele şase luni ale anului 2019, s-a înregistrat o creştere generală a pieţei cu 10,7%, pe un volum total de 98.538 unităţi. Dintre acestea, 84.300 au fost autoturisme (plus 11,9%) şi 14.238 vehicule comerciale (plus 4,4%).

Topul pe mărci (autoturisme + autovehicule comerciale) a fost condus de Dacia, cu 27.642 unităţi, urmată de Renault, cu 9.084 unităţi, şi Volkswagen, cu 8.388 unităţi. Dacia a condus topul la categoria autoturisme, iar Ford la cea de vehicule comerciale uşoare.

La autoturisme, topul pe mărci are pe primul loc Dacia, cu 26.200 de unităţi (31,1% cotă de piaţă, pe un volum în creştere cu 7,6% faţă de 2018), urmată de Renault, cu 8.182 de unităţi (9,7% cotă de piaţă, volume în creştere cu 37%), Volkswagen, cu 7.418 de unităţi (8,8% din total piaţă, volume în scădere cu 1,8%), Skoda, cu 6.889 de unităţi (8,2% cotă de piaţă, volume mai mari cu 1,9%) şi Ford, cu 5.168 de unităţi (6,1% cotă de piaţă, volume mai mari cu 11,9%).

Pe modele, cu cele 10.973 de unităţi vândute, Dacia Logan a fost cel mai bine vândut model în primele şase luni din 2019, urmat de Dacia Duster, cu 5.981 de unităţi, Dacia Sandero, cu 5.680 de unităţi, Renault Clio, cu 3.994 de unităţi, şi Skoda Octavia, cu 2.468 de unităţi.

În funcţie de segmentarea pe clase, după primele şase luni din 2019 s-a înregistrat o evoluţie mixtă, astfel: creşteri pe segmentele Sport (+43,9%), SUV (+21,8%), clasa C (+5,2%), clasa B (+1,9%) şi scăderi pe F (-41,2%), D (-15,7%), A (-13,1%), MPV (-5,1%) şi E (-1,5%).

După tipul de combustibil, autoturismele pe benzină au deţinut un procent de 71,6% din total, semnificativ mai mare comparativ cu ponderea pe care o aveau în primele şase luni ale lui 2018 (59%). Dintre primele 10 mărci/modele cele mai vândute, 6 mărci şi respectiv 9 modele au avut o pondere în vânzări cu motorizări pe benzină peste această medie.

Pe de altă parte, în luna iunie, a crescut cu 1,5 puncte procentuale ponderea motorizărilor diesel faţă de cota avută în luna mai (22,8% faţă de 21,3%). În acest context, ponderea la care ajung autoturismele cu motoare diesel după 6 luni din 2019 este 24,8%, 8 mărci şi respectiv 7 modele având o pondere a vânzărilor de autoturisme peste acest procent. În schimb, la categoria vehicule comerciale uşoare, ponderea motorizărilor diesel, reprezintă 96% din total.
În cazul autoturismelor "verzi" (electrice şi hibride), ponderea acestora a continuat să crească, ajungând o cotă de piaţă relativ importantă, respectiv 3,5% (anul trecut au avut o pondere de doar 2,4%), după ce, în luna iunie, acestea au înregistrat o cotă de piaţă importantă (4%), atingând în primul semestru o cotă de 3,6%, comparabilă cu cea a altor state dezvoltate din Europa.

Pe categorii, s-a înregistrat o creştere de 145,4% (2,5 ori) la autoturismele full electrice şi o scădere de 23,5% la cele plug-in. Pe de altă parte, autoturismele hibride înregistrează o creştere de 59,3%.

Autoturismele cu tracţiune integrală (4x4) au reprezentat 18,6% din totalul livrărilor realizate în primele şase luni ale lui 2019, pe un volum total de 15.682 unităţi, în uşoară scădere cu 0,2% faţă de 2018 (mult sub creşterea medie a pieţei, care a fost +11,9%).

În funcţie de ţara de provenienţă a autoturismelor, situaţia se prezintă astfel: România, o pondere de 31,0%, Germania 17,5%, Cehia 10,6%, Turcia 10,2% şi Spania 8,4%. Astfel, vânzările de autoturisme din producţia autohtonă au crescut în primele 6 luni din 2019 cu 10,9% comparativ cu perioada similară din 2018, iar cele din import au înregistrat o creştere de 12,3%.

CELE MAI NOI ȘTIRI

CELE MAI NOI ȘTIRI

OPINII ECONOMICA.NET

Iulian Enache

Vara neputinţei

NOOBZ.RO

NSTRAVEL.RO

CAPITAL.RO

OBIECTIV.INFO