APIA: Piaţa auto din România a crescut cu 9,5%, la 7 luni. Ponderea în total a maşinilor eco ajuns la 3,7%

Vânzările de autovehicule au crescut cu 9,5% în România, în primele şapte luni ale anului, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2018, iar segmentul autoturismelor ecologice deţine o pondere de 3,7% din total, reiese din datele publicate marţi de Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Autoturisme (APIA).
Economica.net - mar, 20 aug. 2019, 14:28
APIA: Piaţa auto din România a crescut cu 9,5%, la 7 luni. Ponderea în total a maşinilor eco ajuns la 3,7%

În acest context, spre deosebire de majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene (UE), România înregistrează o creştere continuă a pieţei în ultimele 12 luni şi într-o singură lună fiind consemnată scădere, respectiv în martie.

Vânzările de autovehicule în România sunt susţinute, în principal, de către persoanele juridice care acoperă 57% din totalul achiziţiilor de autoturisme realizate în primele şapte luni din 2019.

Numărul de autoturisme achiziţionate de către persoanele fizice a fost de 42.465 de unităţi, cu 28,6% peste procentul raportat în perioada similară a anului trecut. Astfel, ponderea achiziţiilor realizate de către persoanele fizice a crescut, pe ansamblul perioadei analizate, de la 37% în 2018 la 43%, în 2019.

Potrivit sursei citate, în timp ce luna iulie a acestui an consemnează un volum al vânzărilor de autovehicule în creştere cu 3,1%, comparativ cu luna similară a anului trecut, în primele şapte luni din 2019 se înregistrează o creştere generală a pieţei cu 9,5%, pe un volum total de 115.744 de unităţi, dintre care 99.350 sunt autoturisme, în creştere cu 11% raportat la perioada de referinţă. Restul vânzărilor este completat de cele 16.394 de vehicule comerciale, acestea având o creştere de 1,1%, de la an la an.

Topul pe mărci (autoturisme + autovehicule comerciale) este condus de Dacia – cu 31.777 de unităţi, urmată de Renault (10.178 unităţi) şi Volkswagen (10.170).

În clasamentul pe mărci de autoturisme, lider continuă să fie Dacia, cu cele 30.164 de unităţi (30,4% cotă de piaţă), iar podiumul este completat de Renault – cu 8.990 de unităţi (9% cotă de piaţă) şi Volkswagen – cu 8.952 de unităţi (9% din total piaţă).

Pe modele, cu cele 12.110 unităţi vândute, Dacia Logan este cel mai bine comercializat în primele şapte luni din 2019, urmat de Dacia Duster – cu 7.115 de unităţi, Dacia Sandero (6.514), Renault Clio (4.196) şi Skoda Octavia (2.988).

În funcţie de tipul de combustibil, autoturismele pe benzină deţin un procent de 71,3% din total, dar pe de altă parte, în luna iulie, a crescut cu 3,7 puncte procentuale ponderea motorizărilor diesel, faţă de cota avută în luna iunie (26,5% vs 22,8%).

Pe de altă parte, autoturismele ‘verzi’ (electrice şi hibride) au înregistrat, în primele şapte luni ale anului, o cotă de 3,6% din total, faţă de 2,5% în aceeaşi perioadă a anului 2018. Pe subcategorii, se consemnează un salt de 134,1% (2,3 ori) la autoturismele full electrice şi o scădere de 16,5% la cele plug-in. Pe de altă parte, autoturismele hibride înregistrează o creştere de 55,3%.

În funcţie de ţara de provenienţă a autoturismelor, situaţia după şapte luni, se prezintă astfel: România, cu o pondere de 30,4%, Germania – de 17,8%, Cehia (10,7%), Turcia (10%) şi Spania (8,4%).

La capitolul autoturisme rulate (în marea lor majoritate nefiscalizate), în intervalul ianuarie – iulie 2019, au fost înmatriculate 258.005 de unităţi, cu 5,9% mai puţine decât în 2018, dar şi pe structură de vârstă îmbunătăţită, cu scăderi importante pe segmentul celor mai vechi de 12 ani.

Te-ar mai putea interesa și
Încep lucrările pentru 40 de stații noi de încărcare electrică în Sectorul 6. Vezi unde vor fi amplasate
Încep lucrările pentru 40 de stații noi de încărcare electrică în Sectorul 6. Vezi unde vor fi amplasate
Sectorul 6 face încă un pas important spre un oraș mai verde și mai modern, anunță joi reprezentanții PS6. Potrivit lor, pimarul Paul Moldovan a semnat astăzi ordinele de începere pentru......
Atacuri cu drone în Marea Neagră: Trei petroliere au fost atacate la sud de România
Atacuri cu drone în Marea Neagră: Trei petroliere au fost atacate la sud de România
Trei petroliere au fost atacate cu drone joi, în Marea Neagră, informează Reuters. Atacurile au avut loc în apropierea ...
Transalpina: Mâine se redeschide circulația pe cea mai înaltă șosea din țară, între Rânca și Curpăț
Transalpina: Mâine se redeschide circulația pe cea mai înaltă șosea din țară, între Rânca și Curpăț
Vineri, 29 mai 2026, începând cu ora 09:00, circulatia rutieră se redeschide pe Transalpina, pe sectorul cuprins între ...
Grevă a grefierilor din instanţe şi parchete. Sunt nemulţumiţi de noul proiect al legii salarizării
Grevă a grefierilor din instanţe şi parchete. Sunt nemulţumiţi de noul proiect al legii salarizării
Grefierii din instanţe şi parchete vor suspenda parţial activitatea în perioada 2 - 5 iunie, ca formă de protest faţă ...