Aplicanţii măsurii IMM Agri-Food care au fost declarați neeligibili vor primi notificări de respingere, care vor conține motivele

Aplicanţii măsurii IMM Agri-Food, "Granturi pentru capital de lucru acordate entităţilor din domeniul agroalimentar", care au fost declaraţi neeligibili în urma pre-evaluării automate, realizate de sistemul IMM Recover, vor primi, începând de miercuri, notificări de respingere, pe platforma granturi.imm.gov.ro, informează Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului (MAT), relatează Agerpres.
AGERPRES - mie, 08 iun. 2022, 18:55
Aplicanţii măsurii IMM Agri-Food care au fost declarați neeligibili vor primi notificări de respingere, care vor conține motivele

Conform sursei citate, notificările vor fi însoţite de motivele de neeligibilitate.

„Rugăm aplicanţii să verifice conturile create pe aplicaţia informatică şi reamintim că aceştia pot contesta notificarea de respingere în termen de 2 zile calendaristice de la data transmiterii actului administrativ pentru neîndeplinirea condiţiilor din punct de vedere administrativ şi al eligibilităţii, veridicităţii şi conformităţii celor înscrise în cererea de finanţare”, se menţionează în comunicat.

Conform sursei citate, contestaţia se va transmite către Agenţia pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Atragere de Investiţii şi Promovare a Exportului (AIMMAIPE) de care aparţine solicitantul prin intermediul aplicaţiei electronice, termenul de soluţionare fiind de 3 zile lucrătoare de la data primirii.

Te-ar mai putea interesa și
La un an după maximul istoric al Bitcoinului… ce urmează?
La un an după maximul istoric al Bitcoinului… ce urmează?
Cu un an în urmă, Bitcoin a doborât recorduri, ajungând la peste 126.000 de dolari. Astăzi, se tranzacționează în jur de 83.000 de dolari, în scădere cu 34% față de vârful său, după ce......
Parteneriatul dintre BCR și BID, care permite finanțarea IMM-urilor cu peste 1 miliard de lei, se schimbă. Noi servicii vor fi oferite clienților
Parteneriatul dintre BCR și BID, care permite finanțarea IMM-urilor cu peste 1 miliard de lei, se schimbă. Noi servicii ...
Banca Comercială Română (BCR) anunță că parteneriatul său cu Banca de Investiții și Dezvoltare din România (BID) ...
România nu mai are nevoie de stimulente. Are nevoie de restructurare
România nu mai are nevoie de stimulente. Are nevoie de restructurare
România a ajuns într-un punct în care întrebarea nu mai este cum să stimuleze economia, ci cum să o facă să funcționeze ...
UE trebuie să „blocheze” marea invazie a produselor din China şi în alte sectoare, după acordul pentru mașinile chinezeşti – comisar european
UE trebuie să „blocheze” marea invazie a produselor din China şi în alte sectoare, după acordul pentru mașinile ...
Acordul care reduce la jumătate importurile de automobile hibride chinezeşti în Europa va trebui să fie urmat de o reechilibrare ...