Apple ar putea să lanseze un automobil electric în 2025

Noul şef al diviziei auto a grupului american Apple Inc, Kevin Lynch, face presiuni pentru lansarea unui automobil electric în 2025 şi reorientează proiectul în jurul capacităţilor de conducere autonomă, a anunţat joi Bloomberg News, citând surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, transmite Reuters, citată de Agerpres.
AGERPRES - J, 18 nov. 2021, 21:57
Apple ar putea să lanseze un automobil electric în 2025

Acţiunile producătorului de iPhone-uri au urcat cu peste 2%, atingând un nou nivel record, după publicarea informaţiilor. Reprezentanţii Apple nu au comentat informaţia.

Maşina ideală a Apple nu va avea volan şi pedale, designul de interior fiind adecvat conducerii fără mâini, susţin sursele.

Eforturile producătorului de iPhone-uri în domeniul conducerii autonome, cunoscute sub numele de „Proiectul Titan”, au debutat în 2014, când firma a început să proiecteze de la zero propriul său vehicul. La un anumit moment, Apple a abandonat eforturile în domeniul tehnologiei pentru maşinile fără şofer pentru a se concentra pe software şi şi-a reevaluat obiectivele.

Informaţiile vin pe fondul majorării cererii pentru vehiculele electrice, care au dus la creşterea capitalizării bursiere a unor firme ca Tesla şi Rivian peste cea a producătorilor auto tradiţionali.

În decembrie, surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au declarat pentru Reuters că Apple Inc înregistrează progrese în privinţa tehnologiei pentru maşinile fără şofer şi are ca obiectiv să producă în 2024 un vehicul de pasageri echipat cu propria sa baterie inovativă.

Doug Field, un veteran al Apple, care a lucrat la Tesla Inc, a revenit în 2018 să supervizeze „Proiectul Titan” şi a concediat anul trecut 190 de persoane din echipa care se ocupa de tehnologia pentru maşinile fără şofer.

De atunci, Apple a înregistrat suficiente progrese şi acum vrea să producă un vehicul pentru consumatori, susţin sursele. Obiectivul Apple de a produce un vehicul pentru publicul larg contrastează cu planurile rivalelor, cum ar fi Waymo, deţinut de Alphabet Inc, care produce taxiuri zburătoare pentru a transporta pasageri pentru un serviciu de ride-hailing fără şofer.

Te-ar mai putea interesa și
România a trecut la nivelul următor. „Nu mai negociem capital pentru consum, ci capital pentru transformare” – Ce spune Nazare despre cele mai importante proiecte
România a trecut la nivelul următor. „Nu mai negociem capital pentru consum, ci capital pentru transformare” ...
România îşi recâştigă predictibilitatea fiscală şi urmăreşte să atragă mai mult capital privat pentru proiecte în infrastructură, energie, apărare, digitalizare şi industrie, a......
Alertă! Criza globală de motorină s-ar putea prelungi până în 2027, preţurile vor continua să crească, depozitele se golesc (analiză Reuters)
Alertă! Criza globală de motorină s-ar putea prelungi până în 2027, preţurile vor continua să crească, depozitele ...
Este puţin probabil ca deficitul global de motorină, impulsionat de conflictele din Iran şi Ucraina, să se atenueze înainte ...
Ce spune Nicușor Dan despre următoarele 10 zile decisive pentru formarea unui nou guvern
Ce spune Nicușor Dan despre următoarele 10 zile decisive pentru formarea unui nou guvern
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat luni seară, la New York, că în prezent preferă să se concentreze pe şansele actualei ...
Viitorul pe şine. Giganţii care produc locomotive, trenuri şi tramvaie estimează o creşteri importante până în 2031
Viitorul pe şine. Giganţii care produc locomotive, trenuri şi tramvaie estimează o creşteri importante până în 2031
Firmele care produc locomotive, garnituri de tren, tramvaie şi echipamente feroviare se aşteaptă la o creştere a pieţei ...