Apple pregăteşte o campanie de reduceri pentru cumpărătorii chinezi de telefoane iPhone

25 07. 2022
iphone 13 5447687

Potrivit unui comunicat publicat pe pagina sa de Internet, în perioada cuprinsă între 29 iulie şi 1 august, Apple, o companie care în mod obişnuit este reticentă la ideea de a modifica preţurile de comercializare, va scădea cu 600 de yuani (89 de dolari) preţul pentru modelul de telefon iPhone 13 Pro, scrie Agerpres.

Această rară campanie de reduceri lansată de Apple vine într-un moment în care economia chinez încearcă să îşi revină după carantinele introduse într-o serie de mari oraşe precum Shanghai şi Beijing, care au afectat vânzările de telefoane ale producătorilor chinezi precum Xiaomi,Vivo şi Oppo.

Diminuarea cererii consumatorilor, inflaţia şi problemele apărute de-a lungul lanţurilor de aprovizionare au provocat o scădere cu 9% a livrărilor globale de smartphone-uri în al doilea trimestru al acestui an, a estimat recent firma de cercetare Canalys. Producătorii chinezi au fost cei mai afectaţi, înregistrând scăderi de două cifre ale livrărilor în al doilea trimestru.

În mod tradiţional, Apple a păstrat nemodificate preţurile pentru diferitele generaţii de iPhone, însă problemele economice din acest an au determinat grupul american să adopte o decizie neobişnuită, aceea de a creşte preţurile în Japonia ca răspuns la deprecierea drastică a yenului.

Apple oferă mai multe opţiuni de plată în China, inclusiv plata în rate şi preţuri mai mici pentru studenţi. Însă în ultimi ani s-a abţinut să ofere reduceri de preţuri în China pentru produsele sale cele mai scumpe.