Apple: Profit şi vânzări sub estimările pieţei, în ultimele trei luni ale anului

Profitul Apple a crescut cu mai puţin de 1% în ultimele trei luni ale anului trecut, la 13,1 miliarde de dolari, iar vânzările au avansat cu 18%, la 54,5 miliarde dolari, ambele rezultate fiind sub estimările analiştilor, în principal din cauza cererii sub aşteptări pentru iPhone.
Economica.net - J, 24 ian. 2013, 08:14
Apple: Profit şi vânzări sub estimările pieţei, în ultimele trei luni ale anului

Acţiunile Apple s-au depreciat cu până la 11% în sesiunea de tranzacţii electronice de miercuri seară la New York, compania afişând cea mai slabă creştere a profitului din 2003 şi cea mai temperată evoluţie a vânzărilor din ultimii 3 ani, potrivit Bloomberg.

Pe lângă creşterea costurilor de producţie şi competiţia dură, rezultatele companiei au fost afectate şi de încetinirea vânzărilor de smartphone-uri şi tablete în special în economiile dezvoltate, unde piaţa gadget-urilor mobile se apropie de saturaţie.

Profitul sub estimări subliniază de asemenea creşterea costurilor pentru dezvoltarea de noi produse capabile să concureze cu ofertele de top ale concurenţilor, în frunte cu gigantul sud-coreean Samsung Electronics.

În timp ce vânzările şi profitul companiei au atins noi recorduri în ultimele trei luni ale anului trecut, care reprezintă primul trimestru al anului fiscal 2012-2013 pentru Apple, scăderea acţiunilor reflectă temerile investitorilor legate de capacitatea noii conduceri a companiei de a continua să aducă pe piaţă produse hit, la mai mult de un an de la moartea cofondatorului Steve Jobs.

Primul trimestru al anului fiscal, care cuprinde perioada sărbătorilor de iarnă, este de obicei cea mai prosperă perioadă pentru Apple. Compania şi-a revigorat în toamna anului trecut propunerile pentru sezonul cumpărăturilor de iarnă, lansând iPhone 5, noi generaţii iPad şi Mac, dar şi tableta iPad Mini, care se adresează consumatorilor interesaţi de un produs mai mic sau mai ieftin.

Apple a pierdut, din luna septembrie, aproximativ 175 miliarde de dolari din capitalizarea de piaţă, şi ar putea pierde în curând statutul de cea mai mare companie listată din lume în favoarea gigantului petrolier Exxon Mobil.

La cotaţia de 514 dolari pe acţiune de la finalul şedinţei bursiere de miercuri de la New York, valoarea de piaţă a Apple este de 482,7 miliarde de dolari, faţă de 413,5 miliarde de dolari pentru Exxon, cea mai mare companie petrolieră privată din lume.

Pentru trimestrul al doilea fiscal, adică primele trei luni ale anului 2013, Apple estimează vânzări între 41-43 miliarde de dolari, cu mult sub estimările analuiştilor, de 45,5 miliarde de dolari.

Directorul general al Apple, Tim Cook, şi directorul financiar executiv, Peter Oppenheimer, au apărat performanţele companiei în timpul conferinţei pentru prezentarea rezultatelor, subliniind că vânzările iPhone, iPad şi iMac au fost trase în jos de capacitatea prea redusă de producţie, care nu a putut ţine pasul cu cererea.

„Sunt câţiva factori care afectează rezultatele comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, performanţa solidă a afacerii fiind mai dificil de observat”, a afirmat Oppenheimer.

Apple a vândut în ultimele trei luni ale anului trecut 47,8 milioane de iPhone-uri, la care se adaugă 22,9 milioane de iPad-uri, 4,1 milioane de computere Mac şi 12,7 milioane de iPod-uri.

Rezultatele prezentate miercuri de Apple sugerează că perioada îndelungată de creştere explozivă reuşită de companie după lansarea primului iPhone, în 2007, a luat sfârşit. Cu toate acestea, unii investitori văd scăderea din ultimele 5 luni a acţiunilor Apple drept o oportunitate de cumpărare, sentiment antrenat şi de Tim Cook, care s-a arătat încrezător în produsele aflate în dezvoltare.

Te-ar mai putea interesa și
Programul ANOFM – BAT România continuă să genereze oportunități de angajare în comunitățile afectate de contrabandă
Programul ANOFM – BAT România continuă să genereze oportunități de angajare în comunitățile afectate de contrabandă
Zece persoane aflate în evidența serviciilor de probațiune se află între absolvenții celei mai recente serii de cursuri de calificare profesională organizate în cadrul parteneriatului dintre......
VIDEO Autostrada A7 Bacău – Pașcani: Muncitorii lui Umbrărescu au realizat aproape 70% din lucrările de pe lotul 1
VIDEO Autostrada A7 Bacău – Pașcani: Muncitorii lui Umbrărescu au realizat aproape 70% din lucrările de pe lotul 1
Lucrările la lotul 1 al Autostrăzii Bacău – Pașcani (A7) se apropie de 70%, anunță miercuri Cristian Pistol, directorul ...
Maguay a organizat cea de-a 23-a ediție a evenimentului anual No Time for Downtime
Maguay a organizat cea de-a 23-a ediție a evenimentului anual No Time for Downtime
Maguay, cea mai veche companie românească producătoare de sisteme de calcul sub brand propriu, cea de-a XXIII-a ediție ...
STRABAG România investește 3 milioane de euro într-o stație modernă de asfalt din Avrig, județul Sibiu
STRABAG România investește 3 milioane de euro într-o stație modernă de asfalt din Avrig, județul Sibiu
STRABAG România anunță miercuri punerea în funcțiune a unei noi stații de mixturi asfaltice în Avrig, județul Sibiu. ...