Apple raportează rezultate trimestriale peste aşteptări graţie creşterii vânzărilor de iPhone

Economica.net
29 01. 2020
iphone_11_pro_04387700

Pentru primul trimestru al anului fiscal 2020, care s-a încheiat la 28 decembrie, Apple a raportat o cifră de afaceri record de 91,8 miliarde de dolari, peste estimările analiştilor care mizau pe venituri de 88,5 miliarde de dolari, şi un profit net record de 22,2 miliarde de dolari.

De asemenea, vânzările de telefoane iPhone au crescut pentru prima dată în ultimele 12 luni ajungând la 55,96 miliarde de dolari, depăşind estimările analiştilor (51,6 miliarde de dolari) şi vânzările din trimestrul precedent (52 miliarde de dolari). Directorul general de la Apple, Tim Cook, a explicat această relansare prin succesul modelelor iPhone 11 şi Phone 11 Pro.

„Suntem încântaţi să raportăm cele mai bune venituri trimestriale înregistrate vreodată de Apple, graţie cererii solide pentru modele iPhone 11 şi Phone 11 Pro”, a declarat Tim Cook.

Veniturile realizate de Apple din servicii au scăzut uşor, de la 12,98 miliarde de dolari în trimestrul precedent, până la 12,72 miliarde de dolari. În schimb, pe segmentul dispozitivelor portabile (wearables), care include atât ceasurile Apple Watch cât şi căştile wireless AirPods, veniturile realizate de Apple au depăşit estimările analiştilor atingând pragul de 10 miliarde de dolari.

Tim Cook a declarat că grupul nu a putut produce un număr suficient de AirPods şi Apple Watch pentru a face faţă cererii în perioada de sfârşit de an adăugând că nu poate oferi o estimare cu privire la momentul în care va putea să acopere cererea pentru AirPods. „Lucrăm din greu pentru ambele produse”, a spus Tim Cook.

Numărul de telefoane iPhone, computere şi alte dispozitive deţinute de consumatori, ceea ce Apple numeşte „baza sa instalată”, a crescut cu 100 milioane pentru a depăşi 1,5 miliarde de utilizatori. Directorii Apple şi-au fixat o nouă ţintă de 600 milioane de abonaţi plătitori pentru serviciile de muzică, televiziune, jocuri şi alte servicii oferite de Apple până la finele anului calendaristic 2020