Apple va publica rezultatele trimestriale pe fondul îngrijorărilor cu privire la vânzările de iPhone

Apple, care a avertizat deja că vânzările sale la finalul anului 2018 au fost sub aşteptări, va încerca marţi să îi liniştească pe investitori, prin publicarea rezultatelor trimestriale, informează AFP.
Economica.net - mar, 29 ian. 2019, 07:30
Apple va publica rezultatele trimestriale pe fondul îngrijorărilor cu privire la vânzările de iPhone

La începutul acestei luni, producătorul telefoanelor iPhone a surprins pe toată lumea anunţând că cifra sa de afaceri şi vânzările de iPhone au fost sub aşteptări în ultimele trei luni ale lui 2018, primul trimestru al exerciţiului fiscal în curs. Acest anunţ surprinzător a avut ca efect imediat la bursă o cădere cu 10% a valorii acţiunilor Apple. Dacă în luna august Apple a fost prima companie a cărei capitalizare bursieră a trecut pragul de 1.000 de miliarde de dolari, luni aceasta avea o valoare de 740 de miliarde de dolari, fiind devansată de Amazon şi Microsoft.

Potrivit Apple, de vină pentru scăderea rezultatelor sale este încetinirea economiei chineze şi a altor state emergente. În plus, directorul general de la Apple, Tim Cook, a criticat războiul comercial declanşat de preşedintele american Donald Trump, care a afectat veniturile Apple.

În consecinţă, cifra de afaceri pe care o va anunţa marţi Apple ar urma să fie mai mică decât cea prognozată în toamnă, 84 de miliarde de dolari, prognoză pe care investitorii au apreciat-o atunci ca fiind mult prea modestă.

Însă ratarea prognozelor la finele lui 2018 pune o întrebare crucială pentru investitori: Apple trece doar printr-un moment dificil sau este vorba de o problemă mult mai gravă?

Dincolo de cifre, Apple va încerca marţi să ofere unele indicii cu privire la viitor, pentru a convinge că are o strategie care nu se bazează doar pe telefoanele iPhone.

De mai mulţi ani analiştii sunt îngrijoraţi că Apple este mult prea dependentă financiar de vânzările de iPhone, în condiţiile în care piaţa de smartphone este complet saturată.

Până în prezent, grupul american a reuşit să compenseze parţial încetinirea vânzărilor de iPhone prin lansarea unor modele din ce în ce mai scumpe, astfel că, în prezent, preţul de cost pentru unele modele a depăşit pragul simbolic de 1.000 de dolari, în pofida unor îmbunătăţiri tehnologice minore de la un an la altul. Această tactică a dat rezultate, astfel că cifra de afaceri a continuat să crească mai rapid decât vânzările.

Însă, pe fondul unei economii mondiale care încetineşte şi a unei pieţe de smartphone saturată, această tactică începe să îşi arate limitele. Aceasta, cu atât mai mult cu cât concurenţa este agresivă din partea constructorilor care oferă performanţe similare la preţuri mai mici.

Pe lângă liderul mondial, grupul sud-coreean Samsung, Apple se confruntă şi cu o concurenţă acerbă din partea grupului chinez Huawei, care a trecut în faţa sa, devenind al doilea producător mondial.

Apple a început deja să îşi accelereze diversificarea serviciilor: găzduirea de date în cloud, muzică, filme şi seriale (Apple Music şi iTunes), precum şi plăţi digitale (Apple Pay). În perioada iulie-septembrie 2018, aceste activităţi au reprezentat 10 miliarde de dolari dintr-o cifră de afaceri totală de aproape 63 de miliarde de dolari.

O dovadă a aceste diversificări s-a văzut la salonul CES de la Las Vegas, unde mai mulţi producători de televizoare au prezentat modele echipate cu software AirPlay, care permite difuzarea de conţinut de pe un telefon iPhone sau de pe o tabletă iPad în direct pe televizor. De asemenea, serviciul de streaming Apple Music este disponibil pe tot mai multe dispozitive.

„Acesta nu este sfârşitul Apple, ci doar ajungerea smartphone-ului la maturitate”, concluzionează Benedict Evans, de la fondul de investiţii Andreessen Horowitz.

Te-ar mai putea interesa și
Șefa FMI Kristalina Georgieva: Economia mondială s-a dovedit surprinzător de rezilientă, dar există multe motive de îngrijorare, inclusiv inflația
Șefa FMI Kristalina Georgieva: Economia mondială s-a dovedit surprinzător de rezilientă, dar există multe motive de ...
Directorul general al Fondului Monetar Internaţional, Kristalina Georgieva, a afirmat joi că economia mondială s-a dovedit surprinzător de rezilientă în contextul dobânzilor mai ridicate şi......
Congresul SUA ia din nou în discuție interzicerea TikTok
Congresul SUA ia din nou în discuție interzicerea TikTok
Camera Reprezentanţilor a Statelor Unite va examina din nou o propunere de lege ce prevede interzicerea TikTok în ţară ...
Generali anunță că se va reorganiza, grupul italian urmând să se concentreze pe două afaceri de bază și să eficientizeze structura geografică
Generali anunță că se va reorganiza, grupul italian urmând să se concentreze pe două afaceri de bază și să eficientizeze ...
Cea mai mare companie italiană de asigurări, Generali, a anunţat joi că se reorganizează, concentrându-se pe două ...
Google a fost dat în judecată de un grup de medici și dentiști japonezi, din cauza permiterii publicării unor recenzi negative, care le-au afectat reputațiile
Google a fost dat în judecată de un grup de medici și dentiști japonezi, din cauza permiterii publicării unor recenzi ...
Un grup de medici şi dentişti din Japonia au intentat joi la Tokyo o acţiune în justiţie împotriva companiei Google, ...