Aproape 14,8 milioane de pasageri pe aeroporturile Otopeni şi Băneasa, în 2019 – CNAB

Economica.net
21 01. 2020
video_07235800

Potrivit sursei citate, din totalul de 14.729.894 de pasageri, 14.707.376 de pasageri au tranzitat Aeroportul „Henri Coandă” (+6,38% faţă de 2018), respectiv 25.518 de pasageri a fost înregistrat pe Aeroportul Internaţional „Aurel Vlaicu” (+24,17%).

Pe de altă parte, statistica CNAB relevă faptul că, la nivelul anului trecut, au fost consemnate 145.002 de mişcări de aeronave (aterizări şi decolări) pe cele două aeroporturi ale Capitalei, în creştere cu 5,23% faţă de anul 2018, din care 123.407 de mişcări de aeronave pe Otopeni şi 21.595 de mişcări pe Băneasa.

În prezent, pe Aeroportul Internaţional „Henri Coandă” Bucureşti operează 57 de companii aeriene, care transportă pasageri către 131 destinaţii.

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti şi-a început activitatea la data de 5 februarie 2010 şi asigură coordonarea operaţională şi managementul celor două aeroporturi ale Capitalei.

CNAB a fost înfiinţată prin fuziunea societăţilor care gestionau aeroporturile bucureştene – Aeroportul Internaţional „Henri Coandă” Bucureşti şi Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa „Aurel Vlaicu”.