Aproape 90 de angajaţi reţinuţi pentru furt din bagaje la Alitalia

Patruzeci şi nouă de angajaţi ai companiei aeriene italiene Alitalia şi alţi 37 de angajaţi ai unor subcontractori ai acesteia au fost reţinuţi pentru furturi din bagaje, a indicat vineri poliţia italiană, transmite AFP. Dintre aceştia, 19 au fost plasaţi sub arest la domiciliu.
Economica.net - vin, 03 mai 2013, 12:10
Aproape 90 de angajaţi reţinuţi pentru furt din bagaje la Alitalia

Cei 49 de angajaţi de la Alitalia lucrau cu toţii pe aeroportul Roma-Fiumicino, iar ceilalţi 37 lucrau în cea mai mare parte pe aeroportul Lamezia-Terme, din Calabria /sud/, de unde a plecat ancheta, precum şi în alte aerogări, a menţionat pentru France Presse o sursă a companiei aeriene.

‘Departamentul nostru pentru securitate a colaborat în mod intens cu poliţia, pe care am ajutat-o cât mai mult posibil. Noi suntem victime în această afacere, cu atât mai mult cu cât toţi pasagerii de la care s-a furat au fost despăgubiţi’, a precizat sursa citată.

Ancheta s-a derulat pe întreg parcursul anului trecut. Autorii furturilor riscă pedepse de până la şase ani închisoare şi concedierea

Te-ar mai putea interesa și
Drumul Expres Focșani – Brăila, încă în faza exproprierilor: CNIR a primit șapte oferte pentru serviciile cadastrale
Drumul Expres Focșani – Brăila, încă în faza exproprierilor: CNIR a primit șapte oferte pentru serviciile cadastrale
Compania Națională de Investiții Rutiere a primit șapte oferte la contractul pentru achiziția serviciilor de întocmire a documentațiilor cadastrale, rapoartelor de evaluare și asigurarea......
„Greul de abia vine” – România se află la jumătatea drumului de consolidare fiscală, ce mai avem de parcurs este mult mai dificil, spune Nazare
„Greul de abia vine” – România se află la jumătatea drumului de consolidare fiscală, ce mai avem de ...
România se află la jumătatea drumului de consolidare fiscală, iar această jumătate pe care o mai avem de parcurs este ...
VIDEO Constructorul de autostradă din Turcia care a realizat 30% din lucrările la un drum din România în șase luni
VIDEO Constructorul de autostradă din Turcia care a realizat 30% din lucrările la un drum din România în șase luni
Constructorul turc Nurol a ajuns la un stadiu fizic de 30% pe șantierul Centurii Timișoara Vest, la șase luni de la Ordinul ...
VIDEO Utilaj nou la lucru pe o autostradă din România
VIDEO Utilaj nou la lucru pe o autostradă din România
Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Buzău anunță miercuri lucrări de întreținere pe A7, lotul 1 Dumbrava ...