Aproximativ o treime dintre investitorii în tehnologie au în plan extinderea portofoliilor, în 2023 – analiză TechAngels

Nevoia de digitalizare este în continuare mare în Europa, iar aproximativ o treime dintre investitorii în ecosistemul tech caută să îşi lărgească portofoliul, în 2023, restul manifestând un nivel crescut de prudenţă, arată o analiză publicată, luni, de grupul de investitori TechAngels.
AGERPRES - lun, 09 ian. 2023, 14:23
Aproximativ o treime dintre investitorii în tehnologie au în plan extinderea portofoliilor, în 2023 - analiză TechAngels

„Lucrurile sunt deocamdată în aceeaşi zonă de incertitudine în care au fost ultimele trimestre ale lui 2022, ceea ce va favoriza startup-urile deja investite (dacă sunt suficient de capitalizate), în dauna investiţiilor noi, deci mă aştept să vedem mai degrabă runde follow-up decât noi investiţii. Şi în România şi în Europa, apetitul de investiţii noi a scăzut, dar am remarcat, în schimb, o creştere a interesului pentru evenimente de profil, pentru creşterea comunităţilor şi dialog. Din păcate, cred în continuare că majoritatea startup-urilor care nu-şi doresc să crească dincolo de graniţele ţării sunt mai degrabă neinvestibile într-o logică de angel investment/venture capital”, a subliniat Mălin Ştefănescu, preşedintele celei mai extinse reţele de investitori de tip angel din România, scrie Agerpres.

Conform specialiştilor, pentru mai puţin de 15% dintre investitori anul trecut a fost unul bun. Astfel, s-au înregistrat deschideri de runde de peste 300 de milioane de euro (din surse publice, anunţuri ale startup-urilor, platformelor sau fondurilor de investiţii), însă „s-a întâmplat ca acestea să nu se materializeze, sau să se închidă la valori mai mici decât cele estimate”.

„Războiul din Ucraina nu s-a terminat, criza energiei continuă, nevoia de digitalizare este în continuare mare, AI a luat caimacul atenţiei încă de la începutul anului, securitatea tech şi personalizarea serviciilor sunt tendinţe care se bat uneori cap în cap. Predicţiile, ca de obicei, sunt riscante, cu atât mai mult în acest mediu. Dacă totuşi bursele de valori îşi vor reveni şi vor arăta că economiile se înscriu pe o direcţie bună, atunci şi apetitul de investiţii în startup-uri va creşte pentru toate categoriile. O analiză a opiniilor individuale exprimate de membrii TechAngels arată că aproximativ o treime din investitori caută să îşi lărgească portofoliul, restul manifestând un nivel crescut de prudenţă, în sensul că, fie îşi vor diminua volumul de investiţii, fie vor rămâne în expectativă în următoarea perioadă. În privinţa evoluţiilor din ecosistemul tech, percepţia este că relaţia dintre grupurile de angels locale este una foarte bună şi probabil va continua să se îmbunătăţească”, se menţionează în analiza de specialitate.

O altă tendinţă a anului 2022 care a fost remarcată de investitori a fost scăderea numărului şi calităţii startup-urilor faţă de anii anteriori, probabil din cauza pandemiei şi a incertitudinilor economice generate de aceasta.

TechAngels este un grup deschis de investitori privaţi interesaţi să susţină dezvoltarea start-up-urilor din domeniul tehnologiei din România şi din regiune. În acest moment, asociaţia are 128 membri, iar investiţiile grupului în ecosistemul local de startup-uri au fost de aproximativ 30 de milioane de euro, în ultimii cinci ani.

Te-ar mai putea interesa și
Action, lanțul olandez de magazine cu preţuri mici, „cu 1.500 de produse sub 5 lei” intră în alte trei oraşe. Salariile oferite pentru posturile vacante
Action, lanțul olandez de magazine cu preţuri mici, „cu 1.500 de produse sub 5 lei” intră în alte trei oraşe. ...
Retailerul olandez Action vrea să deschidă magazine în Sânpetru (judeţul Braşov), Bacău şi Satu Mare, unde a început deja să facă angajări....
Administraţia Trump intenţionează să reţină 80.000 de imigranţi în depozite industriale
Administraţia Trump intenţionează să reţină 80.000 de imigranţi în depozite industriale
Administraţia preşedintelui american Donald Trump intenţionează să reţină 80.000 de imigranţi în mai multe depozite ...
Produse pe cale să expire la Kaufland. Ce face magazinul cu ele
Produse pe cale să expire la Kaufland. Ce face magazinul cu ele
În anul financiar 2024 ( perioada martie 2024 – februarie 2025), retailerul german Kaufland, numărul doi pe piața comerțului ...
Descoperirea a încă 1 milion de potenţiale documente legate de cazul Epstein provoacă întârzierea publicării lor
Descoperirea a încă 1 milion de potenţiale documente legate de cazul Epstein provoacă întârzierea publicării lor
Departamentul de Justiţie al SUA a descoperit peste un milion de documente suplimentare care ar putea fi legate de infractorul ...