Arafat: Situaţia infectărilor nu este îngrijorătoare, dar necesită precauţie pentru următoarele două-trei săptămâni

Secretarul de stat Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), consideră că situaţia actuală a infectărilor cu noul coronavirus în România nu este una îngrijorătoare, însă necesită precauţie pentru următoarele două-trei săptămâni.
AGERPRES - J, 27 ian. 2022, 14:41
Arafat: Situaţia infectărilor nu este îngrijorătoare, dar necesită precauţie pentru următoarele două-trei săptămâni

„Eu nu aş categorisi îngrijorătoare, nu este îngrijorătoare, este o situaţie care necesită precauţie pentru următoarele două-trei săptămâni, până atingem vârful şi după care vedem că începem să scadă”, a precizat Arafat, joi, într-o conferinţă de presă.

Potrivit acestuia, regulile sanitare, mai ales purtarea măştii de protecţie, trebuie respectate.

„Faptul că varianta Omicron este o variantă mai puţin cu impact patogen, adică este cu impact mai puţin din punct de vedere al gravităţii, este un lucru pozitiv. Normal că trebuie să rămânem precauţi. (…) Trebuie monitorizat, trebuie adaptat, trebuie respectate regulile de bază şi pentru asta insistăm mai ales pentru regula purtării măştii, care considerăm că este poate cea mai eficientă metodă, cu excepţia vaccinări, care, din nou, poate preveni ajungerea într-o stare gravă, la terapie intensivă şi chiar decesul la unele cazuri. În rest, aşteptăm să vedem care va fi evoluţia şi probabil că o să scadă complet numărul cazurilor Delta şi vom avea preponderent, adică marea majoritate a cazurilor, Omicron”, a explicat secretarul de stat.

În ceea ce priveşte infectările cu noul coronavirus în rândul medicilor şi asistenţilor medicali, Arafat afirmă că nu se poate spune că cifrele actuale reprezintă „un impact major” pe plan naţional.

„Nu putem să spunem că cifrele reprezintă un impact major pe plan naţional. Sunt unele spitale care au într-adevăr un număr de medici sau asistenţi care sunt carantinaţi – izolaţi”, a susţinut şeful DSU.

Te-ar mai putea interesa și
Palatul Telefoanelor, primul „zgârie-nori” din România, scos la vânzare. Ce preţ cere Orange
Palatul Telefoanelor, primul „zgârie-nori” din România, scos la vânzare. Ce preţ cere Orange
Palatul Telefoanelor este construit în stilul art deco şi are un teren de 1.893 metri pătraţi şi o suprafaţă construită la sol de 1.702 metri pătraţi. Suprafaţa utilă este de 12.000 metri......
Decizie definitivă – ÎCCJ câştigă procesul cu Guvernul privind restanţele salariale ale magistraţilor. Miza – 5 miliarde de lei
Decizie definitivă – ÎCCJ câştigă procesul cu Guvernul privind restanţele salariale ale magistraţilor. Miza ...
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a câştigat definitiv procesul pe care l-a deschis împotriva Guvernului şi Ministerului ...
Tesla Roadster: noua generație ar putea fi lansată astăzi în SUA – surse Reuters
Tesla Roadster: noua generație ar putea fi lansată astăzi în SUA – surse Reuters
Compania americană Tesla programează pentru cursul zilei de astăzi lansarea oficială a noului model electric sport Roadster, ...
Italia speră să obţină aproape 11 miliarde de euro de la sectorul financiar în perioada 2027-2029
Italia speră să obţină aproape 11 miliarde de euro de la sectorul financiar în perioada 2027-2029
Italia intenţionează să obţină de la sectorul financiar încă 10,7 miliarde de euro (12 miliarde de dolari) pentru ...