Aramco poartă negocieri cu Sinopec și Total pentru dezvoltarea zăcământului de gaze naturale Jafurah, în care să investească 10 miliarde de dolari

Grupul petrolier saudit Aramco este în negocieri cu gigantul chinez din domeniul rafinării Sinopec Corp şi cu compania energetică franceză TotalEnergies pentru un acord în domeniul gazelor, evaluat la aproximativ zece miliarde de dolari, a anunţat marţi Bloomberg, citând surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, transmite Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - mar, 02 mai 2023, 18:05
Aramco poartă negocieri cu Sinopec și Total pentru dezvoltarea zăcământului de gaze naturale Jafurah, în care să investească 10 miliarde de dolari

Sinopec şi TotalEnergies sunt în negocieri separate pentru a investi în dezvoltarea zăcământului de gaze Jafurah din Arabia Saudită, iar planurile ar putea include construirea unor facilităţi pentru exportarea de gaze naturale lichefiate (GNL).

Aramco, Sinopec şi TotalEnergies nu au răspuns solicitărilor Reuters de a comenta informaţia.

În 2022, Aramco a realizat un profit net record de 161,1 miliarde de dolari, în creştere cu 46% comparativ cu un rezultat net de 110 miliarde de dolari în 2021.

Aramco este cea mai mare companie petrolieră din lume cu rezerve de ţiţei de aproximativ 265 miliarde de barili, sau 15% din depozitele mondiale de petrol.

Sursa foto: Arabnews.com

 

Te-ar mai putea interesa și
Moody’s estimează că boomul AI din SUA va impune investiții de 110 miliarde de dolari în centrale electrice noi
Moody’s estimează că boomul AI din SUA va impune investiții de 110 miliarde de dolari în centrale electrice noi
Expansiunea rapidă a centrelor de date în SUA va necesita investiţii de 110 miliarde de dolari pentru construirea unor noi facilităţi pentru producţia a 45 de gigawaţi de energie electrică......
Bursa de la București a închis mixt ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 941 de milioane de lei
Bursa de la București a închis mixt ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 941 de milioane de lei
Indicii Bursei de Valori Bucureşti au avut evoluţii mixte, luni, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la 941,514 ...
Șefa BCE Christine Lagarde avertizează că europenii sunt în situația să finanțeze boomul AI din SUA, fără însă să beneficieze de aceeași creștere
Șefa BCE Christine Lagarde avertizează că europenii sunt în situația să finanțeze boomul AI din SUA, fără însă ...
Preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a avertizat luni că Europa ar putea suporta o parte din nota ...
O treime dintre părinții din România se tem că utilizarea excesivă a tehnologiei duce la sedentarism, iar practicarea unui sport a ajuns o responsabilitate aproape exclusivă a familiei
O treime dintre părinții din România se tem că utilizarea excesivă a tehnologiei duce la sedentarism, iar practicarea ...
Părinții din România văd tehnologia ca un instrument pentru educația, sănătatea și orientarea pentru viitor a copiilor ...