Aramco vrea să cheltuie 300 miliarde de dolari pentru proiectele sale în domeniul explorării zăcămintelor de gaze şi ţiţei

Saudi Aramco intenţionează să cheltuiască în următorii zece ani aproape 300 de miliarde de dolari pentru proiectele sale în domeniul explorării zăcămintelor de gaze şi ţiţei, a afirmat luni Amin Nasser, directorul general al companiei din Arabia Saudită, transmite Reuters.
Economica.net - lun, 13 nov. 2017, 10:46
Aramco vrea să cheltuie 300 miliarde de dolari pentru proiectele sale în domeniul explorării zăcămintelor de gaze şi ţiţei

Aramco (prescurtare de la Arabian American Oil Company) este cea mai mare companie petrolieră din lume cu rezerve de ţiţei de aproximativ 265 miliarde de barili, sau 15% din depozitele mondiale de petrol.

Vorbind la o conferinţă pe teme energetice organizată la Abu Dhabi, Nasser a precizat: ‘Aceşti bani ar urma să fie investiţi în principal pe segmentele upstream, onshore, offshore şi societăţi mixte în Arabia Saudită şi în afara ţării’.

Anul trecut, prinţul moştenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, a declarat că regatul analizează posibilitatea listării unui pachet de 5% din acţiunile Saudi Aramco în anul 2018, într-o tranzacţie care ar putea genera 100 de miliarde de dolari, în cazul în care compania Saudi Aramco va fi evaluată la aproximativ 2.000 de miliarde de dolari, cum speră autorităţile din Arabia Saudită.

Aramco ia în considerare listarea acţiunilor în SUA, Marea Britanie şi Asia, în afară de Riad, şi intenţionează să aleagă bănci locale pentru a consilia listarea din Arabia Saudită, au declarat recent surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

‘Sper ca alegerea oraşului unde va avea loc listarea să aibă loc în curând’, a declarat şeful Saudi Aramco.

Oferta publică iniţială de la Saudi Aramco este punctul central al unui plan de reformă economică destinat diversificării economiei saudite. În ultima vreme, însă, au apărut semne de întrebare cu privire la acest IPO, având în vedere reticenţa autorităţilor de la Riad de a renunţa la una dintre bijuteriile coroanei, într-un moment în care preţul petrolului este la un nivel redus. Potrivit surselor, o parte dintre angajaţii Saudi Aramco ar dori să se renunţe la proiectul IPO-ului, iar viziunile diferite ale consilierilor şi prinţului moştenitor au dus la amânarea unor decizii cheie cu privire la acest IPO.

De asemenea, sursele susţin că există viziuni diferite în rândul oficialilor guvernamentali, unii susţinând ca acţiunile Saudi Aramco să fie listate doar local sau ca IPO-ul să fie amânat dincolo de 2018, în speranţa că preţul petrolului se va stabiliza la 60 de dolari.

În aceste condiţii, vânzarea unui pachet semnificativ către firmele chineze este una dintre opţiunile analizate de autorităţile saudite. Altă opţiune prevede vânzarea imediată a unor acţiuni către aşa-numiţii investitori ancoră, urmând ca ulterior să fie comercializate acţiuni pe bursa locală precum şi pe pieţele internaţionale, precum New York, Londra şi Hong Kong.

Te-ar mai putea interesa și
Emisii metan – Comisia Europeană a adoptat propunerea de amânare cu un an a aplicării noului Regulament UE
Emisii metan – Comisia Europeană a adoptat propunerea de amânare cu un an a aplicării noului Regulament UE
Comisia Europeană a adoptat, miercuri, o propunere de amânare, cu un an, a punerii în aplicare a dispoziţiilor specifice ale Regulamentului UE privind metanul, referitoare la importatori, pentru......
Începe procesul Nord Stream al fostului ofiţer ucrainean acuzat că a contribuit la atacurile asupra conductei
Începe procesul Nord Stream al fostului ofiţer ucrainean acuzat că a contribuit la atacurile asupra conductei
Un fost ofiţer al armatei ucrainene, acuzat că a contribuit la planificarea atacurilor asupra conductelor Nord Stream de ...
Şobolani în centrul Bucureștiului – Ce măsuri a luat primarul Ciucu
Şobolani în centrul Bucureștiului – Ce măsuri a luat primarul Ciucu
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunţat, miercuri, că a dispus monitorizarea zonei Piaţa Sfânta Vineri ...
Grecii de la HELLENiQ, care se extind rapid și au deja 180 MW operaționali în regenerabil în România, anunță proiecte de baterii de 500 MW la noi în țară, până în 2029
Grecii de la HELLENiQ, care se extind rapid și au deja 180 MW operaționali în regenerabil în România, anunță proiecte ...
HELLENiQ ENERGY își accelerează expansiunea în domeniul energiei regenerabile în România, cu plan să dezvolte o capacitate ...