Arbitrul de fotbal Frăţilă a făcut pace cu SIF Transilvania. A fost ales preşedintele COMCM Contanţa

Consiliul de administraţie al producătorului de materiale de construcţii COMCM Constanţa (CMCM) l-a ales ca preşedinte pe fostul arbitru de fotbal Constantin Frăţilă, cunoscut acum ca investitor la bursă. Frăţilă controlează peste 40% din acţiunile CMCM şi pare că a încheiat, astfel, un vechi conflict cu acţionarul majoritar al companiei, SIF Transilvania (SIF3).
Adrian N. Ionescu - mar, 30 apr. 2013, 21:03
Arbitrul de fotbal Frăţilă a făcut pace cu SIF Transilvania. A fost ales preşedintele COMCM Contanţa

Reprezentanţii Societăţii de Investiţii Financiare Transilvania (SIF3), acţionarul majoritar al COMCM Constanţa (CMCM), au votat în favoarea omului de afaceri Constantin Frăţilă la alegerea acestuia în funcţia de preşedinte al consiliului de administraţie al producătorului de materiale de construcţii.

„Dl. Frăţilă a fost ales şi în consiliul nostru de administraţie şi se pare că disensiunile dintre SIF şi dânsul au fost, cel puţin deocamdată, încheiate”, a declarat un oficial al SIF Transilvania (SIF3), pentru ECONOMICA.NET.

Constantin Frăţilă, un fost arbitru de fotbal, a devenit cunoscut ca investitor la bursă atât prin prezenţa sa printre acţionarii principali ai COMCM Constanţa, cât şi ai unei alte companii de construcţii SCUT Constanţa (SCUT), la care COMCM este acţionar majoritar.

Când relaţiile dintre SIF Transilvania (SIF3) şi Frăţilă au devenit ostile, mai ales pe tema controlului SCUT Constanţa, omul de afaceri constănţean a cumpărat acţiuni SIF3, a ajuns la deţinerea maximă legală de de 5% din acţiunile SIF3 şi a început să critice ameninţător conducerea  acesteia.

La rândul său, SIF Transilvania impusese astă toamnă o decizia a AGA privind declanşarea unei acţiuni în justiţie împotriva lui Constantin Fraţilă, pentru activitatea din perioada în care fusese administrator.

Constantin Frăţilă deţine împreună cu familia sa 41,5% din acţiunile COMCM Constanţa (CMCM) şi 32,7% din acţiunile SCUT Constanţa (SCUT).

Fraţilă a mai fost ales şi în comitetul de audit al COMCM, al cărui preşedinte este Gabriela Alexe, unul din partenerii săi, ca şi în „comitetiul de remuneraţie”, al cărei preşedinte este fiica sa, Maria Frăţilă.

COMCM Constanţa (CMCM) a înregistrat în 2012 un profit net de peste 2,8 milioane de lei, din afaceri nete de 20 de milioane.

Compania are capacităţi de producere a betoanelor şi mortarelor „în stare proaspătă” de circa 1.000 mc / zi şi toate facilităţile necesare pentru încărcarea şi transportul acestora. COMCM are şi un hotel, Unirea, cu 120 de locuri, din care 60 în circuitul turistic şi terenuri de peste 257.000 mp. Din care 195.000 aferente sediului social.

Compania are încă apartamente de vânzare în cele două blocuri construitre pe str. Baba Novac din Constanţa, din cadrul programului „Locuinţe ieftine pentru tineri„, în colaborare cu primăria oraşului.
Compania a fost unul dintre cei mai mari 5 producători de betoane şi mortare din Judeţul Constanţa, anul trecut, potrivit raportului propriu.

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul german de Finanțe Lars Klingbeil propune reforme profunde pentru stimularea creșterii economice
Ministrul german de Finanțe Lars Klingbeil propune reforme profunde pentru stimularea creșterii economice
Ministrul german de Finanţe, Lars Klingbeil, a propus miercuri măsuri, inclusiv reformarea impozitului pe venit şi plafonarea profiturilor excesive ale companiilor energetice, pentru a stimula......
EVERGENT Investments raportează un rezultat record 378 de milioane de lei pentru 2025 și convoacă adunările acționarilor
EVERGENT Investments raportează un rezultat record 378 de milioane de lei pentru 2025 și convoacă adunările acționarilor
Consiliul de administrație al EVERGENT Investments, companie de investiții ale cărei acțiuni sunt listate sub simbolul ...
BNS propune scăderea accizelor la carburanți până la nivelul anului trecut
BNS propune scăderea accizelor la carburanți până la nivelul anului trecut
Proiectul de ordonanţă pentru declararea situaţiei de criză pe piaţa energiei nu protejează populaţia, ci protejează ...
Skoda se retrage din China în 2027, din cauza concurenței puternice susținute de constructorii locali de mașini electrice
Skoda se retrage din China în 2027, din cauza concurenței puternice susținute de constructorii locali de mașini electrice
Producătorul auto ceh Skoda, deţinut de Volkswagen AG, se va retrage din China, cea mai mare piaţă auto din lume, până ...