ArcelorMittal Galaţi lansează un program de pre-pensionare pentru salariaţi

Combinatul siderurgic ArcelorMittal Galaţi lansează un program de pre-pensionare pentru salariaţii care îndeplinesc criteriile de ieşire la pensie până pe 31 decembrie 2015, a anunţat, joi, directorul de comunicare al companiei, Dorian Dumitrescu.
Economica.net - J, 26 iun. 2014, 07:11
ArcelorMittal Galaţi lansează un program de pre-pensionare pentru salariaţi

Potrivit acestuia, salariaţii care sunt eligibili şi care doresc participarea la program vor primi o sumă netă de 22.000 lei, precum şi un număr de salarii care reprezintă diferenţa – în luni – între data plecării din societate şi data pensionării, dar nu mai mult de 12 salarii.

Dumitrescu a mai spus că societatea poate respinge solicitările pentru acest program de pre-pensionare fără a oferi o justificare, iar salariaţii care se înscriu pot reveni asupra deciziei lor până în ziua plecării, în niciun caz după.

‘În actualul context economic, care este dificil şi volatil, lucru reflectat în creşterea costurilor şi pierderea de competitivitate, este nevoie să ne îmbunătăţim productivitatea muncii, atât prin creşterea producţiei – pentru care am investit, recent, resurse importante – cât şi prin acest program de pre-pensionare. Implementăm această măsură într-o manieră responsabilă din punct de vedere social, cum am făcut şi până acum’, a declarat directorul general al ArcelorMittal Galaţi, Bruno Ribo.

Decizia administraţiei companiei a fost comunicată şi sindicatelor din combinat, care nu au reacţionat negativ la această măsură.

Surse sindicale susţin că din totalul celor aproximativ 7.200 de salariaţi din combinat, în jur de 500 îndeplinesc condiţiile acestui program de pre-pensionare.

În combinatul de la Galaţi lucrează în prezent 7.200 de angajaţi, faţă de 27.000, câţi erau pe platformă înainte de privatizarea Sidex-ului, în 2001. Majoritatea celor care au plecat din combinat au renunţat la locurile de muncă, în schimbul plăţilor compensatorii oferite în cadrul celor 12 scheme de plecări voluntare derulate de la privatizare şi până în prezent.

Te-ar mai putea interesa și
Gabriel Petrișor preia conducerea IPSO România, cel mai mare furnizor de soluții integrate pentru fermieri
Gabriel Petrișor preia conducerea IPSO România, cel mai mare furnizor de soluții integrate pentru fermieri
IPSO, cel mai mare furnizor de soluții integrate pentru fermeri din România, anunță numirea lui Gabriel Petrișor în funcția de director general al operațiunilor locale. Cu 23 de ani de......
Apple TV este disponibil oficial și în România. Cât costă abonamentul
Apple TV este disponibil oficial și în România. Cât costă abonamentul
Serviciul de streaming Apple TV este disponibil și în țara noastră, începând de astăzi, 14 septembrie, conform anunțului ...
BYD vrea să fabrice camioane în Europa. Compania chineză anunță că va produce local tot ce va vinde pe Bătrânul Continent
BYD vrea să fabrice camioane în Europa. Compania chineză anunță că va produce local tot ce va vinde pe Bătrânul Continent
BYD intenţionează să lanseze anul viitor primul său camion de mare tonaj în Europa şi, ulterior, să fabrice local ...
Nicușor Dan: Nu putem să mai aşteptăm şi va urma o desemnare de premier. Să vedem ce se întâmplă în urma desemnării
Nicușor Dan: Nu putem să mai aşteptăm şi va urma o desemnare de premier. Să vedem ce se întâmplă în urma desemnării
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat luni, în cadrul unui interviu acordat Euronews România, că va face o desemnare de ...