ArcelorMittal vinde statului algerian participaţia majoritară deţinută la diviziile sale din Algeria

Economica.net
30 09. 2013
338656_82790100

Compania de stat Sider va deţine 51% din diviziile din Algeria ale ArcelorMittal, Annaba şi Tebessa, ca parte a tranzacţiei, în timp ce Arcelor va deţine restul acţiunilor. În prezent, Arcelor deţine 70% din titluri şi Sider deţine 30%. Preţul tranzacţiei nu a fost dat publicităţii.

Acordul acoperă două mine unde se exploatează minereu de fier şi fabrica de oţel El-Hadjar din oraşul Annaba. Producţia la această uzină urmează să fie dublată, conform noului acord.

În august, ArcelorMittal a redus estimările privind EBITDA în anul fiscal 2013, la peste 6,5 miliarde de dolari, după ce în luna mai estima un profit înainte de dobânzi, taxe, depreciere şi amortizare de 7,1 miliarde de dolari, similar cu cel înregistrat în 2012.

‘Deşi am revizuit estimările pentru 2013, trimestrul doi arată o îmbunătăţire faţă de în perioada similară din 2012, care a marcat cel mai scăzut nivel din ultimii ani’, a declarat şeful ArcelorMittal, Lakshmi Mittal.

Vânzările au înregistrat în perioada aprilie-iunie 2013 un declin de 10,1%, la 20,20 miliarde de dolari, de la 22,48 miliarde de dolari în perioada similară din 2012.

Datoria netă este aşteptată să crească în a doua jumătate a anului la aproximativ 17 miliarde de dolari.

ArcelorMittal, prezentă şi în România, este cea mai mare companie siderurgică şi minieră integrată din lume, cu activitate în peste 60 de ţări. În România, ArcelorMittal deţine unităţi de producţie la Galaţi (est), Iaşi (est), Roman (nord-est) şi Hunedoara (centru).