Arctic a investit 24 milioane euro într-o nouă linie de producţie a frigiderelor

Producătorul de electrocasnice Arctic, parte a grupului turc Arcelik, a inaugurat joi o nouă linie de producţie de frigidere la fabrica din Găeşti, în urma unei investiţii de 24 milioane euro, care va duce la înfiinţarea a circa 400 de noi locuri de muncă, în următorii 5 ani.
Economica.net - J, 31 oct. 2013, 17:14
Arctic a investit 24 milioane euro într-o nouă linie de producţie a frigiderelor

Din total, 10,2 milioane euro sunt ajutor de la stat, iar restul fondurile companiei.

„Acest moment marchează o nouă etapă în dezvoltarea Arctic, pentru că ne permite să ne continuăm creşterea. În ultimii ani am produs la capacitate maximă. Arctic a avut o performanţă constant pozitivă, cu un ritm de crestere mediu de 5% pe an”, a declarat directorul general al companiei, Monica Iavorschi.

Prin noua investiţie, Arctic şi-a extins producţia cu 25%, la 2,5 milioane de unităţi anual, respectiv congelatoare orizontale şi aparate frigorifice verticale sub brandurile Arctic, destinat în principal pietei locale, şi Beko, care merge şi la export. De altfel, 85% din producţia Arctic este destinată exportului.

„Cu această investiţie, cota de exporturi va fi şi mai mare. Arctic a devenit cea mai mare fabrică de frigidere din Europa. Am creat deja 195 de locuri de muncă şi vom crea până la 572 în cinci ani. Statul îşi va recupera investiţia în mai puţin de 5 ani. Din 2002, când am cumpărat Arctic, am investit 108 milioane euro în fabrica din Găeşti”, a declarat directorul general al grupului Arcelik, Levent Cakiroglu.

Arctic a încheiat anul trecut cu o cifrã de afaceri de 1,37 miliarde lei, cu 24% mai mare faţă de 2011.

Te-ar mai putea interesa și
Anunţ despre cea mai mare rafinărie din România şi cea mai veche rafinărie. Ce se întâmpla la Petromidia şi Vega Ploieşti
Anunţ despre cea mai mare rafinărie din România şi cea mai veche rafinărie. Ce se întâmpla la Petromidia şi Vega ...
Rompetrol Quality Control (RQC), divizia de laboratoare a Grupului KMG International (Rompetrol), derulează, în laboratoarele din rafinăriile Petromidia Năvodari şi Vega Ploieşti, un amplu......
Trump, despre pace între Ucraina şi Rusia: Cred că Putin vrea să încheie un acord mai mult decât Zelenski
Trump, despre pace între Ucraina şi Rusia: Cred că Putin vrea să încheie un acord mai mult decât Zelenski
Preşedintele american Donald Trump nu s-a arătat dispus să pună mai multă presiune asupra Rusiei din cauza războiului ...
Percheziţii DNA la Serviciul Permise şi Înmatriculări Ilfov (surse)
Percheziţii DNA la Serviciul Permise şi Înmatriculări Ilfov (surse)
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează, marţi, percheziţii la sediul Serviciului Permise şi Înmatriculări ...
Care a fost salariul mediu din România, în august – date INS
Care a fost salariul mediu din România, în august – date INS
Salariul mediu net în România a scăzut cu 2,3% în luna august faţă de iulie, până la valoarea de 5.688 de lei, în ...