Arctic deschide în România un hub regional de piese de schimb care va deservi 23 de țări

Producătorul de electrocasnice Arctic deschide în județul Argeș un hub regional de piese de schimb ce va aproviziona 23 de țări, ca parte a strategiei de dezvoltare a grupului Arçelik în România și în regiune.
Andrada Ghira - J, 07 apr. 2022, 12:13
Arctic deschide în România un hub regional de piese de schimb care va deservi 23 de țări

Noul depozit are o suprafață de 10.000 de mp și o capacitate de stocare de 11.500 de mp și se află în satul Căteasca din județul Argeș. Acesta a devenit complet operațional la finalul lunii martie și include birouri și zone funcționale pentru noii angajați, a anunțat compania.

Hub-ul va deservi în prima fază 15 țări din Uniunea Europeană și opt din afara blocului comunitar. Rețeaua se va extinde, urmând să includă și alte state europene.

„România are un rol strategic, la intersecția a trei mari piețe, ceea ce o face ideală atât ca hub de producție, cât și ca un centru important de coordonare a activităților logistice. În același timp, deschiderea acestui depozit se aliniază strategiei noastre de sustenabilitate, axată pe produse fiabile, cu grad de reparabilitate ridicat și pe reducerea amprentei de carbon”, a declarat Murat Büyükerk, Chief Executive Officer Arctic.

Avantajele hub-ului Arctic

Depozitul reprezintă un avantaj pentru piața domestică, care va avea astfel un acces facil la stocuri importante de piese de schimb, ceea ce va influența pozitiv activitatea rețelei de service-uri Arctic.

Centrul va asigura piese de schimb pentru toate produsele vândute de Arctic și Arçelik, în principal pentru categoriile frigidere, mașini de spălat rufe, mașini de spălat vase și aparate de aer condiționat. Piesele provin de la cele două fabrici Arctic din România, Găești și Ulmi, de la cinci fabrici Arçelik din Turcia și din China.

Arctic este liderul pieței de electrocasnice din România și unul dintre cei mai importanți angajatori și exportatori. Cu peste 5.500 de angajați, compania exportă 84% din producția totală în peste 80 de țări. Cu o istorie de jumătate de secol, Arctic este parte din grupul Arçelik din anul 2002, perioadă în care și-a crescut semnificativ atât cifra de afaceri, cât și capacitatea de producție.

Compania deține cea mai mare fabrică de electrocasnice din Europa continentală, unitatea de la Găești producând până în prezent peste 40 de milioane de aparate frigorifice. De asemenea, Arctic deține și prima fabrică Industry 4.0 din România și una dintre puținele de acest tip din Europa, fabrica de mașini de spălat din Ulmi, Dâmbovița, având o capacitate de producție de 2,2 milioane de unități pe an la finalizarea investițiilor.

 

Te-ar mai putea interesa și
Activele BCR Pensii au depășit 20 de miliarde de lei, după o creștere de 121% în ultimii trei ani
Activele BCR Pensii au depășit 20 de miliarde de lei, după o creștere de 121% în ultimii trei ani
BCR Pensii anunță că a depășit pragul de 20 de miliarde de lei în active nete în administrare pentru cei peste 1 milion de participanți* care economisesc pentru pensie prin Fondul de Pensii......
India se pregătește să exporte mai multă motorină după extinderea capacităților sale de rafinare
India se pregătește să exporte mai multă motorină după extinderea capacităților sale de rafinare
Exporturile de motorină ale Indiei urmează să crească semnificativ începând cu 2027, ceea ce va conferi acestei ţări ...
TERRA România Utilaje de Construcții investește 2,7 milioane de euro într-un nou sediu din județul Timiș
TERRA România Utilaje de Construcții investește 2,7 milioane de euro într-un nou sediu din județul Timiș
Compania TERRA România Utilaje de Construcţii anunță că a investit aproximativ 2,7 milioane de euro într-un sediu nou ...
Valentina Burdescu (ONRC): 20.567 de proceduri de insolvenţă au fost deschise în perioada 2024 – septembrie 2026, majoritatea fiind vorba de falimente
Valentina Burdescu (ONRC): 20.567 de proceduri de insolvenţă au fost deschise în perioada 2024 – septembrie 2026, ...
Un număr de 20.567 de proceduri de insolvenţă au fost deschise în perioada 2024 - septembrie 2026, majoritatea fiind ...