Arctica: Norvegia spune că are dreptul să blocheze mărfurile ruseşti către Svalbard

Norvegia a dat asigurări miercuri că are dreptul să blocheze intrarea pe teritoriul său a unor mărfuri destinate ruşilor din arhipelagul arctic norvegian Svalbard, după ameninţări cu represalii din partea Moscovei.
AGERPRES - J, 30 iun. 2022, 08:41
Arctica: Norvegia spune că are dreptul să blocheze mărfurile ruseşti către Svalbard

Oslo „nu încearcă să pună obstacole” în aprovizionarea unei comunităţi de mineri ruşi instalaţi în aceste vaste insule norvegiene din apropierea Polului Nord, a asigurat ministrul afacerilor externe Anniken Huitfeldt într-o declaraţie pentru France Presse, după acuzaţii de „acţiune neprietenoasă” din partea diplomaţiei ruse.

„Norvegia nu încalcă Tratatul Svalbard-ului” (sau Spitzbergen n.r.), care guvernează de un secol, cu reguli specifice, acest teritoriu cu doar 3.000 de locuitori pierdut la graniţele Arcticii.

Încărcătura ce a stârnit puternice proteste ruseşti „a fost blocată pe baza sancţiunilor” impuse de Oslo în urma invaziei Ucrainei, „care interzic intrarea companiilor ruseşti de transport de marfă pe teritoriul norvegian”, a subliniat ministrul.

În acest episod de tensiune din Arctica, Moscova acuză Norvegia că a blocat 20 de tone de mărfuri la punctul de trecere a frontierei terestre Storskog, care urmau să fie încărcate pentru Svalbard la bordul unei nave în portul norvegian Tromso.

Dar nimic nu împiedică partea rusă să folosească alte rute directe, de exemplu maritime, pentru a-şi aproviziona comunitatea de mineri instalată în orăşelul minier Barentsburg, a subliniat Huitfeldt.

De altfel, situaţia este normală în acest orăşel unde funcţionează cea mai nordică mină de cărbune din lume. „Rezidenţii au acces la alimente şi medicamente”, potrivit Oslo.

După ce l-a convocat pe însărcinatul cu afaceri norvegian la Moscova , Rusia a cerut miercuri Norvegiei să rezolve această problemă „cât mai curând posibil”, evocând „măsuri de represalii”.

Svalbard este guvernat de un tratat atipic, încheiat în 1920 la Paris.

Tratatul recunoaşte suveranitatea Norvegiei, dar garantează şi cetăţenilor statelor semnatare, astăzi 46 inclusiv Rusia, libertatea de a exploata acolo resurse naturale „pe picior de egalitate perfectă”.

În această calitate, de decenii, Rusia – URSS înaintea ei – extrage cărbune pe aceste terenuri, în cele mai nordice locuri locuite de pe planetă.

Sursa foto: https://luxebeatmag.com/

Te-ar mai putea interesa și
Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse, închis temporar în perioada 4-5 iunie
Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse, închis temporar în perioada 4-5 iunie
Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu informează că, în urma unei notificări transmise de autoritățile de frontieră bulgare, circulația pe Podul Prieteniei Giurgiu –......
Cum se vede Legea Nordis în rezultatele dezvoltatorului Impact: 16 apartamente vândute și 75% din venituri au fost generate de firma de construcții
Cum se vede Legea Nordis în rezultatele dezvoltatorului Impact: 16 apartamente vândute și 75% din venituri au fost generate ...
Legea Nordis, adoptată în decembrie 2025, a schimbat modul de încasaare a avansurilor de la clienți, și implicit modul ...
Ministrul Agriculturii Tanczos Barna a cerut la Consiliul Agrifish de la Bruxelles alocarea rapidă de bani către fermieri din rezerva de criză
Ministrul Agriculturii Tanczos Barna a cerut la Consiliul Agrifish de la Bruxelles alocarea rapidă de bani către fermieri ...
Planul de acţiune pentru fertilizanţi al Comisiei Europene este absolut necesar, însă trebuie să vedem şi aplicarea ...
Donald Trump a crescut cu 10.000 numărul limită de refugiați pe care SUA îi va primi anul acesta, pentru a permita intrarea mai multor albi sud-africani
Donald Trump a crescut cu 10.000 numărul limită de refugiați pe care SUA îi va primi anul acesta, pentru a permita intrarea ...
Preşedintele american Donald Trump a majorat cu 10.000 numărul limită de refugiaţi care pot fi primiţi anul acesta în ...