ARF reia licitația pentru cumpărarea a 16 locomotive electrice

Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a reluat miercuri licitaţia pentru cele 16 locomotive electrice noi, după ce aceasta a fost suspendată, în urma contestaţiei depuse la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) de Alstom Transport SA, relatează Agerpres.
AGERPRES - mie, 22 mart. 2023, 19:59
ARF reia licitația pentru cumpărarea a 16 locomotive electrice

Miercuri, CNSC s-a pronunţat şi a respins contestaţia producătorului francez care viza modul de plată a avansului. Alstom Transport a considerat că plata unui avans de 15% la semnarea contractului, urmată de plata locomotivelor la livrare, reprezintă o măsură disproporţionată, a precizat preşedintele ARF, Ştefan Roşeanu.

Potrivit anunţului din SEAP, achiziţia vizează 16 locomotive electrice noi pe 4 osii cu sisteme ERTMS, capabile să circule cu o viteză maximă situată în intervalul 160 km/h – 200 km/h şi să tracteze până la 16 vagoane de călători, destinate transportului feroviar de călători, precum şi achiziţionarea serviciilor de mentenanţă şi reparaţii pentru o perioadă de 20 de ani, necesare funcţionării în condiţii optime de siguranţă şi confort a respectivelor locomotive.

„Având în vedere prevederile art. 221, alin. (1), lit. a) din Legea nr. 98/2016, actualizată, privind achiziţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare, a art. 72, alin (1), lit. (a) din Directiva 2014/24/UE şi concluziile studiului de fezabilitate în contractul de achiziţie va fi prevăzută o Clauză de Revizuire, posibilitatea suplimentării perioadei de mentenanţă cu încă 20 ani (20 ani +20 ani), conform cerinţelor din CS; Suplimentarea cantităţilor achiziţionate va putea fi făcută fără organizarea unei proceduri competitive, prin încheierea unor acte adiţionale la contractul de achiziţie”, se spune în anunţ.

Preţul variază între 702.453.762,18 lei şi 1.036.568.887,80 de lei.

Tipul procedurii este licitaţie deschisă, criteriul de atribuire fiind cel mai bun raport calitate – cost.

Durata contractului va fi de 275 de luni.

Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 21.11.2022, ora 15:00.

Finanţarea contractului este asigurată prin PNRR.

Te-ar mai putea interesa și
Ambasada Rusiei de la București respinge acuzațiile privind implicarea Moscovei în actul de sabotaj de la uzina Carfil, spuând că nu au fost prezentate dovezi în acest sens
Ambasada Rusiei de la București respinge acuzațiile privind implicarea Moscovei în actul de sabotaj de la uzina Carfil, ...
Ambasada Federaţiei Ruse la Bucureşti a respins marţi acuzaţiile autorităţilor române privind implicarea Rusiei în actul de sabotaj care a provocat incendiul din 14 septembrie de la platforma......
Reguli noi pentru închirierea trotinetelor în București. Interzis pentru minori, cu câteva excepții
Reguli noi pentru închirierea trotinetelor în București. Interzis pentru minori, cu câteva excepții
Trotinetele pot fi închiriate doar de persoanele de peste 18 ani, cu excepţia minorilor cu vârsta minimă de 16 ani care ...
Alexandru Rogobete a cerut o evaluare a necesarului financiar și de personal din spitale și serviciile de ambulanță
Alexandru Rogobete a cerut o evaluare a necesarului financiar și de personal din spitale și serviciile de ambulanță
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a convocat, marţi, în videoconferinţă, managerii serviciilor de ambulanţă ...
Un resort din Harghita lansează o ofertă pentru cei care lucrează de la distanță. Cât costă să stai o lună de cazare
Un resort din Harghita lansează o ofertă pentru cei care lucrează de la distanță. Cât costă să stai o lună de cazare
Tot mai mulți angajați, antreprenori sau freelanceri pot lucra de la distanță fără să fie legați de un birou, iar ...