Argentina cere Marii Britanii să predea insulele Malvine/Falkland

Preşedintele Argentinei, Cristina Fernandez de Kirchner, îi cere premierului britanic David Cameron să predea insulele Malvine/Falkland. Cererea a fost adresată într-o scrisoare deschisă, publicată de ziarele britanice The Guardian şi The Independent, sub forma unui advertorial.
Economica.net - J, 03 ian. 2013, 10:59
Argentina cere Marii Britanii să predea insulele Malvine/Falkland

Cristina Fernandez de Kirchner i-a cerut lui David Cameron să respecte o rezoluţie ONU din 1965, care prevede necesitatea negocierii unei soluţii cu privire la insulele Falkland. Scrisoarea preşedintelui argentinian spune că acestea au fost luate cu forţa într-un exerciţiu de colonialism în stil de secol IX. Cabinetul de la Londra afirmă însă că populaţia din insule a decis să fie britanică, astfel încât nu poate exista nici o negociere privind suveranitatea insulelor Falkland, în afara cazului în care oamenii de acolo ar dori-o. Un referendum pe tema statutului politic în insule va fi organizat în luna martie, scrie RFI Romania. 

Anul trecut s-au împlinit trei decenii de la Războiul din Falklands, când trupe argentiniene au ocupat insulele timp de 74 de zile. Scrisoarea preşedintelui Cristina Fernandez de Kirchner a fost publicată pe 3 ianuarie, aceeaşi zi în care „insulele Malvinas (cum sunt ele numite de Argentina) au fost luate cu forţa, în condiţiile în care sunt situate la mai bine de 14 mii de kilometri de Londra”.

Argentina argumentează că a moştenit insulele Falkland de la Spania şi că acestea au fost ocupate prin forţă de colonişti britanici în 1833, violând integritatea teritorială a ţării.

Te-ar mai putea interesa și
DEER alocă 7,7 milioane de lei pentru securizarea şi modernizarea infrastructurii de reţea din centrele de date
DEER alocă 7,7 milioane de lei pentru securizarea şi modernizarea infrastructurii de reţea din centrele de date
Distribuţie Energie Electrică România (DEER) intenţionează să achiziţioneze un sistem pentru securizarea şi modernizarea infrastructurii de reţea din centrele sale de date, valoarea......
Tensiuni în Coreea. Nordul lansează a doua rachetă în Marea Japoniei
Tensiuni în Coreea. Nordul lansează a doua rachetă în Marea Japoniei
Coreea de Nord a lansat duminică o a doua rachetă în largul coastei sale de est, în direcţia Mării Japoniei, la doar ...
Mogulii AI au fost dați în judecată. Șefii Anthropic, Google, SpaceXAI și OpenAI sunt acuzați că s-au înțeles să oprească dezvoltarea inteligenței artificiale
Mogulii AI au fost dați în judecată. Șefii Anthropic, Google, SpaceXAI și OpenAI sunt acuzați că s-au înțeles să ...
Anthropic, Google, SpaceXAI și OpenAI, adică marii jucători din zona inteligenței artificiale, companii controlate de ...
Semne rele pentru iarnă. Prețul energiei a bătut toate recordurile. Cel mai ridicat nivel de după criza energetică
Semne rele pentru iarnă. Prețul energiei a bătut toate recordurile. Cel mai ridicat nivel de după criza energetică
Pe măsură ce Europa se apropie de sezonul de iarnă, pieţele de energie electrică transmit cel mai puternic semnal de ...